Bucşani | Judeţ: Giurgiu | Punct: Microzona Bucşani | Anul: 2017
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2017
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Preistorie;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Tell; Locuire;
Cod RAN:
Județ:
Giurgiu
Unitate administrativă:
Bucşani
Localitate:
Bucşani
Punct:
Microzona Bucşani
Sector:
Pădure-Pepinieră 2 (La Pitica)
Localizare:
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Nicolae | Cătălin | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Coman | Radu | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Munteanu | Simona | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Vlad | Florin | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Bem | Cătălin | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ene | Irina | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Oanţă-Marghitu | Sorin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Radu | Valentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| xxBălășescuxx | Adrian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Asăndulesei | Andrei | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Tencariu | Felix Adrian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
Raport:
Pentru că, de ani buni, se perpetuează o stare de fapte care nu este conformă cu realitatea din teren, apelăm la o introducere mai amplă menită la a clarifica suplimentar situaţia arheologică din spaţiul Bucşanilor de Giurgiu. De asemenea, pentru că nici în prezent nu s-a operat corespunzător în Repertoriul Arheologic Naţional, sunt obligat să reiau mai vechi spuse.
Preambul. Microzona Bucşani
Microzona Bucşani, definită ca atare în urma cercetărilor de teren, mai cu seamă din perioada 1998-2004, este amplasată pe cursul mijlociu al Neajlovului, în zona de nord-vest a judeţului Giurgiu, în sudul teritoriului actual românesc (Marinescu-Bîlcu et al. 1998; Bem 2001; Bem et al. 2002; Bem 2003; Bem 2007). Sintagma în sine – Microzona Bucşani – face referire la un cumul de date care au legătură numai cu locuirea eneolitică, Gumelniţa.
Începuturile cercetărilor arheologice în acest spaţiu coincide cu necesitatea locală a ridicării unui pod peste râu, în dreptul localităţii Bucşani, şi a construirii drumului de legătură între DN 61 (Giurgiu-Găeşti) şi DJ 412C. Necunoaşterea realităţilor arheologice din zonă a determinat ca proiectul de infrastructură să includă aproximativ jumătate din suprafaţa unui tell gumelniţean, acum cunoscut sub denumirea de Bucşani (La) Pod şi fiind identificat prin codul RAN 101387.01 şi cuprins în Lista Monumentelor Istorice – Gr-I-s-B-14766.
Este semnificativ faptul că până în anul 1997, atunci când constructorul a încercat să includă tell-ul prin nivelare în terasamentul viitorului drum, nu era cunoscută nici o staţiune arheologică în zonă. O singulară descoperire monetară era menţionată pe teritoriul satului Vadu Lat (com. Bucşani), iar în terasa superioară stânga a Neajlovului, în dreptul cartierului Satu Nou din Bucşani, la baza Dealului Nanc(i)u(lui), fusese descoperită o defensă de mamut (Păunescu 2000, p. 246 şi urm.).
Cercetările cartografice şi cele de teren, dublate uneori de săpături arheologice, au condus în scurt timp de la debutul cercetărilor în zonă (1998) la identificarea şi definirea a numeroase staţiuni.
Segmentului crono-cultural eneolitic îi aparţin cel puţin trei tell-uri – Bucşani Pod, Bucşani Pădure-tell, Bucşani/Dealu La Zgârci –, eventual cu o extensie nordică (tell-ul de la Mârşa Pădurea Neagră), toate amplasate pe grinduri din lunca Neajlovului şi în zone în care există terasă joasă a râului sau prelungiri joase ale teraselor înalte. Toate tell-urile au în vecinătate staţiuni unistratificate Gumelniţa, al căror amplasament acoperă toate unităţile geomorfologice ale zonei, de la terasa înaltă până la grindurile din luncă. Pe baza tuturor caracteristicilor decelate am definit aria de subzistenţă imediată a tell-urilor microzonei (Bem et al. 2016a; Bem et al. 2016b).
Nu intrăm aici în detalii, ele fiind parte a primului volum din seria Cercetări Arheologice în Microzona Bucşani (în pregătire).
Ansamblul de situri Bucşani Pădure. Un istoric al cercetărilor.
În anul 1998 descopeream primul element al acestui ansamblu – un tell Gumelniţa, amplasat în lunca Neajlovului, pe malul său drept, la cca 850 m nord-vest de şcoala din sat. Primea în anii următori codul RAN 101387.02, sub toponimul Pădure. Ulterior în jurul său, dar şi în imediata proximitate, pe terasa inferioară a Neajlovului – element geomorfologic rar pe cursul mijlociu al râului – am identificat numeroase spaţii locuite în diferite perioade şi epoci istorice. Până la un moment dat, toate aceste spaţii au fost denumite după numele proprietarului sau a celei mai importante clădiri din zonă (La Cimitir, La Biserică, La Dispensar, La Lăptărie, La Şcoală, La Dolot, La Piscină, La Pădure, Pădure 2, La Buric, La Cuptor, Izvor şi Izvor 2, Pepinieră şi Pepinieră 2). Aşadar, fiecare dintre aceste toponime indica, la un moment dat, descoperirea la suprafaţa solului de resturi antropice. Înmulţirea descoperirilor, practic pe toate proprietăţile pe care am avut permisiunea să le investigăm, şi stratigrafia verticală în unele cazuri, au făcut ca aceste toponime să nu mai corepundă unei realităţi efective – întreaga terasă inferioară stânga a Neajlovului, în dreptul satului Bucşani, şi porţiuni din malul drept al râului, în luncă, fiind unul şi acelaşi ansamblu de locuiri succesive într-un spaţiu excepţional de bine delimitat geomorfologic şi topografic (Bem 2007).
Despre caducitatea toponimică câteva exemple sunt grăitoare.
a. punctul La Şcoală indica descoperiri de factură Latène, aşa cum, în imediata vecinătate, sudică, acestea erau marcate de punctul La Lăptărie (distanţa dintre cele două clădiri este de numai 120 m). În acelaşi timp, descoperirile ulterioare din punctul La Şcoală, aparţinând epocii bronzului, erau marcate şi de descoperirile similare din zonele Buric 2 şi Buric 3 (reprezentate de două proprietăţi private distincte, dar apropiate), aflate – de această dată spre nord.
b. în aceeaşi măsură, descoperirile Boian-Giuleşti din punctul La Piscină marcau o unică locuire neolitică, împreună cu cele din punctul Pădure 2 şi La Dolot. Mai mult, descoperirile Latène din punctul Pădure 2 nu pot fi decât corespondentul aceleeaşi locuiri ca cea din punctul de La Şcoală (aflat la numai 250 m distanţă), pentru ca descoperirile din perioadă medievală – şi ne referim aici la locuirea efectivă din sec. XVI-XVII, inclusiv din lunca Neajlovului – să fie identificate în toate aceste zone amintite, inclusiv pe tell-ul gumelniţean de la Pădure, distrus în bună parte de intervenţiile medievale.
c. de asemenea, locuirea din epoca bronzului din punctul Pepinieră 2 nu poate fi decât aceeaşi cu cea de la Pepinieră, despărţite de actualul curs al Neajlovului (care, ca orice râu migrator, şi-a schimbat deseori albia), dar şi cu cea din zona Izvor I şi Izvor II, aşa cum materialele Boian-Giuleşti din zona Pepinieră 2 sunt de pus în legătură cu cele de pe proprietatea Rădulescu (aflată la mai puţin de 100 m est).
d. necropolei medievale din punctul La Şcoală (sf. sec. XIII-XV) îi corespunde descoperirea de materiale arheologice contemporane în zona Izvor I, între cele două, fără îndoială, desfăşurându-se, pe o distanţă de cca. 650 m, satul medieval, suprapus dar fiind depăşit spaţial de descoperirile din sec. XVI-XVII, aşa cum aminteam mai sus.
Aşadar, situaţia generală istorică, geomorfologică şi topografică ne-a determinat să includem toate aceste spaţii într-un întreg, definind astfel un ansamblu. Întreaga terasă inferioară stânga a Neajlovului (în fapt, terasa construită de râu) ca şi porţiuni din lunca sa şi un fragment al terasei înalte sunt locuite. Suprafeţele locuite, începând din perioada Boian-Giuleşti şi continuând, mai mult sau mai puţin, până în contemporaneitate, nu sunt disjuncte. Se suprapun, se întrepătrund, indicând, fără îndoială, că întregul spaţiu a fost permanent şi integral locuit sau cel puţin strict controlat de diferitele comunităţi în parte. Fiecare perioadă are sau pare să aibă concentrări periodice, care, însă, nu afectează întregul. Există concentrări de materiale ceramice tipic gumelniţene, dar, în plus, de exemplu, în funcţie de ceea ce este vizibil la suprafaţa solului sau ni s-a relevat în urma sondajelor, putem presupune că existau anumite concentrări de locuire din epoca bronzului, dar ceramica din această perioadă se întâlneşte pe întreaga suprafaţă a terasei inferioare. Aceeaşi situaţie, dar la o mai mare scară se întâlneşte pentru perioada medievală, aşa cum menţionam.
Întreaga zonă de interes a beneficiat de-a lungul timpului atât de amintitele periegheze, cât şi de cercetări sistematice, preventive, sondaje şi carotaje, precum şi de investigaţii aerofotogrametrice şi magnetometrice.
Detaliind într-un repertoriu publicat (Bem 2007) această stare de fapte, propuneam atunci şi acordarea unor noi coduri RAN. Cel existent – 101387.02 – extins la întregul ansamblu, fiecare concentrare de locuire urmând (dacă era cazul) să fie numerotată în consecinţă, de maniera 101387.02.01, 101387.02.02 etc. Din păcate, coduri RAN acordate în perioada 2009-2011 au păstrat fragmentarea datorată proprietăţilor private contemporane şi nu reflectă realitatea istorico-arheologică.
Astfel, codul RAN 101387.04 se referă numai la descoperirile Gumelniţa din punctul Pepinieră, nu şi la cele din epoca bronzului de acolo, care se întind pe o suprafaţă mult mai mare, acoperind şi zonele Pepinieră 2, Izvor I şi Izvor II, ultimele două având, totuşi, un cod RAN – 101387.09.
În acelaşi fel, codul RAN 101387.12 se referă la zona curţii şcolii (La Şcoală) şi numai pentru descoperirile Gumelniţa şi din epoca bronzului. Nu numai că aici există o stratigrafie orizontală şi verticală excepţională – Gumelniţa, Tei, Coslogeni, Latène (sec. V-III a.Chr., sec. I a.Chr.-I p.Chr), sec. II-III p.Chr., sec. V-VI, sec. VIII, necropolă sec. XIII-XV, locuire sec. XVI-XVIII – dar locuirile (şi necropola) nu se limitează la spaţiul public, incluzând o multitudine de proprietăţi private adiacente, aşa cum menţionam şi mai sus. Mai mult, pentru locuirile din epoca bronzului, Latène şi din perioada medievală există şi un al doilea cod RAN – 101387.05 (pentru ceea ce iniţial numeam zona Pădure 2).
De asemenea, codul RAN 101387.02 continuă să se refere la descoperirile Gumelniţa din zona Pădure, dar nu şi la cele medievale, din sec. XVI, de acolo, care corespund atât codului RAN 101387.05 (din zona Pădure 2), dar şi codului RAN 101387.12 (din zona La Şcoală)... În acest moment, dată fiind evoluţia cercetărilor din zonă, toate toponimele indicate mai sus nu mai sunt utilizabile.
Astfel, am definit ansamblul de situri numit după primul toponim şi prima cercetare sistematică, Bucşani Pădure. Pe baza acestei situaţii de fapt am propus acordarea codului RAN 101387.02 ansamblului de situri care acoperă întreaga terasă inferioară a Neajlovului şi porţiuni din lunca sa, delimitată excepţional din punct de vedere geomorfologic şi topografic. În consecinţă, celelalte coduri RAN care sunt incluse în ansamblul de situri trebuie anulate, informaţiile necesitând o aducere la zi (101387.04, 101387.05, 101387.9 şi 101387.12).
De asemenea, avem în vedere propunerea de includere în Lista Monumentelor Istorice a acestui ansamblu de situri – ca grup coerent din punct de vedere istoric, formând o unitate bine delimitată topografic, ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arheologic – sub un singur indicativ.
Componenta eneolitică, Gumelniţa, a ansamblului Bucşani Pădure face parte din Microzona Bucşani.
Cercetările din campania 2017
S-au subsumat, firesc, obiectivelor asumate şi s-au referit la cercetări de teren propriu-zise, carote sedimentologice, măsurători magnetometrice, analize aerofotogrammetrice, realizări de DTM-uri, prelevări de probe radiocarbon, prelucrarea unor categorii de materiale arheologice.
Ceea ce identificăm prin toponimul Bucşani Pădure-Pepinieră 2 (La Pitica) este o zonă restrânsă din ansamblul de situri, amplasată la 410 m nord-nord-est de tell-ul Bucşani Pădure (fig. 1b). Toponimul în sine reprezintă un simplu cod şi se referă la componenta eneolitică; locuirile Boian – Giuleşti şi Spanţov, din epoca bronzului, dar şi cele din sec. III-IV şi XV-XVI sunt aceleaşi cu cele din zona Pădure-Pepinieră 2 (proprietatea Rădulescu) şi Pădure-Izvor. Încă din 2007 menţionam aparenţa unei movile antropice, deşi materialele arheologice Gumelniţa erau incerte (Bem 2007, p. 14). Poziţia atipică pentru un tell – pe terasa inferioară a Neajlovului, dar şi, mai cu seamă, vecinătatea imediată a staţiunii pluristratificate de la Pădure-tell ne-au impus prioritatea cercetării sale. Din păcate, analizele aerofotogrammetrice nu au adus un plus de informaţie concret. Sperăm că DTM-ul aflat în lucru o va face.
Cele 20 carote sedimentologice (2016-2017) şi sondajul trasat în funcţie de acestea şi cercetat în 2016, au relevat aceeaşi succesiune depoziţională – singurul nivel antropic, depozitarul elementelor eneolitice târzii şi având o grosime care variază între 10 cm (în spaţiul vestic, de margine) şi 45 cm (în zona sondajului, central), suprapune un nivel de paleosol care integrează constituenţi antropici Boian-Spanţov şi este suprapus de nivelul solului actual.
Toate formele din nivelul superior aparţin fondului Gumelniţa iar fabric-ul este similar celui din nivelurile superioare (B1) ale tell-urilor din microzonă. Raritatea decorului este, în acelaşi mod, similar. Fără a detalia aici, puţinele elemente de decor îşi au legături cu exemplele cele mai rare din amintitele niveluri superioare (de ex., Bem 2002, pl. VIII/1, 5-6; IX/5-6) şi din mediul sălcuţean târziu (Berciu 1961; Nica et al. 1995), precum şi cu descoperiri ulterioare de tip Brăteşti (Tudor 1977). În plus, materialul petrografic alogen (roci vulcanice, calcare) descoperit în cuprinsul aşezării de la Bucşani Pădure-Pepinieră 2 (La Pitica) îşi găseşte corespondenţe în nivelurile Gumelniţa B1 din microzonă. Mai mult, este evidentă aceeaşi manieră de confecţionare a râşniţelor – cioplirea marginilor, abraziunea lor, amenajarea suprafeţelor de utilizare.
În schimb, spectrul faunistic – dominat autoritar de vita domestică, chiar dacă eşantionul este redus, se apropie de acela prezent în aşezări de la începutul epocii bronzului.
Pe de altă parte, harta magnetometrică, pe lângă anomalii interpretabile ca resturi de construcţii puternic incendiate şi gropi ale căror diametre rar depăşesc 2 m, a impus atenţiei un şanţ care înconjoară ferm, pe un contur cvasicircular, aşezarea. Caracteristicele acestui element de delimitare sunt similare celor ale celorlalte din mediul Gumelniţa – larg (7-12 m), puţin adânc şi lăsat deschis (intensitatea semnalului de ~ 2 nT), suprafaţa înscrisă (cca 70 m diametru).
Foarte probabil, este una dintre aşezările postulatei faze Gumelniţa B2, fără îndoială, cronologic şi cultural, amplasată între locuirile Gumelniţa B1 din luncile râurilor interioare ale Munteniei şi aspectul Brăteşti. Datele radiocarbon obţinute, deocamdată, pentru şase probe, indică pentru locuirea Gumelniţa târzie un interval care este similar atât cu cel din cazul aşezării Cernavoda Ic (cu importuri Cucuteni B) de la Săveni (jud. Ialomiţa) (Cernea, Vlad 2015, p. 197), cât şi cu cel al întregii faze Cernavoda Ic (Bem 2001-2002).
Amplasamentul topografic, caracteristicile tell-urilor şi ale aşezărilor simple din microzona Bucşani şi coloanele stratigrafice consistente exclud inserarea crono-culturală a staţiunii de la Pădure-Pepinieră 2 (La Pitica) în segmentul secular Gumelniţa din zonă.
Suma caracteristicilor indică o apropiere mai mare de manifestările Gumelniţa B1 decât de cele, oricum post-gumelniţene, Brăteşti.
Scanarea magnetometrică a evidenţiat o apropiere de zestrea simbolică a comunităţilor Gumelniţa, deşi în acest moment, şanţul de delimitare este dificil de atribuit la unul din cele două momente de locuire – Boian-Spanţov sau Gumelniţa B2.
Spectrul faunistic diferă flagrant faţă de cel clasic Gumelniţa.
În situaţia confirmării acestor concluzii, staţiunea este unică şi poate deveni, din acest motiv, cea mai importantă din microzona Bucşani.
În ceea ce priveşte locuirile din spaţiul Bucşani Pădure-Şcoală, am continuat cercetarea complexelor ulterioare necropolei medievale din sectorul V. Materialele ceramice asigură datarea complexelor în sec. XV-XX. Faptul că resturile osoase umane descoperite sunt numeroase, dar toate în poziţie secundară, poate indica extinderea necropolei şi în acest spaţiu.
Bibliografie: