Braşov | Punct: Zidurile de Sus | Anul: 2006
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2006
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 40205.04 |
Județ:
Braşov
Unitate administrativă:
mun. Braşov
Localitate:
Braşov
Punct:
Zidurile de Sus
Localizare:
| 40205.04 |
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bauman | Ionel | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
| Coşuleţ | Stelian | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
Raport:
Cercetările arheologice de salvare efectuate la fortificaţiile medievale ale Braşovului în zona După Zidurile de Sus, situată între Bastionul Aurarilor (Postăvarilor) şi Bastionul Frânghierilor, s-au desfăşurat în perioada 1 august-30 octombrie 2006 la solicitarea Consiliului Judeţean Braşov, finanţatorul lucrărilor de restaurare şi reabilitare a fortificaţiilor medievale de SE ale Braşovului medieval. Campania anului 2006 completează şi definitivează campaniile din anii 2003 şi 2005, iar scopul acesteia a fost acela de a furniza date specifice necesare întocmirii proiectului de restaurare.
Începutul realizării edificării sistemului de fortificaţii medievale ale Braşovului poate fi plasat documentar la sfârşitul sec. XIV. Chiar dacă sunt afirmate mai multe date de începere a edificării incintei, în linii generale, la acest palier de timp se poate afirma cu destulă certitudine că fortificaţiile erau perimetrale oraşului (aşezării), formate dintr-o incintă de zid întărită din loc în loc, la distanţe diferite, neegale, de turnuri de apărare şi turnuri de intrare. În această din urmă ipostază, turnurile aveau la nivelul de bază intrări ample ce permiteau deopotrivă accesul pietonal şi accesul cu mijloace de transport. În unele zone incinta de zid a fost suplinită până târziu, de val/valuri de pământ. În mod necesar însă incinta, fie ea de zid, fie de pământ, era precedată de şanţ/şanţuri de apărare, unele din ele uscate, altele, mai multe, cu apă.
Primele invazii turceşti în Ţara Bârsei impun amplificarea sistemului de fortificaţii. Documentar, aceasta se întâmplă în primul sfert al veacului al XV-lea, când încep a fi realizate bastioane, barbacane, porţi de intrare mai ample, unele dintre ele dezvoltându-se prin înglobarea vechilor turnuri de intrare. Amplificarea fortificaţiilor medievale va continua şi în secolul următor când se vor realiza, de data aceasta de la temelie, noi bastioane şi noi incinte de ziduri de apărare ce vor dubla şi tripla, sau chiar ridica la număr de patru, în unele zone, incintele de apărare a oraşului.
Dacă începutul procesului de realizare a fortificaţiilor este disputat, încheierea procesului este unanim acceptat: anul 1641, anul realizării Bastionului şi Zwinger-ului Aurarilor, ultimul mare complex de arhitectură militară braşoveană.
Reparate şi întreţinute în repetate ocazii, fortificaţiile medievale ale Braşovului vor fi în uz şi vor rezista timpului până în prima jumătate a sec. XIX. Pierderea importanţei militare a fortificaţiilor, dar şi dezvoltarea oraşului, trecerea acestuia de la medievalitate la epoca modernă vor face ca parte din construcţiile militare medievale să fie demolate, înlăturate, făcând loc noii comenzi sociale: căi de comunicaţie, palate administrative, şcoli, hoteluri, case de locuit ş.a.
Acţiunii modernizatoare îi va cădea pradă în totalitate în primul rând latura de NE şi N a oraşului fortificat medieval, dintre Tâmpa şi Warthe. În al doilea rând, este distrusă, aproape în totalitate, latura sud-vestică din care mai supravieţuieşte numai Turnul Porţii Ecaterina.
Până în zilele noastre ajung relativ intacte numai două din cele patru laturi: cea dinspre Tâmpa, consemnată în documente sub numele de După Zidurile de Sus sau latura de SE a fortificaţiilor medievale şi latura dinspre Warthe, După Zidurile de Jos sau latura nord-vestică a fortificaţiilor medievale.
Deşi ruinată, latura de SE păstrează toate părţile sale constitutive: bastioane, curtine şi marea majoritate a turnurilor, cu excepţia parţială a şanţului de apărare, atât ca prezenţă fizică propiu-zisă, cât şi ca prezenţă constititivă.
Acest fapt conferă laturii de SE, din această perspectivă, o importanţă deosebită.
Conform planului de săpături s-a propus trasarea pe teren a unui număr de şapte secţiuni numerotate SI...SVII. Două din aceste secţiuni, SI şi SII, au fost realizate în interiorul bastionului şi au documentat o situaţie arheologică relevată în planul anexat prezentului. Nu vom insista deci asupra planului şi gabaritului construcţiilor surprinse în interiorul bastionului, ele fiind marcate cu precizie pe plan. Menţionăm că cele două secţiuni SI şi SII, au acoperit întreaga suprafaţă interioară a bastionului şi a oferit date importante, atât tehice, cât şi istorice.
Alte patru secţiuni SIII, SIV, SV şi SVI, au fost trasate pentru a elucida pe cât posibil, raportul dintre zidul scut de pe Tâmpa şi bastion. Din acest punct de vedere, s-a putut observa că zidul-scut are o fundaţie lată de cca. 1,40 m, el reducându-se la pozitiv, prin retragere cu 0,35 m şi către partea dreaptă şi către partea stângă, până la dimensiunea de 0,60 m. Adâncimea de fundare a zidului-scut este diferit. Dacă în secţiunea SV talpa zidului-scut coboară până la -1,40 m, în partea de sus a acestuia, la nivelul secţiunii SVI, ad. de fundare a zidului-scut este mult mărită, ea oscilând în jurul valorii de 1,60 m. Să observăm de asemenea că la această lungime zidul-scut este încadrat într-un contrafort, evident construit ulterior de-o parte şi de alta a zidului-scut. Lătimea observată a zidului-scut este de 0,66 m, comparabilă cu lăţimea relevată în secţiunea SV.
Deşi ne propusesem şi relevarea a două turnuri de apărare adosate incintei, acest lucru nu a putut fi realizat, cum nici relevarea talpei fundaţiei incintei, ce urma a fi relevată concomitent cu decopertarea, descoperirea turnurilor, nu s-a putut realiza din motive independente de noi.
Materialul arheologic este foarte sărac, ca în majoritatea siturilor de acelaşi fel, supuse periodic lucrărilor de reparaţii şi întreţinere ce presupuneau curăţirea anterioară a locului, deci îndepărtarea artefactelor. Apoi, materialul arheologic este cel obişnuit a se descoperi în fortificaţiile medievale: materiale de construcţie, obiecte uzuale, resturi osteologice, piese cu semnificaţie militară.
În rândul materialelor de construcţii remarcăm în primul rând cărămizile fragmentare, dar şi întregi, cu dimensiunile de 24 x 12 x 4,5 cm. Au fost descoperite fragmente de ţigle şi olane, cuie şi alte obiecte din metal, greu identificabile datorită oxidării pronunţate. Cu precădere, aproape exclusiv, materialele de construcţii şi obiectele uzuale, fragmentele unei ceşti cu toartă din ceramică nesmălţuită şi fragmente ceramice nesmălţuite, resturile osteologice animaliere etc., au fost relevate în conul de moloz rezultat ca urmare a dărâmării zidului, materialul arheologic datând acest fapt probabil la începutul sec. XVI. Deşi puţin, materialul arheologic susţine, pe de-o parte, perioada de demantelare a zidului, iar pe de altă parte, cuprinderea lui într-o nouă construcţie, eveniment petrecut în primul sfert al veacului al XVI-lea, înainte de anul 1520.
Piesele militare sunt reprezentate de un proiectil sferic din oţel cu diametrul de cca. 3 cm folosit la puştile grele ce armau, în mod cert, bastionul. Proiectilul este însoţit şi de un fragment de puşcă grea de cetate cu exteriorul hexagonal (sau poate octogonal, greu de precizat actualmente datorită oxidării intense a piesei).
Cercetările arheologice preventive de la Bastionul Aurarilor (Postăvarilor) au relevat în primul rând existenţa a cel puţin trei etape istorice şi constructive în zonă.
Prima etapă se poate corelaţiona cu realizarea primei incinte de apărare a Braşovului medieval, cea de la sfârşitul sec. XIV - începutul sec. XV. Concret, în interiorul Bastionului Aurarilor (Postăvarilor) s-a relevat un fragment de incintă situat către jumătatea sudică a construcţiei, pe care o traversează. Zidul de incintă, realizat din piatră de carieră, calcar, legat cu mortar, a fost demantelat intenţionat, aşa cum o arată conul de moloz aşezat simetric peste miezul zidului; molozul este căutat intenţionat şi curăţat de materialele refolosibile: piatră de mare dimensiune, cărămizi întregi ş.a., de maniera în care în compoziţia molozului nu mai rămân decât fragmente de mici dimensiuni, nepretabile refolosirii.
Zidul de incintă surprins numai în interiorul bastionului şi al cărui presupus traseu exterior îl putem doar bănui, intui, este dărâmat în proporţii diferite: mai puţin adânc este înlăturat segmentul jumătăţii vestice a acestuia, mai puternic, mai adânc, este înlăturat segmentul estic. În sfârşit, segmentul vestic va fi folosit pentru realizarea unei alte construcţii, construcţia numită de noi clădirea CII. Demolarea zidului este realizată efectiv în primul sfert al sec. XVI când se semnalează documentar lucrări de “mai mai mare amploare” la bastion.
O a doua etapă constructiv-arhitecturală este evident marcată de realizarea propriu-zisă a Bastionului Aurarilor (Postăvarilor) la începutul sec. XVI. Şi din această perspectivă săpătura arheologică aduce date importante, atât în ceea ce priveşte planul construcţiei, care se dovedeşte a fi ovală şi nu rotundă, cât şi în ceea ce priveşte numărul de nivele interioare ale acesteia, care sunt în număr de numai trei.
Săpătura a relevat şi nivelul de călcare în bastion, stabilit la partea superioară a rigolei de scurgere a apelor pluviale, practicată în masivul de zidărie. Până la acest nivel, în clădire s-a adus pământ care suprapunea conul de demolare a incintei anterioare şi se constituie în bază pentru realizarea de construcţii interioare.
Construcţiile interioare, de mică amploare totuşi, reprezintă a treia etapă constructiv-arhitecturală relevată arheologic. Funcţionalitatea clădirilor nu o putem lămuri deocamdată, putem afirma însă că edificiile interioare sunt realizate ulterior, dar nu foarte mult, după edificarea bastionului. Pledează pentru aceasta faptul că fundaţia clădirii CII nu este legată de fundaţia ovală a bastionului, precum şi lăţimea diferită, mai subţire, a fundaţiei clădirii CI pe latura ei sud-estică faţă de celelalte laturi. Ridicarea clădirilor interioare din bastion, realizată aşa cum documentele o atestă la mijlocul sec. XVI, reprezintă a treia etapă constructiv arhitecturală decelată arheologic. Faţă de cele discutate mai sus am putea propune următoarele:
- remontarea pavajului interior, pavaj ce indica nivelul de călcare original şi aparţine de bastion, adică de perioada de început de sec. XVI;
- restaurarea în ruină a clădirii CII;
- păstrarea deschiderii interioare a clădirii CI care pare a fi fost o cisternă (?), evident, prin protejarea acesteia cu o balustradă;
- nivelele de tragere, de apărare, astăzi sever distorsionate, pot fi refăcute prin analogie cu elemente asemănătoare ce se conservă încă în anumite zone ale fortificaţiilor medievale braşovene;
- în ceea ce priveşte zidul-scut de pe Tâmpa sugerăm o restaurare în ruină a acestuia. [Stelian Coşuleţ, Ionel Bauman]