Bucşani | Judeţ: Giurgiu | Punct: La Pod, La Pădure | Anul: 2001
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raport arheologic
Anul cercetarii:
2001
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
Județ:
Giurgiu
Unitate administrativă:
Bucşani
Localitate:
Bucşani
Punct:
La Pod, La Pădure
Localizare:
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bem | Cătălin | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Marinescu Bîlcu | Silvia | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bem | Carmen-Cornelia | participant | CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti |
| Parnic | Valentin Aurel | participant | Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi |
| Popa | Traian | participant | Muzeul Judeţean "Teohari Antonescu", Giurgiu |
| Bălăşescu | Adrian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Radu | Valentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
Raport:
Datele stratigrafice obţinute în decursul cercetării propriu-zise şi a practicării sondajului sedimentologic au fost în măsură să ofere informaţii preţioase privind evoluţia pe verticală a tell-ului. Ştim acum că primului "nivel" de locuire, format pe un grind al Neajlovului şi aparţinând unei perioade de început a culturii Gumelniţa, i-a urmat o perioadă de abandon, demonstrată de cei 70 cm de depunere aluvială. Faptul că din trei lentile de sediment aluvial două au avut condiţiile şi mai cu seamă timpul necesar de a suferi transformări pedogenetice, ne indică o perioadă destul de lungă între părăsirea primului sat de pe tell şi reocuparea acestuia din urmă.
"Nivelul" intermediar de locuire este de această dată Gumelniţa B1, hiatusul din stratigrafia "aşezării" fiind, aşadar, reprezentat de câteva veacuri. Între acest "nivel" şi cel superior, de asemenea, Gumelniţa B1, o nouă depunere aluvială1 întrerupe o evoluţie continuă. Faptul că aceasta din urmă nu a suferit transformări pedogenetice presupune că nu a existat timpul suficient ca acest lucru să se petreacă. Nu putem şti deocamdată dacă este vorba de acelaşi grup de populaţie care a fondat cel de-al treilea sat. Ceea ce dorim să reţinem în acest context este modul de evoluţie pe verticală a tell-ului - trei aşezări independente, cel puţin stratigrafic, care au trebuit să suporte consecinţele unor inundaţii care le-au afectat într-o măsură mai mică sau mai mare.
Cel mai bine cercetat, în cazul tell-ului Bucşani I este, evident, nivelul superior. Despre cel intermediar şi, mai cu seamă, despre cel inferior datele pe care le deţinem sunt relativ sumare, situaţia fiind determinată direct de un anumit stadiu al cercetării. De exemplu, singurele informaţii privitoare la nivelul inferior provin din cercetarea sondajului (de 2 x 2 m) practicat în 1998 în treimea vestică a tell-ului şi din sectoarele 9 (4 x 8 m) şi 10 (4 x 4 m) ale suprafeţei ? (A) aflat în imediata vecinătate a sondajului şi mai amplu investigat în campania 2001.
Prima locuire a grindului a debutat prin incendierea vegetaţiei - un strat de 2-6 cm de cenuşă şi cărbune foarte fin acoperă întreaga suprafaţă cercetată până în prezent.
Singura locuinţă (Loc10) descoperită în acest prim nivel are o suprafaţă identificabilă de cel puţin 32 m.p. (cercetată în sondajul din 1998, ea a fost surprinsă şi în treimea estică a sectorului 9). Înainte de ridicarea locuinţei, pe amintitul strat de arsură, pe o lentilă de nisip, a fost depus cadavrul unui copil (sub şase luni), chircit pe dreapta cu capul aprox. spre S. Vârsta fragedă, lipsa unei gropi care putea spori şansele de conservare şi, nu în ultimul rând, incendiul care a distrus locuinţa au condus la degradarea cvasicompletă a osemintelor. Platforma din lut care acoperea scheletul copilului, deşi groasă, era construită simplu, direct pe sol, fără o substrucţie continuă din lemn. Suprafaţa limitată de investigare şi perturbările stratigrafice care au afectat locuinţa nu ne permit să facem referiri la tipul tehnicii de construcţie a pereţilor sau la eventualele amenajări interioare ori anexe. Singurele informaţii sigure2 le avem asupra momentelor ulterioare incendiului.
Cel puţin partea superioară a chirpiciului ars reprezentând resturile pereţilor arşi prăbuşiţi ai Loc10 a fost afectată de o inundaţie3. Efectele sale sunt vizibile nu numai prin prisma materialului arheologic rulat ci, mai ales, prin aportul de sediment aluvial. Foarte degradat, chirpicul ars este amestecat la suprafaţă în acest sediment, totul fiind acoperit de o crustă carbonatică de 0,8-2,3 cm grosime, extrem de dură (dacă tell-ul era încă locuit înaintea acestei inundaţii, cu alte cuvinte, dacă alte locuinţe mai existau după incendiul care a distrus-o pe cea parţial cercetată de noi, nu avem încă posibilitatea de a şti). Probabil antrenat de această inundaţie (dacă nu cumva depus intenţionat după distrugerea locuinţei) este şi toporul din cupru de tip Vidra descoperit înfipt (deci cu tăişul în jos) la partea superioară a chirpiciului ars.
Ulterior acestui moment (şi nu excludem deocamdată o legătură de cauzalitate, ceea ce ar pleda indirect pentru o continuitate de locuire) am descoperit existenţa unui element stratigrafic care separă pe verticală depuneri diferite - este, aşadar, vorba nu de o groapă ci de o elevaţie. Amplasarea sa în zona mai joasă a tell-ului, separând-o de centrul acestuia, poate indica o funcţionalitate logică - dar faptul că am surprins acest complex numai pe o suprafaţă de cca. 0,5-0,6 m.p. nu ne permite să facem afirmaţii categorice. Prezenţa unui stâlp înfipt în acest "val"4 argumentează în plus calităţile sale de separare a două spaţii. Înălţimea maximă a acestui val, surprinsă spre centrul aşezării este de numai 37 cm. Panta sa este însă în ascensiune şi foarte probabil, "valul" va fi fost mai înalt.
Construit după ce o inundaţie a afectat "nivelul de distrugere" al Loc10, "valul" este la rândul său afectat de o nouă inundaţie, de data aceasta, probabil de mai mari proporţii - sedimentul aluvial la baza "valului", nedepăşindu-l, are 19 cm grosime. Depunerile stratigrafice ulterioare sunt mult mai clare din punctul de vedere al funcţionalităţii "valului" - acesta separă indubitabil ceea ce a primit sigla N2.2 (care reprezintă - fără a putea realiza departajări stratigrafice mai fine - "nivelul ocupaţional" al depunerii antropice intermediare a tell-ului) şi N2.3 (steril, fără îndoială unul din nivelurile de inundaţie transformate pedogenetic surprinse şi în sondajul din 1998).
În întreaga suprafaţă ?, N2 (nivelul intermediar de locuire a tell-ului) se caracterizează printr-o omogenitate desăvârşită a sedimentului. Piese şi chiar vase ceramice fragmentare, numeroase fragmente de chirpici nears şi plăcuţe de vatră, dar şi concreţiuni carbonatice sunt amestecate într-un sediment nisipos cenuşiu deschis. Explicaţia poate fi cea a unei inundaţii de proporţii (viitură) care a distrus integritatea celei de-a doua aşezări de pe tell şi, implicit, a omogenizat stratigrafic întregul nivel (este imposibil ca într-o depunere stratigrafică de 0,2-0,7 cm grosime să nu fi existat individualizări). Evident, aceasta nu este decât o ipoteză de lucru care va trebui să fie confirmată (sau infirmată) de viitoarele cercetări şi de către analizele sedimentologice. Trebuie menţionat totuşi că cercetarea acestui nivel intermediar se află abia la început, demontându-se numai partea sa superioară.
Aşa cum se evidenţia cu un alt prilej5, nivelul convenţional denumit N1 are trei zone de dezvoltare stratigrafică (evident nedisjuncte) - cea efectiv destinată construcţiilor şi spaţiilor aferente exterioare, din zona centrală a tell-ului, cea reprezentată de deşeurile menajere din sudul şi vestul primei şi, în cele din urmă, o zonă cvasi-sterilă arheologic din sud-estul, estul şi nordul movilei, practic, neutilizată în timpul ultimei locuiri.
Format, aşadar, pe depunerea aluvială care îl separă de nivelul intermediar, nivelul superior al tell-ului cuprinde numai şapte locuinţe, cu anexele şi zonele menajere aferente. Particularităţile topografice ale movilei exclud existenţa altor locuinţe. Singurele elemente care mai pot fi descoperite sunt cele de împrejmuire, dacă există, şi resturile zonelor menajere parţial cercetate.
După solul actual (vegetal), care pe alocuri nu depăşeşte 10 cm grosime, urmează primul nivel arheologic coerent (numit convenţional N1), alcătuit din locuinţe incendiate Gumelniţa B1, structuri de combustie exterioare şi spaţiile menajere contemporane. Disparat şi foarte aproape de suprafaţă s-au descoperit câteva fragmente ceramice din bronzul timpuriu. Materialul extrem de puţin, însă, şi faptul că, practic, nu există un nivel coerent arheologic din această perioadă nu poate să semnifice decât o foarte scurtă locuire postgumelniţeană a tell-ului.
Cel de al doilea tip de locuinţă individualizat pe tell-ul de la Bucşani (Loc1 = Loc7, Loc4, Loc9 şi Loc11) este în principal caracterizat de existenţa unui gol între sol şi spaţiul interior amenajat, platforma. Cu alte cuvinte, locuinţele acestei categorii erau uşor supraînălţate pe un postament din sediment nisipos şi lemn (sau doar din lemn - Loc1 = Loc7) completat cu şiruri mai mult sau mai puţin paralele de piloni (butuci) scunzi (12-16 cm), neîngropaţi, plasaţi în interiorul suprafeţei închise de postament. În cazul Loc1, piloni de dimensiuni semnificative (diametru de 25-35 cm) reprezentau elementul esenţial al postamentului. O reţea complexă de scânduri şi un strat din sediment nisipos preparat completează etapa constructivă6 anterioară ridicării pereţilor. În majoritatea cazurilor, aceştia, neavând o structură lemnoasă de rezistenţă, vor fi fost construiţi într-o variantă a tehnicii ceamurului. Grosimea lor nu o putea depăşi pe cea a postamentului, din raţiuni evidente, şi, de asemenea, pereţii nu puteau suprapune o refacere a podelei, acţiune gospodărească ulterioară momentelor iniţiale ale construcţiei. Putem astfel estima o grosime de 23-28 cm, având în vedere tocmai dimensiunile postamentelor şi ale amprentelor în negativ. Loc9, Loc11 şi, parţial, Loc4 prezintă un element în plus - aşa-numitul "vid sanitar", un spaţiu obţinut prin excavarea suplimentară a solului.
O variantă tehnică este cea a construirii pereţilor direct pe sol, adosaţi platformei suspendate deasupra "vidului sanitar" (Loc11). În acest caz, nemaiexistând limitele impuse de postament, baza pereţilor locuinţei ajunge să depăşească 0,5 m în grosime. Excepţia a fost, fără îndoială, impusă de faptul că locuinţa în discuţie avea un nivel - chiar dacă nu putem vorbi de un veritabil etaj, cel puţin este sigură existenţa unui pod. Cantitatea imensă de vase (cca. 100 - de diferite dimensiuni) descoperite în acest spaţiu pare să indice nu o încăpere locuibilă ci, exclusiv, cu rol de anexă gospodărească, pentru stocare. Amprentele scândurilor tavanului (care erau, implicit, şi ale podului) se păstrau atât în lutul platformei podului cât şi în sedimentul folosit la prima lutuire a tavanului parterului. Demn de remarcat este şi faptul că grosimea totală a platformei podului şi a refacerilor sale succesive (al căror număr variază între cinci şi şapte) atinge pe alocuri 14 cm. Imensa greutate de sediment, la care se adaugă, fireşte, cea a scândurilor tavanului şi, de asemenea, cea a eventualilor pereţi ai nivelului superior, ca şi greutatea întregului acoperiş era preluată nu numai de pereţii portanţi dar şi de către doi stâlpi masivi interiori, al căror diametru atinge 0,45 m.
În altă ordine de idei trebuie să amintim suma tuturor actelor de consacraţie şi reconsacraţie pe care le întâlnim în cazul tuturor vetrelor şi cuptoarelor cercetate în proporţie de cel puţin 50% - fie la iniţierea realizării unei vetre sau a unui cuptor, fie la o refacere de amploare a unei asemenea instalaţii de combustie se depuneau la baza acestora una sau mai multe piese. Dacă semnificaţia depunerii în sine poate fi sesizată şi asimilată cu ceea ce presupune o consecraţie, mai dificil de explicat este marea varietate a pieselor depuse sau, mai mult, a combinaţiilor de piese. Varietatea pieselor este dată nu numai de materialul din care erau confecţionate (lut, os, corn, silex, piatră, aur), dar - mai cu seamă - de tipul în sine de obiect - figurină antropomorfă, lamă, percutor (piatră de amnar?), şlefuitor, săpăligă, obiect de podoabă.
O ultimă menţiune care ni se pare demnă de a fi aici amintită priveşte sfârşitul ultimului sat de pe tell-ul Bucşani I. Toate locuinţele cercetate până în prezent (şase din cele şapte) au fost incendiate. Există câteva trăsături comune care ne conduc spre o ipoteză aparent paradoxală. În primul rând, înaintea incendiului toate casele au fost golite de unelte - există extrem de puţine piese descoperite în locuinţe şi majoritatea lor se înscriu în categoria deşeurilor de debitare a silexului, deci nu sunt unelte. Majoritatea ceramicii care poate fi atribuită uneia sau alteia dintre locuinţe nu se afla, aşa cum ar fi fost firesc, pe podea, ci era depusă pe resturilor pereţilor prăbuşiţi7. Mai mult, există cazuri când se poate evidenţia fără discuţie intenţionalitatea dărâmării a chiar bazei pereţilor (Loc4 şi Loc11) şi o succesiune de operaţiuni care au strictă legătură directă cu incendiul. După prăbuşirea de la sine a acoperişului şi părţilor superioare ale pereţilor ca urmare a acţiunii focului ceea ce rămânea în picioare era dărâmat intenţionat când încă ruinele erau fumegânde (deci fierbinţi - faptul că toate vasele ceramice sunt arse secundar la roşu este un argument arhisuficient), pentru ca apoi peste întreaga masă de chirpici să fie depuse intenţionat (şi aparent cu grijă pentru că nu există cazuri de împrăştiere datorate unui impact deosebit) vase de mărimi şi forme diferite.
În plus, la toate locuinţele cercetate, fără excepţie, există cel puţin două focare detectabile de incendiu. Dacă unul, în general, poate fi pus în legătură cu zona vetrei interioare (unde trebuie să fi existat o cantitate suficientă de combustibil), celălalt nu este exclus a reda cu mai multă claritate intenţionalitatea. Intensitatea deosebită a focului care a mistuit cele şase locuinţe cercetate, demonstrată cel puţin de transformarea majoritară a chirpiciului pereţilor în zgură şi de deformarea vaselor din interiorul caselor, credem că poate fi pusă pe seama unui incendiu controlat (cu tiraj) şi cu aport suplimentar de material lemnos altul decât cel al structurii de rezistenţă, al platformei sau acoperişului, al amenajărilor interioare. De altfel, lemnul învelit în lut nu putea arde, firesc, cu flacără, deci nu putea degaja o temperatură foarte mare.
Rămâne ca cercetările viitoare să confirme (sau să infirme, de ce nu?) această ipoteză a intenţionalităţii incendierii ultimului sat de la Bucşani. Exemple etnografice care reproduc evenimente similare sunt numeroase.
Fazele următoare ale proiectului de cercetare pluridisciplinară din microzona Bucşani vor contribui decisiv la conturarea unei imagini cât mai complete asupra vieţii locuitorilor acestei zone din mileniul 5 a. Chr.
Note:
1.
1. Localnicii îşi amintesc şi astăzi că înainte de transformările produse în lunca Neajlovului (îndiguiri, desfiinţarea de meandre, stăvilare etc.) cel puţin trei luni pe an aceasta era inundată.
2. În sondajul din 1998 nu am surprins decât cca. 3 m.p. din Loc10, iar în campania 2001 a fost demontată numai partea superioară a "nivelului de distrugere".
3. În luna iunie 2001 am fost martorul fericit pentru a înţelege mai bine evoluţia tell-ului I de la Bucşani a unei inundaţii de proporţii (absolut neplacută pentru localnici). În urma a numai patru zile de ploi, strângând apele din amonte, Neajlovul a crescut cu 5-6 m, inundând nu numai lunca (acoperită pentru cca. 30 ore complet de apă), dar si baza tell-ului în curs de cercetare.
4. Faptul, sesizat în sondajul din 1998, ca un sant care pare a reprezenta un canal aluvial taie Loc10 si remaniază material arheologic (C. Haita, 2001) poate fi pus în legatura cu existenta acestui "val". Acest lucru ar însemna faptul că prima faza de locuire a tell-ului cuprinde doua etape.
5. Silvia Marinescu-Bîlcu et al., 1998, p. 96 si urm.
6. Putinele determinari antracologice pentru rarele elementele lemnoase pastrate ale postamentelor indica stejarul, în cazul a trei butuci si a unei scânduri, si ulmul pentru o alta scândura (Iulia Tomescu, Rezultate preliminare privitoare la flora arborescenta obtinuta prin analiza materialului lemnos provenit din asezarea eneolitica, în: Silvia Marinescu-Bîlcu et al., 1998, p. 108 si urm.).
7. Faptul ca santierul arheologic Bucsani nu a dispus o mare perioada de timp (1998-2000) de aparate fotografice performante, capabile sa reflecte fidel situatia din teren, nu înseamna ca realitatea nu este cea înfatisata de noi. Indiferenta sau reaua-vointa nu sunt menite sa ajute la dezvoltarea cercetarii arheologice.