Bucecea | Judeţ: Botoşani | Punct: Biserica Pustie | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2004
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 36462.01 |
Județ:
Botoşani
Unitate administrativă:
Bucecea
Localitate:
Bucecea
Punct:
Biserica Pustie
Localizare:
| 36462.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Setnic | Eduard Gheorghe | responsabil | Muzeul Judeţean Botoşani |
Raport:
Cercetările arheologice derulate în vatra satului medieval Vâlceşti1, în punctul Biserica Pustie au debutat în 18.08.2004 şi au durat până în data de 11.09.2004. Investigaţiile arheologice au fost posibile datorită finanţării primite din partea MCC şi MNIR prin contractul de cercetare arheologică şi conservare primară nr. 1660 din 28.06.2004 încheiat între acestea şi Muzeul Judeţean Botoşani.2
Cercetările din acest an au reprezentat o continuare a investigaţiilor din 20013, planul de dezvoltare a săpăturilor având la bază rezultatele obţinute prin cercetarea anterioară care, în linii mari, a pus în evidenţă existenţa unui complex religios databil în sec. XV.4
Obiectivele principale ale campaniei derulate la punctul Biserica Pustie5 în 2004 au fost: verificarea informaţiilor obţinute anterior, identificarea exactă a planimetriei complexului (interceptat segmenţial prin sondajul din 2001) şi culegerea tuturor datelor care să permită o strânsă încadrare cronologică a obiectivului arheologic.
Metoda de cercetare aleasă pentru realizarea celor propuse a constat în proiectarea unui număr de nouă secţiuni paralele, despărţite prin martori stratigrafici de 0,5 m lăţime, orientate N–S, astfel încât să se poată surprinde dimensiunile transversale şi longitudinale ale complexului6. Pe traseul acestor secţiuni au fost proiectate casete cu dimensiunea de 4x2 m despărţite prin martori de 0,5 m cu scopul de a surprinde cât mai exact situaţia planimetrică şi stratigrafică a complexului, dar şi de a obţine o eficienţă maximă în limita timpului şi a fondurilor alocate. După identificarea traseului planimetric şi stabilirea dimensiunilor exterioare a complexului, planul de cercetare a fost reorientat astfel încât să putem obţine un profil logitudinal pe direcţia E-V, cât mai apropiat de axul bisericii, precum şi pentru a obţine cel puţin un profil transversal.
Din punct de vedere cantitativ, prin aplicarea acestei metode, au fost trasate şi excavate un număr de 13 casete, însumând o suprafaţă de cca. 100 m2 şi un volum de aproape 135 m3 (21 t).
Rezultatele principale ale acestei campanii sunt: descoperirea unei biserici (la nivel de fundaţii) compartimentată în pronaos, naos şi altar; identificarea nivelului interior de călcare, amenajat sub forma unui pavaj din pietre de râu şi cărămidă; identificarea şi cercetarea integrală sau parţială a unui număr de aprox. 40 de morminte. La acestea se adaugă şi trei cripte (două din cărămidă şi unul din piatră) care nu au putut fi deschise şi cercetate în campania actuală. Dintre materialele arheologice recoltate, cea mai mare pondere o deţine ceramica, urmată de şapte monede (cinci dintre acestea au fost recuperate din inventarul mormintelor), la care se adaugă şi un fragment de ţesătură cu fir de aur şi argint, relativ bine conservat.
S-a observat că fundaţiile bisericii au fost realizat unitar până la zidul despărţitor al pronaosului de naos şi altar. Faţă de aceste două compartimente, pronaosul apare ca o încăpere adosată, uşor decroşată spre exterior cu 0,02–0,08 m, diferenţa maximă fiind sesizabilă la nivelul cotei de fundare. De altfel, adosarea este vizibilă chiar la nivelul cotei de fundare a compartimentelor bisericii care, deşi ajunge în ambele cazuri în pământul galben, steril din punct de vedere arheologic, este mai adâncită cu aprox. 0,2 m în cazul pronaosului faţă de celelalte două compartimente. Demn de menţionat că fundaţia pronaosului cât şi cea a naosului şi altarului au fost realizate în aceeaşi manieră şi tehnică de construcţie, asemănătoare până la identitate: pe un traseu săpat până la pământul viu au fost turnate pietre de râu de dimensiuni medii, legate între ele cu un mortar pe bază de var şi nisip de o mare duritate. Presiunea fiecărui strat de piatră a făcut ca acest liant să fie împins spre marginea şanţului de fundare, făcând astfel priza între exteriorul fundaţiei şi sol în ceea ce este cunoscut sub denumirea de fundaţie turnată. După săparea şanţului de fundare, pământul rezultat a fost dispus în jurul şanţului de fundare. În două situaţii stratul de pământ galben acoperă nivelul de construcţie. Cu o singură excepţie, înregistrată clar în zona nord-estică a absidei altarului, fundaţiile - atât ale naosului şi altarului, cât şi ale pronaosului - nu au deranjat nici un mormânt. De asemenea, în afara adosării, la nivelul fundaţiilor tuturor compartimentelor nu au fost observate – pe segmentele decopertate – crăpături, fracturi sau forme de tasare. La nivel de elevaţie, au fost utilizată, pe lângă piatra şi cărămidă cu dimensiunile de 0,29x0,15x0,09 m, şănţuită cu degetele pe una din feţe, probabil pentru facilitarea prizei cu mortarul şi piatra.
Biserica a avut la momentul de funcţionare o pictură interioară. Fragmentele de frescă descoperite atât în 20017 cât şi în 2004 se concentrează pe traseul fundaţiilor, către jumătatea interioară a acestora, cât şi la interiorul edificiului. Această observaţie este valabilă doar pentru zona naosului şi a altarului. Excavarea casetelor din aria pronaosului, latura sudică şi vestică a acestuia, nu a prilejuit recoltarea unor fragmente de frescă.
De asemenea, la momentul funcţionării, biserica a avut pe interior, în mod sigur în zona pronaosului, o pardoseală de cărămidă (0,23x0,23x0,04 m) şi piatră de râu care s-a tasat în timp, în bună parte şi datorită înmormântărilor. La un moment care nu poate fi precizat acum această pardoseală a fost refăcută prin amenajarea unui strat de lut galben peste suprafeţele tasate, dacă nu chiar la nivelul întregului interior. În stadiul actual al cercetării nu putem preciza relaţiile cronologice între pardoseala de piatră şi cărămidă şi stratul de lutuială. Cert este faptul că acest strat de lut care reprezintă un ultim nivel de călcare în biserică este acoperit de un strat cu o grosime variabilă de cenuşă şi arsură, pe alocuri lutul fiind puternic ars datorită incendiului de deasupra. Acest fapt confirmă ipoteza că biserica a încetat să mai existe datorită unei incendieri.
Datele furnizate de caseta S5C3b sugerează că şi pronaosul a beneficiat de o pardoseală, dacă nu cumva amenajarea respectivă a avut un alt rol care ar putea fi evidenţiat în cercetări viitoare. Ceea ce numim pardoseală, cu rezerva necesară, a fost realizat prin suprapunerea a trei rânduri de cărămizi, de acelaşi tip cu cel utilizat în elevaţie dar o variantă cu lăţime mai mică. Uşoara înclinare a acestui paviment sugerează că a fost amplasat pe un sol afânat, insuficient tasat. De altfel, după desfacere s-a putut observa că stratul de pământ era puternic pigmentat cu resturi de materiale de construcţie (var, mortar, fragmente mici de cărămizi). Cărămizile nu erau propriu-zis legate între ele sau mortarul respectiv a avut o foarte slabă consistenţă.
Aşa cum am menţionat, în cursul acestei campanii au fost cercetate un număr de aprox. 40 de morminte8. O serie dintre acestea au fost identificate şi cercetate doar parţial, deoarece au fost interceptate în profile, la adâncimi apreciabile dezvelirea lor în întregime reducând lucrul în alte sectoare. Cum am menţionat, în afara înhumatului M40 de pe partea nord-estică a absidei altarului, nici un alt mormânt nu a fost deranjat în chip vădit de fundaţiile bisericii. Mormintele, în general, sunt lipsite de inventar, îndeosebi înhumările de pe latura nordică a complexului. Monedele au fost recoltate de la înhumaţii din sectorul sud-vestic, atât pe interior cât şi pe exterior precum şi la menţionatul M40 din aria nord-estică. Toate monedele sunt specifice sec. XV, celei de a doua jumătăţi, trei dintre acestea fiind emisiuni ungare, iar una o emisiune moldovenească (dublu gros moldovenesc!?). Majoritatea înhumărilor sunt de adulţi, bine conservaţi. Excepţie fac înhumările din interiorul bisericii care se aflau într-o avansată stare de degradare. Pentru o serie de morminte a fost observată o anumită grupare, probabil înhumările fiind făcute pe criterii familiale. Orientarea tuturor este E-V cu mici abateri, datorate anotimpului în care s-a petrecut decesul indivizilor respectivi. Ca şi particularitate menţionăm existenţa a două morminte (un copil şi tânăr) a căror orientare este N-S.
Dintre toate mormintele identificate în campania 2004, cea mai interesantă situaţie este aceea furnizată de grupul de morminte din S4C1. Cercetarea acestora a condus la ideea că cel puţin unul dintre ele a fost deranjat de şanţul de fundare a bisericii. Cel puţin în cazul mormântului descoperit şi cercetat în data de 9–11.09.2004, s-a putut constata că, prin executarea şanţului de fundare, craniul acestuia a fost desprins de restul scheletului şi aşezat pe cutia toracică. Înhumatul care îl suprapune la o foarte mică diferenţă de adâncime (0,05–0,1 m) a fost identificat având doar jumătate de schelet în conexiune anatomică, bazinul şi picioarele fiind împrăştiate.
Ceea ce este mai important e faptul că la picioarele acestui mormânt au fost descoperite şase bumbi metalici (care provin probabil de la încălţămintea înhumatului) şi o monedă, în dreptul piciorului stâng. Situaţia acestor morminte ne sugerează faptul că anterior executării fundaţiilor naosului şi altarului bisericii, pe locul respectiv se înfiripase o necropolă. Doar astfel se poate explica că acest mormânt a fost tăiat de fundaţiile absidei altarului.
Din punct de vedere stratigrafic, în stadiul actual al observaţiilor şi interpretărilor putem spune că baza săpăturii este dată de solul galben cu concreţiuni calcaroase, un sol de consistenţă tare, casant. Din acest strat au fost ridicate fundaţiile pronaosului. Acest strat este suprapus de un sol galben cenuşiu de consistenţă lutoasă, uşor nisipos către partea sa superioară. Este nivelul în care a fost fixată cota de fundare a naosului şi absidei altarului. Peste acesta urmează un sol cenuşiu deschis, compact, de consistenţă tare, steril din punct de vedere arheologic. Excepţie face partea superioară a acestuia (0,05 m) în care încep să apară materiale arheologice. Acest strat este suprapus de nivelul de cultură medieval destul de consistent (0,1–0,15 m), dat de un pământ negru-cenuşiu cu o textură zgrunţuroasă. Majoritatea mormintelor identificate au fost săpate de la jumătatea anterioară a acestui nivel, gropile acestora perforând toate celelalte straturi, inclusiv nivelul de construcţie, până la partea superioară a stratului de galben lutos, casant. În stratul de cultură, aşa cum s-a observat pe o serie de segmente stratigrafice, intervine la un moment dat nivelul de construcţie al bisericii, cel mai bine observat fiind nivelul de construcţie al elevaţiei, care corespunde cu nivelul exterior de călcare din perioada edificării complexului religios. La partea superioară a stratului de cultură medieval se află stratul de dărâmătură al bisericii, suprapus la rândul său de stratul vegetal actual.
În ceea ce priveşte materialul arheologic recoltat, în afara celui numismatic amintit anterior, o atenţie aparte trebuie acordată inventarului ceramic. Cea mai mare parte a sa a fost recoltată din stratul de cultură, dar fragmente ceramice au fost recuperate şi din gropile mormintelor, fără ca acest fapt să reprezinte neapărat un aspect legat de ritualul funerar, ci ca antrenare a acestora în pământul de umplutură al gropii în momentul săpării acestora. În linii mari, materialul ceramic recuperat în săpătură se încadrează în limitele sec. XV, extrem de rară fiind ceramica mai târzie de sfârşitul acestui veac. Totuşi în privinţa întregului lot ceramic recoltat în campania 2004 sunt de făcut câteva observaţii şi mai ales de evidenţiat existenţa unor grupe de materiale ceramice încadrabile în prima jumătate a sec. XV şi chiar ultima parte a sec. anterior. Până la o analiză completă a întregii cantităţi de ceramică, putem enunţa ideea existenţei unui nivel de locuire încadrabil între ultima parte a sec. XIV şi jumătatea sec. XV, insuficient evidenţiat stratigrafic prin cercetările din 2004.
În fine, un ultim material recuperat este fragmentul de ţesătură cu dimensiunea de 0,1x0,08 m executat în tehnica cu fir de aur, din brocart dublat de o pânză de in. A fost recuperat de la partea superioară a pământului de umplutură a criptei de piatră, cu bolta prăbuşită încă din vechime, fie în urma amenajării celui de al doilea cavou, de cărămidă, în vecinătatea acestuia, fie datorită factorilor antropici, anteriori cercetărilor noastre.
În urma celor prezentate, putem spune că investigaţiile arheologice derulate în "Aşezarea medievală Vâlceşti" punctul Biserica Pustie, au condus la identificarea unei biserici de plan dreptunghiular, asemănătoare celor de la Dolheştii Mari, Volovăţ şi Bălineşti, care a funcţionat în mod cert în sec. al XV-lea, în a doua jumătate a acestuia, in timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Dovada o constituie datările oferite de monedele mormintelor. Mai mult, cu rezerva necesară, putem spune, că biserica pare a fi chiar edificată în vremea domnului amintit, între anii 1451–1490, deoarece moneda din M/9, mormânt tăiat de absida altarului, este o emisiune a regelui Ungariei Matia Corvin9. În orice caz, biserica a avut două etape de evoluţie, prima cu altar şi naos la care se va adăuga ulterior şi pronaosul. Maniera de construcţie a celor două etape precum şi faptul că nici un mormânt din aria sudică şi vestică a pronaosului nu a fost deranjat de fundaţiile acestuia, sugerează că între cele două faze nu a trecut vreme îndelungată. Nivelul de arsură surprins pe nivelul de călcare din interiorul bisericii, pe pardoseala acestuia, arată că, cel puţin etapa 1, a sfârşit în urma unui incendiu10.
Note:
1.
1. Satul, astăzi dispărut este menţionat documentar pentru prima dată la anul 1569. Teritoriul acestei aşezări se află pe raza comunei Bucecea, mai exact pe partea stângă a pârâului Sireţel, la aprox. 800 m SV de şoseaua care leagă oraşul Botoşani de oraşul Siret.
2. La această finanţare s-a adăugat şi contribuţia financiară a Primăriei oraşului Bucecea.
3. CCA 2002, p. 66-67, v. 41 Bucecea.
4. Ibidem.
5. Al. Păunescu, P. Şadurschi, Repertoriul arheologic al României. Judeţul Botoşani, Hierasus 10, 1996, p. 84.
6. În planificarea săpăturii din acest an am avut în vedere şi situaţia juridică a terenurilor pe care este amplasat obiectivul. Trebuie să menţionăm că, prin intermediul Primăriei oraşului Bucecea, a fost obţinut acordul necondiţionat al proprietarilor celor două loturi agricole afectate de lucrările arheologice.
7. în CCA 2002, p. 66, v. 41 Bucecea.
8. Situaţia exactă a înmormântărilor şi a inventarului necropolei va fi furnizată în studii ulterioare.
9. Datare preliminară.
10. În text au fost folosite expresiile "aprox." şi "se pare", deoarece analiza materialelor şi situaţiilor arheologice nu este pe deplin încheiată. Regretăm faptul că termenii limită pentru predarea materialelor şi alte activităţi curente nu au permis prelucrarea corespunzătoare a documentaţiei fotografice, conform normelor ştiinţifice de publicare. Şi acest aspect va putea fi soluţionat în studii ulterioare.