Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2002
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 63063.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Topalu
Localitate:
Capidava
Punct:
Cetate
Sector:
Sectorul I, carourile O51 şi P51
Toponim:
Capidava
Localizare:
| 63063.01 |
Lista Ilustrațiilor - 6
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Covacef | Zaharia | responsabil sector | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Dobrinescu | Cătălin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Miron | Costin | responsabil sector | Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
| Ţiplic | Ioan Marian | responsabil sector | Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
| Pinter | Zeno-Karl | participant | Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
| Opriş | Ioan Carol | responsabil sector | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Florescu | Radu | responsabil | Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti |
| Matei | Cristian | responsabil sector | Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti |
Raport:
În campania arheologică din anul 2002, săpătura a progresat în sectorul I al cetăţii Capidava in caroul O51 – unde în cursul campaniei arheologice din anul 2001 fusese descoperită o parte a unei locuinţe de mari dimensiuni, cu zid din piatră legat cu lut – precum şi în caroul P51 - unde în precedenta campanie a fost decopertat stratul vegetal şi s-a îndepărtat o lentilă de dărâmături şi lutuială aparţinând unui bordei din nivelul de locuire corespunzător secolelor IX – XI.
Lucrările din caroul O51 au degajat în întregime partea de locuinţă existentă aici, adosată, pe una din laturi, zidului de incintă.
După îndepărtarea resturilor bordeiului din caroul P51, săpătura a pus in evidenţă câteva detalii deosebit de interesante, care vin sa confirme ipotezele de lucru pe care le avansam cu prilejul întocmirii raportului de săpătură din anul 2001.
În primul rând, este demnă de menţionat descoperirea, sub podeaua bordeiului din secolele IX – XI, între zidul exterior al locuinţei surprinse în caroul P51 - continuare, după cum se va vedea, a construcţiei din caroul O51 - şi un alt zid paralel cu acesta, a unei vetre care, după poziţia stratigrafică, poate fi atribuită unei perioade imediat ulterioare distrugerii definitive a locuinţei. Vatra este de tipul "cu gradină", iar în interiorul său a fost descoperit un vas-căldare, de tip slav, întregibil, lucrat cu mâna. Aceasta descoperire confirma locuirea cetăţii, fie si sporadic, imediat după distrugerea ei masivă de către slavi, la începutul secolului al VII-lea. Construirea vetrei într-un spaţiu strâmt, între resturile a doua ziduri, care formau un fel de cotlon, relevă faptul că respectiva vatră nu făcea parte dintr-o construcţie de tip bordei, fiind mai degrabă pendinte de o improvizaţie temporară, de tip "sălaş", în ciuda faptului că suprafaţa dintre ziduri, sub vatră şi în jurul acesteia, fusese lutuită subţire. Ea nu poate fi legată de urmele bordeiului descoperit în anul 2001 în caroul O51, care aparţine populaţiei autohtone - reîntoarsă, probabil, sezonier, în vechiul spaţiu de locuire - date fiind caracteristicile vetrei din interiorul său, făcută din bucăţi de râşnită de calcar, dispuse radial. Vatra cu gradină şi vasul descoperit în ea, ambele de factură slavă, deschid calea unei ipoteze deloc hazardate, anume aceea că unele elemente slave vor fi rămas, dintr-un motiv sau altul, pe teritoriul cetăţii, după distrugerea acesteia, sfârşind probabil prin a fi asimilaţi de autohtoni, sau rătăcind în continuare în căutarea unei aşezări stabile.
Săpăturile din caroul P51 au completat observaţiile cu privire la situaţia înregistrată cu ocazia cercetării din caroul O51. În primul rând, au fost dezvelite în întregime zidurile din piatră legate cu lut ale locuinţei surprinse în caroul O51.
Suprafaţa totală a locuinţei este de 48 m2 (6 x 8 m). Săpătura efectuată în interiorul locuinţei a permis identificarea a trei faze succesive de locuire, locuinţa fiind distrusă şi refăcută de tot atâtea ori. Fiecărei faze ii corespunde câte o podină de lut galben, fin, bine bătut şi finisat. La fiecare refacere, straturile de cenuşă, amestecată cu cărbune provenind de la bârne, nu au fost îndepărtate, ci nivelate, apoi acoperite cu pământ, nivelat şi bătut apoi cu stratul de lut al noii podine.
Fiecare distrugere a locuinţei s-a datorat unui incendiu, urmele acoperişului şi structurii de lemn calcinate fiind vizibile sub fiecare podină de lut. Originea incendiului care a devastat locuinţa în primele două faze de existenţă nu poate fi precizată (cataclism natural, accident sau distrugere, în urma unui atac). Ultima distrugere poate fi însă cu siguranţă legată de invazia slavă de la începutul secolului al VII-lea.
În interiorul locuinţei, înainte de ultima distrugere, a fost depozitată o grămadă de cărămizi de chirpic, stivuită cu grijă pe podea, probabil cu scopul de a fi protejate de intemperii până la punerea lor în operă. Faptul că între grămada de cărămizi de chirpic şi podeaua ultimei faze de locuire nu se află cenuşă şi nici resturi de bârne arse, care erau vizibile în număr mare la partea superioară a grămezii de cărămizi de chirpic, exclude posibilitatea ca respectivele cărămizi să se fi prăbuşit din suprastructura zidului locuinţei. La aceasta se adăuga modul ordonat de aşezare a materialelor de construcţie.
Resturile ceramice recoltate de sub podinele primelor două faze de locuire sunt caracteristice secolului V şi secolului VI, ceea ce conduce la concluzia că edificiul a funcţionat pe parcursul a aproape două sute de ani, până la distrugerea lui completă, timp în care a mai suferit două distrugeri intermediare.
Incendiul şi prăbuşirea suprastructurii de lemn, din partea de locuinţă aflată în P51, au surprins in situ mai multe obiecte de inventar, între care şi unele piese de armament, din fier, aflate probabil într-o ladă prevăzută cu o încuietoare din fier, aceasta din urmă păstrându-se în întregime.
Între piesele de armament se evidenţiază un vârf şi un călcâi de lance, bine păstrate, deşi puternic corodate. Vârful de lance (L = 0,30 m) are o formă alungită, cu nervură mediană şi mâner de înmânuşare. Călcâiul lăncii (L = 0,19 m) este făcut din foaie groasă de tablă, cu marginile bătute spre a fi petrecute. Alături de respectiva lance, lada mai conţinea un vârf de lance fragmentar, distrus probabil de foc şi de zidurile căzute peste el, şi fragmentele unei lame de cuţit (l = 0.02 m). Inventarul părţii de locuinţă din P51 mai cuprinde numeroase vase ceramice, fragmentare, de dimensiuni şi întrebuinţări diverse, precum şi două opaiţe întregi, caracteristice secolului VI.
Peretele locuinţei dinspre poarta de atac este ridicat pe o substructură formată de un zid mai vechi, din piatră legată cu lut, care are o lăţime dublă (l = 1,40 m) faţă de aceea a zidurilor locuinţei (l = 0,70 m). Zidul - care a servit drept sprijin şi temelie pentru ridicarea acestui perete al locuinţei - se continua dincolo de limita respectivei locuinţe, fiind evident faptul că a aparţinut unui mare edificiu, ce poate fi plasat într-o perioadă mai veche decât edificiul din O51 şi P51, în secolul al IV-lea.
Vechiul zid este format din blocuri de piatră de mari dimensiuni şi delimitează o stradelă îngustă, pe centrul căreia se afla un canal de deversare a apelor uzate, pavat cu dale de piatră. În paralel cu acest zid mai vechi, se afla un alt zid, contemporan cu acesta, care constituie cealaltă limită a stradelei-cale de acces şi respectiv a canalului de scurgere. Şi acest zid este alcătuit din blocuri de piatră de mari dimensiuni, întâlnind perpendicular zidul cetăţii.
Canalul dintre cele două ziduri se continua în grosimea zidului de incintă unde jgheabul sculptat în adâncimea zidului a fost marcat corespunzător, în şapa de beton care protejează coama curtinei. Pe faţa zidului de incintă se află fixată, în punctul terminus al traseului jgheabului, o piesă de piatră sculptată în formă de V, marcând gura de deversare a canalului, care a fost descoperită şi păstrată în locul respectiv de prof. Grigore Florescu, cel ce a dezvelit zidul de incintă.
În interiorul canalului au fost descoperite numeroase obiecte mărunte caracteristice perioadei secolelor IV - VI (opaiţe întregi şi fragmentare, numeroase picioare de cupă din sticlă, mici obiecte din os, sticlă, bronz şi fier) care dau posibilitatea să se tragă concluzia că respectivul canal a funcţionat în toată perioada menţionată.
Dezvelirea unei mari suprafeţe din imediata vecinătate a edificiului basilical a dat posibilitatea unei vederi de ansamblu asupra acestei zone a cetăţii, unde săpăturile au pus în evidenţă faptul că bazilica mică, de secol IV-V era înconjurată de edificii cu caracter de locuinţă, de mari dimensiuni. Unele dintre acestea au fost sacrificate prin construirea bazilicii mari (de secol VI), care a suprapus edificiul basilical mai vechi. Şi în această situaţie, unele dintre edificii îşi continuă existenţa, cum este cazul locuinţei din carourile O51 şi P51, lucru de altfel explicabil în condiţiile în care spaţiul intramuran al Capidavei se aglomerează, aşa cum se aglomerează, în general, spaţiul intramuran al tuturor cetăţilor limes-ului danubian în această perioadă de acută incertitudine politică.
Obiectele cu caracter militar descoperite în interiorul locuinţei din O51 şi P51, demonstrează că cei ce deţineau respectivul spaţiu aveau şi îndeletniciri militare, chiar dacă dimensiunile locuinţei şi faptul că aceasta se afla în imediata vecinătate a bazilicii nu exclud posibilitatea atribuirii ei unui membru al ierarhiei bisericeşti.