Cășăria | Comuna: Dobreni | Judeţ: Neamț | Punct: Biserica „Sfinții Voievozi” | Anul: 2021
Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare de la Cășăria, com. Dobreni, jud. Neamț Punct: Biserica „Sfinții Voievozi”
Anul cercetarii:
2021
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Tipuri de sit:
Structură de cult/religioasă; Biserică;
Cod RAN:
| 122301.02 |
Județ:
NEAMŢ
Unitate administrativă:
DOBRENI
Localitate:
CĂŞĂRIA
Punct:
Biserica „Sfinții Voievozi”
Localizare:
| 122301.02 |
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Preoteasa | Constantin | responsabil | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Ceauşu | Silviu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Gafincu | Alexandru | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Raport:
Lăcașul de cult este situat în fostul sat Mășcătești, actualmente înglobat în satul Cășăria, în extremitatea sudică a localității, la poalele Dealului Balaurul, pe partea dreaptă a Pârâului Ciocolța, în Depresiunea Cracău-Bistrița a Subcarpaților Moldovei. Cercetarea arheologică preventivă – realizată în premieră în cadrul acestui obiectiv – a vizat implementarea proiectului de investiție Reabilitare imobil – biserica ortodoxă de lemn Cășăria, comuna Dobreni, sat Cășăria, județul Neamț. Biserica are plan trilobat, cu abside poligonale, fiind constituită din altar, naos, pronaos și pridvor, acesta din urmă fiind suprapus de clopotniță. Construcția are fundație de piatră, elevație de lemn și acoperiș cu șarpanta de lemn și învelitoarea de draniță (fig. 1). Actualul lăcaș de cult a fost construit în anul 1832[1] pe locul altuia mai vechi, așa cum se amintește în răspunsurile la chestionarul lui Alexandru Odobescu din 1871[2]. Însă argumentul cel mai convingător constă în prezența unei lespezi de mormânt în interiorul bisericii, în colțul de nord-vest al pronaosului, care amintește de memoria stolnicesei Tudosca, trecută în lumea de apoi la 1656 septembrie 19[3] (fig. 2). Cercetarea arheologică a fost realizată prin intermediul mai multor sondaje separate prin martori stratigrafici. Astfel, a fost investigat întreg interiorul bisericii, precum și o parte din necropola de înhumație din exterior, dispusă de jur-împrejurul lăcașului de cult. Amplasarea, forma și dimensiunile sondajelor exterioare au fost influențate de prezența actualului cimitir și de unele construcții moderne. Sedimentul excavat a fost tamisat integral, complexele arheologice funerare au fost demontate, iar artefactele au fost recoltate exhaustiv. Punctul zero (P. 0) a fost fixat pe pragul de intrare în biserică. În cuprinsul necropolei de înhumație au fost descoperite 218 morminte, dintre care 28 în interiorul actualei biserici (fig. 4), iar 190 în exteriorul său (fig. 5), datarea lor făcându-se, cu unele rezerve, în secolele XV-XIX[4]. Între acestea se remarcă Mormântul 6 (M. 6) (fig. 3), identificat în interiorul bisericii, în colțul nord-vestic al pronaosului, înhumare care reprezintă locul de odihnă veșnică al stolnicesei Tudosca. În mod surprinzător, cu excepția găitanelor realizate din fir de aur, nu au mai fost descoperite alte obiecte de podoabă. Înhumarea s-a realizat într-o groapă simplă, într-o fază anterioară actualei biserici. De altfel, complexul a fost suprapus parțial de lăcașul ridicat la 1832, iar osemintele deranjate în epoca modernă în zona membrelor inferioare, probabil cu același prilej. Cu privire la vechiul lăcaș de cult în care a fost înhumată stolniceasa Tudosca, s-au putut contura mai multe observații. În primul rând, biserica a fost o construcție de lemn prevăzută cu fundație de piatră, fiind identificate in situ segmente din acest registru. În ceea ce privește planimetria, vechiul lăcaș s-a desfășurat pe aproximativ aceleași coordonate cu cele ale actualului, însă fără a dispune de un naos absidat. În mod cert lăcașul a suprapus o necropolă mai veche, fiind identificate 27 de înhumări care corespund unui orizont anterior ridicării bisericii. Cât privește datarea vechii construcții, în momentul de față ne limităm în a preciza că lăcașul a funcționat în secolul al XVI-lea. Cercetările arheologice desfășurate la biserica fostului sat Mășcătești au adus importante precizări și confirmări cu privire la evoluția acestui monument, fiind identificată atât construcția în care la 1656 a fost înhumata stolniceasa Tudosca, cât și o necropolă anterioară, suprapusă de vechiul locaș de cult.
Abstract [EN]:
The preventive archaeological researches from the former parish church of Mășcătești village, today Cășăria (Dobreni commune, Neamț County), were carried out as a result of the restauration of the ecclesiastical monument built in 1832. But there was an older church, which functioned at least in the 17th century and in which the body of Tudosca was laid out in 1656, as mentioned in one of the preserved tombstone.
Following the archeological researches, we can bring important clarifications and confirmations regarding the evolution of this parish church, being identified both the church in which Tudosca was buried in 1656, and an earlier medieval necropolis, prior to the old ecclesiastical monument.
Note:
1.
N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, București, 1974, p. 556.
2.
Șt. S. Gorovei, Epigrafie, genealogie, istorie. Noi contribuții, în Studii și Materiale de Istorie Medie, XXXI, 2013, p. 145-184.
3.
Ibidem, p. 165; V.V. Darie, Monografia parohiei Dobreni din com. Dobreni, jud. Neamț, Piatra-Neamț, 1913.
4.
Ne rezervăm dreptul de a propune un interval cronologic mai larg deoarece materialul arheologic descoperit este în curs de restaurare.