Bucureşti | Punct: Piaţa Universităţii | Anul: 2011
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2011
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană; Biserică; Necropolă;
Cod RAN:
| 179132.34 |
Județ:
Bucureşti
Unitate administrativă:
mun. Bucureşti
Localitate:
Bucureşti
Punct:
Piaţa Universităţii
Localizare:
| 179132.34 |
Lista Ilustrațiilor - 7
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Boroneanţ | Adina Elena | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Măgureanu | Andrei Mircea | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Măgureanu | Despina | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Panaite | Adriana | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Dolea | Alexandra | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Gavrilă | Elena-Florentina | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Ignat | Theodor Aurelian | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Mănucu-Adameşteanu | Gheorghe | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Muşat | Alina | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Nestorescu | Cristian | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Popescu | Raluca-Iuliana | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Streinu | Marius | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Vintilă | Camelia-Mirela | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
| Toderaş | Meda | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
În anul 2010 a demarat Proiectul de Investiţie Parcarea subterană din Piaţa Universităţii, Centrul Istoric Bucureşti, zonă definită între străzile B-dul Regina Elisabeta, str. Toma Caragiu şi B-dul I. C. Brătianu.
Pe suprafaţa afectată de proiect era semnalat Situl arheologic Piaţa Universităţii înscris în LMI 105/2004 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil, Cod B-I-1-B-17893, carou cadastral XIII-14 (Nr.126, „Fundaţiile Ansamblului Sf. Sava", nr.127 „Necropola - Secol XVI-XVII").
Primele ştiri se referă la biserica pârcălabului Andronache, menţionată la începutul secolului al XVII-lea. Călătorul Paul de Alep, trecând prin Bucureşti în 1656, găseşte aici „o mânăstire mică". Ea se afla pe extrema nordică a Bucureştilor, fiind închinată Sfântului Mormânt. Ca atare, era şi locul de găzduire a trimişilor Patriarhiei de la Ierusalim pentru primirea drepturilor materiale dar şi a călugărilor ucrainieni sau ruşi, aflaţi în drum către Oraşul Sfânt în hagealâc. Au rămas de la aceştia unele descrieri ale monumentului Sf. Sava din Bucureşti sau a unor evenimente legate de prezenţa unor înalţi prelaţi, cum a fost patriarhul Hrisant Notara, îndrumătorul lui Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714) în iniţiativele sale pe plan cultural. Către sfârşitul secolului al XVII-lea ansamblul monastic era într-o stare dificilă, fapt ce nu l-a împiedicat pe Şerban Vodă Cantacuzino să organizeze la Sf. Sava „şcoala de înaltă obşte", ceea ce înseamnă că în jurul bisericii se găseau nu numai chiliile şi casa egumenească, ci şi clădiri de învăţătură.
Cel care a ridicat această primă şcoală domnească din Bucureşti la rangul unei Academii a fost Constantin Brâncoveanu, în anul 1695, fiind slujită de eminenţi profesori formaţi la Stambul sau în universităţile italiene, la Viena şi Halle. Primul director a fost Sevastos Chimenitul, înmormântat în 1702 la Sf. Sava. Învăţatul Al. Helladius, instruit în 11 academii occidentale, vizitând, în 1713, Bucureştii, consemnează că această şcoală „merită numele de Academie".
Tot lui Constantin Brâncoveanu i se datorează prima mare refacere a complexului Sf. Sava prin construirea unui impunător corp de săli de clasă, internat pentru studenţi, casă parohială, cea a profesorilor, poarta de zid de la actuala intersecţie a Bd. Regina Elisabeta cu str. Academiei, cea mai importantă pentru accesul în incintă, venindu-se de pe actuala Calea Victoriei, dar şi o impunătoare biserică zidită după eşuarea încercărilor de refacere a lăcaşului rămas de la Andronache Pârcălabul.
Noua biserică era elogios apreciată de contemporani, aşa cum făcea şi mitropolitul Ierotei sau grupul de călugări de la Cernigov ş.a. Numărul studenţilor, în etapa de început, de 200 de tineri a ajuns, către sfârşitul secolului XVIII, la 400, fapt ce la determinat pe domnitorul Alexandru Ipsilanti să efectueze, în 1779, a doua mare lucrare cu extinderi şi completări, construcţii necesare primei biblioteci publice în Bucureşti, Muzeului de Antichităţi, tipografiei Academiei, la care se adăugau cele gospodăreşti ş.a.
Prima menţionare cartografică a bisericii de la Sf. Sava este reprezentată de planul întocmit de F.J. Sultzer spre finalul secolului al XVIII-lea (Nr 15-Monastirea Sf. Sava). Ulterior, la mijlocul secolului al XIX-lea, ansamblul de la Sf. Sava apare detaliat, cu toate clădirile componente (Fig. 1/2). Tot atunci, biserica şi o parte a clădirilor au fost surprinse şi de primele fotografii ale Bucureştilor, în panoramele executate de Carol Pop de Szathmari (Fig. 1/1) sau de Ludwig Angerer.
Singurele cercetări arheologice, având tot un caracter preventiv, efectuate în zonă au fost cele din anul 1972, atunci fiind prilejuite de lucrări pentru reteaua de telefonie. Desfăşurate în apropierea trotuarului bulevardului Regina Elisabeta, în faţa statuii lui Mihai Viteazul, cercetările lui Panait I. Panait au dus la identificarea bisericilor Sf. Sava, ambele cu plan triconc şi a cimitirului din jurul acestora1.
În anii 2010 (septembrie-decembrie) - 2011 (februarie-iulie), cercetarea arheologică a constat în supravegherea decapării mecanice şi, apoi, în cercetarea manuală a vestigiilor identificate. Datorită complexităţii sitului şi pentru obţinerea unor informaţii cât mai complete despre situaţiile arheologice întâlnite, arheologilor li s-au alăturat specialişti din domenii conexe (arhitecţi, antropologi, arheo-zoologi, conservatori-restauratori, numismaţi).
Suprafaţa afectată de proiect (10300 mp) a fost împărţită într-o reţea de carouri cu dimensiunile de 10 x 10 m, numerotate de la 1 la X. În cadrul acestora, au fost deschise casete şi secţiuni, în conformitate cu situaţia din teren, păstrându-se martori în reţea, care să acopere situaţia stratigrafică a sitului atât pe direcţie N - S, cât şi pe direcţie E - V. Cercetarea a început prin deschiderea unui şir de casete pe latura de nord a suprafeţei afectată de proiect, la sud de bulevardul Regina Elisabeta. Casetele cu dimensiuni variabile impuse de situaţia din teren, au fost săpate de la V spre E, între ele fiind lăsaţi martori de cca 2 m. Ulterior, cercetarea s-a extins spre S, acoperind întreaga suprafaţă. În zona în care au fost identificate cimitirele bisericilor, dar şi acolo unde cercetarea a impus, martorii au fost demontaţi.
În cele două campanii de cercetări au fost descoperite case de târgoveţi, conducte de apă, gropi menajere şi puţuri de apă, clădiri ale ansamblului mănăstiresc Sf. Sava, cele două biserici ridicate pe aceste locuri, precum şi cimitirele acestora. Unele dintre acestea fac subiectul acestei sumare prezentări.
Bisericile
Prima biserică, construită conform tradiţiei la sfârşitul secolului al XVI-lea, de Andronache pârcălab, este atestată documentar pentru prima dată la 23 aprilie 1619, dar, pe baza monedelor identificate până în prezent, putem presupune o funcţionare a cimitirului şi implicit a bisericii spre mijlocul sec. XVI.
Biserica, de mici dimensiuni, este aproape în întregime sub trotuar şi sub carosabilul bulevardului, în suprafaţa cercetată fiind surprinsă doar o parte din absida sudică a naosului, pe o lungime de 2,50 m. Are un plan hexagonal, cu latura de 1,02 m, cu elevaţia surprinsă pe o înălţime de 0,33 m. Fundaţia, realizată în plan circular, complet înnecată în mortar, a fost cercetată doar pe o înălţime de 0,50 m, fără a se atinge talpa fundaţiei. La limita dintre elevaţie şi fundaţie se observă o plintă, cu o lătime de 0,04-0,06 m. Cărămizile (25,5 x 12 x 3/4 cm) sunt legate cu un mortar alb, dur, de bună calitate. Din cercetările efectuate în 1972 reiese clar existenţa unui pronaos şi naos continuat cu altar.
A doua biserică a fost ridicată de Constantin Brâncoveanu în 1707, pe locul celei vechi. Conform pisaniei aceasta a fost gata la 20 iulie 1709. Biserica mare este bine conservată şi are lungimea de 26,20 m (25,5 x 12 x 3/4 cm). Este alcătuită din pridvor (L-4,60 m, l-3,00 m), pronaos (L-7,50 m, l-3,00 m), naos şi altar cu absida în plan hexagonal (latura 2,10 m). Zidurile pridvorului au o grosime de 1,60 m, aceasta datorându-se existenţei unui turm clopotniţă, vizibil încă pe fotografiile de epocă de la 1860-1870. Celelalte ziduri au grosimea de cca 1 m. Elevaţia prezintă tiranţi din lemn, dispuşi pe axul lung al zidului.
Clădiri ale ansamblului „Sfântul Sava"
Casa 1 este orientată NV-SE şi reprezintă o construcţie aparţinând incintei mânăstirii Sf. Sava, înregistrată în planul Borroczyn. Aceasta reprezintă un corp de clădire aflat la sud de intrarea în incinta complexului mânăstiresc. Casa are o lungime maximă cercetată de 12,30 m şi lăţimea cercetată de 5 m., fiind surprinse trei încăperi, toate cu ziduri ţesute între ele. Lângă casa 1 şi zidul de incintă a fost identificat şi unul dintre pilonii intrării.
Casa 5 este o construcţie marcată pe planul Borroczyn ca aparţinând ansamblului mănăstirii Sf. Sava, este orientată E-V. Clădirea a fost cercetată pe o lungime de 40,80 m şi o lăţime de 13,50 m, fiind identificate 18 încăperi, dintre care 2 sunt pivniţe, 2 anexe şi 2 holuri. Pivniţele au fost identificate în colţul de S-V al casei, neavând legătură una cu cealaltă. Prima are marcată intrarea printr-un gârlici, dispus pe latura de N şi este reprezentată de o singură încăpere, iar cea de-a doua are două camere, trecerea între ele fiind realizată printr-un arc boltit.
Casa 7, construcţie marcată pe planul Borroczyn ca aparţinând ansamblului mănăstirii Sf. Sava, este orientată N-S. În interiorul casei au fost identificate 4 camere. Camerele 1 şi 4 nu au fost cercetate integral deoarece acestea se continuă spre S, în afara zonei afectate de proiect. La o cotă superioară, suprapunând zidurile deja menţionate au fost identificate alte două ziduri, care aparţin unei alte faze de funcţionare a casei, când aceasta este recompartimentată. Casa 7 avea o pivniţă, care aparţine foarte probabil celei de-a doua faze de funcţionare a casei. Din acesta a fost identificat un singur zid, care se află sub trotuarul ce reprezintă limita sudică a zonei afectate de proiect.
Construcţii aparţinând ţesutului urban
Casa 2, orientată NV-SE se află la 10,50 m V de casa 1. Două segmente de zid ale acestei case apar în marginea sudică a zonei cercetate. Reprezintă o construcţie datată anterior anului 1847, deoarece nu apare pe planul Borroczyn. Ea nu aparţinea complexului mânăstirii. Dimensiunile casei sunt următoarele: lungime maximă de 9 m, lăţime maximă de 9,80 m. Au fost cercetate, parţial, două încăperi şi o pivniţă, demolată aproape în întregime, până la baza fundaţiilor.
Casa 3, orientată V-E, a fost identificată în extremitatea sudică a zonei aflată în cercetare. Reprezintă o construcţie datată anterior anului 1847 deoarece nu apare pe planul Borroczyn. Ca şi casa 2 nici aceasta nu aparţine complexului mânăstirii. Dimensiunile maxime ale acesteia sunt 23,20 m lungime şi 2,50 m lăţime cercetată. Spre deosebire de casele anterior menţionate aici se observă o întoarcere spre N, casa având planul în forma literei „L", cu latura lungă spre S, astfel încât lăţimea maximă cercetată atinge 6,80 m, în capătul de E. Din ea au putut fi identificate 2 încăperi. Cercetarea lor este parţială ele continuând spre S, dincolo de zona afectată de proiect. Având în vedere lipsa inventarului care poate fi atribuit casei 3, aceasta fiind suprinsă doar la nivelul fundaţiilor se poate sugera o datare a casei 3 doar pe baza relaţiilor stratigrafice cu alte complexe şi structuri de zid. Dintre acestea casa 4 reprezintă singurul reper mai sigur, ea putând fi datată spre mijlocul secolului al XIX-lea. Drept urmare casa 3 a funcţionat la sfârşitul sec, XVIII şi începutul celui următor.
Casa 4, orientată NV-SE, a fost identificată în jumătatea vestică a zonei afectate de proiect, aproape de limita acestuia şi reprezintă o construcţie înregistrată pe planul Borroczyn. Nu aparţine complexului mânăstirii. Dimensiunile sunt următoarele: lungime maximă cercetată de 15,50 m şi lăţime maximă cercetată de 5,70 m. Au fost parţial cercetate 3 încăperi şi o anexă, a cărei destinaţie nu poate fi precizată. Ca şi în cazul casei 3 se observă o întoarcere, de data aceasta spre V, casa având planul în forma literei „L", cu latura lungă spre E. Astfel, în capătul de N casa are o lăţime de 10,20 m. Casa 4 suprapune casa 3. În ceea ce priveşte cronologia sa, în lipsa unui inventar datorită surprinderii sale doar la nivel de fundaţie, ne putem referii doar indirect prin raportarea la datarea unor alte complexe. Astfel, Casa 4 suprapune complexele 30 şi 33 care se pot data în secolul al XIX-lea. De asemenea, este suprapusă de pavajul 1, ceea ce ne arată că nu mai era folosită spre sfârşitul secolului XIX. Ar rezulta o datare a folosirii casei 4 într-o perioadă relativ scurtă, spre mijlocul sec. XIX, ipoteză întărită şi de menţionarea sa pe planul Borroczyn.
Casa 6 este o construcţie aflată la Vest de Casa 3. Relaţiile dintre cele două clădiri nu se pot preciza. Datorită surprafeţei foarte mici care a putut fi cercetată, ea dezvoltându-se dincolo de limitele proiectului, nu se pot face precizări în ceea ce riveşte orientarea clădirii sau dimensiunile sale. A putut fi identificată o singură încăpere, cercetată parţial.
Cimitir
Cimitirul bisericii Sf. Sava a fost cercetat pentru prima oară în 1972 de către Panait. I. Panait, care a identificat 12 morminte. Inventarul funerar se reducea la câteva monede, resturile unui costum prins cu copci, precum şi o cărămidă pe care era scris numele preacuviosului Anania2. Cercetatorul remarca la vremea respectivă densitatea inhumărilor în apropiere de zidul bisericii, fapt observat şi în campania din 2010-2011. În cele două campanii au fost cercetate 676 de morminte. Mai ales în apropierea bisericii, mormintele sunt dispuse pe mai multe nivele succesive, fiind identificate circa 4 astfel de nivele, ele rărindu-se spre marginea cimitirului, unde s-au observat cel mult 1-2 nivele. Observaţiile indică morminte simple, cu indivizi orientaţi E-V, fără amenajări funerare speciale, de tip cavou. Este un cimitir de mahala, tipic pentru Bucureştiul secolelor XVI-XIX, asemănător celor cercetate la Sf. Dumitru sau Biserica Greci.
În ultima sa fază de utilizare, în preajma altarului bisericii au fost înmormântaţi ofiţeri, aşa cum demonstrează o piatră de mormânt, descoperită în poziţie secundară, aparţinând unui ofiţer rus. Au fost descoperite 6 morminte de ofiteri, în toate cazurile fiind păstrate destul de bine părţi din uniforma acestora, cu numărul unităţii din care făceau parte (2, 4 şi 11) .
Inventarul funerar al mormintelor este reprezentat din piese de port (butoni, nasturi, moşi, babe), podoabă (cercei, inele) şi cult (cruci). În multe dintre morminte au fost depuse 126 de monede, apusene3 şi otomane4, de cele mai multe ori perforate, depuse, în special, în mână.
În cimitir s-au descoperit şi morminte cu cărămizi depuse ritual la cap, care aparţin unor călugări: pe una dintre acestea apare numele Anania, descoperită în săpăturile lui Panait I. Panait, în timp ce pe altele au fost incizate cruci, initialele lui Iisus Hristos (I. X.) sau NIKA (gr. victorie).
Notă antropologică
Mihai Constantinescu, Mihaela Culea, Andrei Soficaru (ICAFR Bucureşti)
Având în vedere faptul că un număr mare de morminte a fost deranjat, fie ca urmare a înmormântărilor secundare, fie ca urmare a unor construcţii ulterioare, s-a constat, în multe cazuri, prezenţa mai multor indivizi sau a resturilor osteologice provenind de la mai mulţi indivizi, într-un mormânt. În ceea ce priveşte starea de conservare a scheletelor, menţionăm că aceasta este în general bună, cazurile în care se constată exfolierea şi deteriorarea puternică a oaselor fiind mai rare. Aciditatea solului şi permeabilitatea, compoziţia, temperatura şi micro-organismele au afectat scheletele. O mare atenţie a fost acordată afecţiunilor patologice ale materialului osteologic fiind ştiută importanţa identificării deviaţiilor oaselor de la condiţia normală şi în mod deosebit, distingerea deviaţiilor cauzate de către agenţii patologici şi cele cauzate de către agenţii tafonomici. S-a constatat astfel că, un număr mare de schelete prezintă urme de osteoartroză pe articulaţiile epifizelor. Se remarcă atât sinostoza articulaţiei vertebrelor (cervicale, toracale şi mai ales lombare) cât şi a faţetelor articulare. A fost înregistrat şi un caz de rahitism, manifestat prin curbarea accentuată a diafizelor oaselor lungi, inclusiv a claviculelor şi a omoplaţilor şi prin prezenţa, pe capetele sternale, a unor porozităţi anormale. Este vorba despre M 68 A, schelet aparţinând unui copil, cu o vârstă cuprinsă în intervalul 8-10 ani.
Dintre cazurile deosebite, amintim pe cel al individului de sex masculin aparţinând lui M. 111, al cărui craniu prezintă, în zona posterioară a parietalelor, o traumă liniară vindecată, produsă prin lovire- posibil cu un obiect ascuţit, lovitură care a provocat înfundarea suprafeţei respective. Desigur, acesta nu este singurul caz în care s-a înregistrat o traumă provocată de o asemenea lovitură. Au mai fost înregistrate câteva coaste fracturate, un radius şi o claviculă, aparţinând unor indivizi diferiţi, de sex masculin.
Notă privind fauna
Elek Popa, Valentin Radu, Adrian Bălăşescu (MNIR)
Fauna studiată provine din mai multe complexe arheologice care sunt datate ca provenind din perioada secolelor XVII-XVIII (C4, C5, C5a, C12, C17, C20, C22, C23b, C24, C25, C28, C57, C60) şi dintr-un complex de secol XIX (C59).
Fauna prezintă toate caracteristicile unor resturi menajere: o puternică fragmentare, urme de tăiere (de dezarticulare şi de decărnare), urme de dinţi de carnivore, iar cele de ardere lipsesc in totalitate. Starea de conservare a materialului este relativ bună.
În cadrul materialului s-au identificat următoarele clase de animale: Mollusca (scoici), Aves (păsări) şi Mammalia (mamifere). Resturile osoase studiate sunt în număr de 5244, dintre care predominante sunt cele de mamifere (99,6%), ceilalţi taxoni sunt foarte slab reprezentaţi: scoicile cu 7 piese (0,13%) şi păsările cu 14 (0,27%). Resturile faunistice studiate din diferitele complexe arheologice datate ca aparţinând secolelor XVII-XVIII (care sunt majoritatea) şi de secolul XIX (C59) ne arată că populaţia Bucureştiului consuma cu predilecţie carne de bovine, care sunt urmate ca preferinţă de către ovicaprine (în cadrul cărora resturile de ovine sunt predominante) şi de abia apoi de către suine. Probabil şi calul era consumat alimentar, dacă avem în vedere fragmentaritatea unora din resturilor sale.
Datele biometrice prelevate pentru perioada secolelelor XVII-XVIII nu arată diferenţe notabile faţă de ceea ce se întâlnea pe teritoriul României în aceaşi perioadă. Probabil animalele erau rase primitive care nu aveau o productivitate foarte mare. Ceea ce se remarcă în schimb este faptul că odată cu secolul XIX bovinele par a avea caracteristici dimensionale mai mari faţă de perioada premergătoare ceea ce se traducea prin existenţa unor animale mai mari şi prin urmare mai rentabile din punct de vedere al cantităţii de carne pe care o puteau furniza.
Importanţa lotului faunistic analizat este foarte mare şi datorită faptului că pe teritoriul oraşului Bucureşti cercetările arheologice care au beneficiat şi de analize arheozoologice pentru perioada medievală şi modernă sunt rare. Astfel trebuie remarcat că până în prezent există doar un singur studiu arheozoologic publicat care se referă la Hanul Constantin Vodă (secolul XVIII)5.