Bucureşti | Punct: Dămăroaia | Anul: 2019
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2019
Perioade:
Protoistorie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
La Tène; Perioada modernă; Epoca medievală timpurie; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire civilă;
Cod RAN:
| 179132.58 |
Județ:
Bucureşti
Unitate administrativă:
Bucureşti
Localitate:
Bucureşti
Punct:
Dămăroaia
Sector:
Aleea Scroviştea, nr. 92-96
Localizare:
| 179132.58 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Damian | Paul | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Dumitraşcu | Emil | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Oanţă-Marghitu | Sorin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Delimitat între Lacul Griviţa (la nord), Str. Neajlovului (sud), Str. Elocinţei (vest) şi Cimitirul Dămăroaia (est) (Ignat et al. 2015, 105), situl de la Dămăroaia a fost cercetat, intermitent, începând din anii 1930, până în anii 2000. Cercetările arheologice au pus în evidenţă descoperiri din diferite perioade şi epoci istorice: epoca bronzului, Hallstatt, a doua epocă a fierului, epoca romană, secolele VI-VII, secolele IX-XI, evul mediu târziu (Moisil 1932; Rosetti 1934; 1935; Morintz şi Rosetti 1959, 33, pl. XXXIII/6; Turcu 1972; Ignat et al. 2015, 105; Gavrilă 2016). În relaţie strânsă cu terenul care constituie obiectul acestui raport sunt rezultatele săpăturilor din Aleea Scroviştei nr. 86 desfăşurate în anul 2007 (Plan 1). Pe acest teren, aflat imediat la est, un colectiv de arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie al României a surprins un cuptor aparţinând perioadei medievale timpurii (secolele VI–VII) (Mănucu-Adameşteanu et al. 2008, 78).
Săpăturile arheologice preventive desfăşurate în perioada 1-10 aprilie 2019 în punctul Aleea Scroviştea nr. 92-96 completează imaginea de ansamblu a sitului de la Dămăroaia (Plan 1). Situat pe latura de vest a unei „peninsule” de pe malul sud-estic al Lacului Griviţa (de fapt, un meandru al Colentinei), terenul cercetat are o formă dreptunghiulară (100 x 20 m), cu laturile lungi paralele cu malul lacului. Este marcat longitudinal de un prag care defineşte o cădere bruscă de nivel către malul lacului de cca 1 m. În lipsa unei basculante, am fost obligaţi să adoptăm o metodă de excavare mecanică în fâşii, alternativ în diferite zone ale terenului, pământul fiind depus succesiv în spaţiile în care am finalizat cercetarea complexelor. În prima parte a cercetării am efectuat un şir de 4 secţiuni arheologice (S1-S4) perpendiculare pe malul lacului pentru a identifica eventualele complexe dar şi pentru a obţine date stratigrafice relevante. În urma identificării primelor complexe arheologice (Cx 1-3, G, Cx 7-8), am luat decizia de a completa secţiunile săpate cu suprafeţe (S5-S8) care să acopere întreaga parte de vest a terenului, fiind astfel descoperite şi alte complexe (Cx 4-5). Partea de E a terenului a fost investigată efectuând 5 secţiuni arheologice (S9-13), paralele, orientate N-S, distribuite uniform pe întreg perimetrul.
În cazul săpăturilor din punctul Aleea Scroviştea nr. 92-96 nu se poate vorbi despre o stratigrafie generală, unitară pe întreaga suprafaţă a terenului. Există o diferenţă între partea de V (mai joasă) a terenului şi cea de E. Aşa cum au relevat secţiunile S1-S4 şi suprafeţele S5-S8, zona de vest a fost nivelată la un moment dat până la nivelul depunerii naturale de culoare alb-gălbui ce conţinea mulţi carbonaţi. Mai mult decât atât, aşa cum a relevat profilul de SV al S13, marginea terasei se afla la o distanţă considerabilă spre E de căderea bruscă de pantă vizibilă în teren. Depunerea alb-gălbui în care se adânceau gropile Cx 1-5 era suprapusă de un strat ce conţinea deşeuri databile în perioada post-socialistă (peturi, diverse recipiente din plastic, resturi textile). Acţiunea de nivelare a afectat o amenajare (probabil din perioada comunistă), mai precis un şir de trei gropi de fundaţie din ciment pentru implantarea unor stâlpi din ţeavă de metal (Cx 2-3, G), în preajma uneia dintre ele fiind descoperită o monedă de 5 mărci vest-germane emisă în 1975. În schimb, în secţiunile săpate în partea de E a terenului am surprins aceeaşi succesiune stratigrafică: (1) o depunere alb-gălbui, omogenă, siltică, grad de compactare scăzut, slab saturată; (2) aceasta este suprapusă de o depunere de argilă de culoare galben-castanie, compactă, omogenă, permeabilă, ce conţine foarte puţini carbonaţi; (3) la rândul ei, este suprapusă de un strat (având grosimea de 0,30-0,50 m) de culoare cenuşie, uneori cu o tentă brună, omogen, compact, grad de saturaţie mic, fără urme arheologice. Pe alocuri, în special în zona câtorva complexe, în partea superioară a acestei depuneri exista un strat de culoare brun-cenuşiu, omogen, ce conţinea mici fragmente de cărbune şi chirpici; (4) strat de culoare cenuşie cu tente castanii, pe alocuri nivelat sau, din contră, în anumite zone „completat” cu lentile de argilă galbenă sau de sediment negru-cenuşiu (în unele porţiuni cu tente brune), omogen, compact, saturat; conţinea puţine materiale amestecate (bucăţi de cărămidă, pietre, fragmente ceramice moderne). Grosime variabilă, cuprinsă între 0,30-0,50 m; (5) strat relativ omogen, de culoare gălbuie, puţin compact, saturat. Acest nivel reprezintă o depunere contemporană, de dată recentă, scopul acesteia fiind nivelarea terenului.
Au fost cercetate 15 complexe arheologice, distribuite pe întreaga suprafaţă a terenului investigat (Plan 2). Săpăturile arheologice efectuate pe acest teren au relevat doar elemente ale unei „arhitecturi” subterane (mai precis gropi, câteva aparţinând unor construcţii adâncite cu cuptoare amenajate în perete). Intervenţiile din perioda contemporană au distrus părţile superioare ale gropilor, astfel că nu avem imaginea reală a dimensiunii lor. De asemenea, lipsa nivelului originar de săpare a gropilor determină în câteva cazuri o încadrare cronologică rezervată.
Urmele materiale aparţin celei de a doua epoci a fierului (trei gropi şi un cuptor cu groapă de acces), evului mediu timpuriu – secolul VI p.Chr. (o construcţie adâncită cu cuptor), evul mediu târziu (două gropi: una de mari dimensiuni şi o parte din groapa unei posibile construcţii adâncite; ambele complexe pot fi datate, probabil, în secolul al XVIII-lea), trecutul recent şi apropiat (trei gropi de implantare a stâlpilor din ţeavă metalică, un şanţ). O groapă (Cx 13) (probabil bordei) poate fi încadrată, cu rezerve (ţinând seama de numărul mic de fragmente ceramice descoperite, dar şi de indicele mare de fragmentare), în a doua epocă a fierului. De asemenea, două vetre (aparţinând, probabil, unor cuptoare) nu au putut fi încadrate cronologic, ele fiind distruse de groapa medievală Cx 10. Foarte probabil, pe baza materialului ceramic antrenat în umplutura gropii medievale, acestea se pot data fie în a doua epocă a fierului, fie în secolele VI-VII.
Bibliografie: