Cacica | Judeţ: Suceava | Punct: Salina Cacica | Anul: 1996
Descriere:
Anul cercetarii:
1996
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 147544.01 |
Județ:
Suceava
Unitate administrativă:
Cacica
Localitate:
Cacica
Punct:
Salina Cacica
Localizare:
| 147544.01 |
Fără Ilustrații

Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Andronic | Mugur | responsabil | Muzeul Național al Bucovinei, Suceava |
Raport:
În primăvara anului 1995 s-a cercetat în incinta salinei Cacica (unitatea industrială veche) o suprafaţă de 14,5 x 4 m. Pe lângă unele amenajări de epocă modernă (resturi de fundaţie de locuinţă, conductă cu aducţiune a apei protejată cu lespezi de rocă locală), săpătura a identificat {urmele unei locuinţe} (- 120 cm) {cucuteniene}, de formă ovală. Pe nivelul de călcare din interiorul său, alături de bucăţi de cărbune şi de ceramică uzuală, s-au descoperit numeroase fragmente care au aparţinut vaselor de tip "brichetaj", folosite aşa cum se ştie în procesul de fierbere a saramurii pentru obţinerea sării recristalizate. Continuându-se cercetările, în vara anului 1996 s-a efectuat un sondaj arheologic ( S I = 10 x 1,5 m) plasat între două clădiri cu funcţionalitate administrativă. Secţiunea a surprins din plin stratul de depuneri de ceramică eneolitică, gros de aproape, jumătate de metru, unde, cea mai mare parte dintre fragmente ceramice descoperite au aparţinut aceloraşi vase "brichetaj", de folosinţă unică. După observaţiile care s-au putut face cu acest prilej, se pare că aceste vase se ţineau în foc şi se spărgeau pentru scoaterea sării solide în acelaşi loc, resturile ceramice amestecate cu cele ale focurilor succesive acumulându-se cu tmpul sub forma acestui strat de depuneri de o grosime considerabilă.