Braşov | Punct: Piaţa Enescu, nr. 11 bis | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Marcu-Istrate | Daniela Veronica | responsabil | SC Damasus SRL Braşov |
Raport:
În perioada 10-15 iulie 2004 au fost asistate sondajele arheologice efectuate în imobilul din Braşov, Pţa Enescu nr. 11. Din cele 7 sondaje propuse de către coordonatorul de proiect, arh. Marina Iliescu, au fost executate doar 4, deoarece în fostul gang nu a fost permisă desfacerea plăcii din ciment. Suprafaţa investigată prin sondajele arheologice este extrem de mică, astfel că rezultatele nu sunt relevante pentru o caracterizare generală a clădirii, şi nici măcar pentru o caracterizare generală a fiecărei încăperi. Din aceste motive informaţiile înregistrate în săpătură trebuie interpretate punctual, pentru fiecare zonă investigată.
Încăperea 1 (pivniţă)
S-a efectuat un sondaj, S1, cu dimensiunile 1,3x2 m, în dreptul intrării. În momentul începerii săpăturii, din pivniţă fusese evacuat un strat de umplutură cu o grosime estimată de 0,3-0,4 m, astfel că nivelul de călcare se afla la –0,3 m în dreptul pragului, şi la –0,57-0,65 m pe restul suprafeţei. Au fost definite caracteristicile tehnice ale pereţilor de V şi S.
Pe suprafaţa investigată săpătura s-a oprit într-un strat de lut galben amestecat cu pământ negru, extrem de bine tasat. Pământul este purtat, deoarece conţine rare fragmente de cărămidă şi ceramică databilă în sec. XII-XIII, şi a fost foarte probabil adus pe această suprafaţă cu intenţia de a pregăti terenul pentru construcţie. Aceasta şi explică dealtfel şi faptul că este atât de bine tasat. Peste acest nivel se află un lut amestecat cu pământ negru, foarte afânat, cu rare materiale arheologice (ceramică) şi fragmente de piatră şi cărămidă. Acesta reprezintă o depunere pe suprafaţă în timpul construcţiei, şi este suprapus direct de nivele de călcare amenajate în acest interior: un strat de pământ negru afânat, fără materiale, reprezintă foarte probabil primul nivel, la –0,36 m, şi este suprapus de o lentilă compactă de var şi de o umplutură prăfoasă, recentă. Rezultă de aici că fundaţia pivniţei a fost îngropată cu 0,45 m.
Încăperea 2
A fost realizat un sondaj cu dimensiunile 1,2x1,5 m, în colţul de NE al încăperii, fiind astfel cercetaţi pereţii de N şi de E. O zidărie superficială a fost identificată lângă peretele nordic al încăperii, adosată acestuia din urmă. Zidăria a fost realizată cu bolovani mari de piatră legaţi cu un mortar de var nisip friabil. Partea inferioară se află la –0,4 m, în straturi de umplutură.
La –1,34 m săpătura s-a oprit într-un strat de lut galben purtat, din care s-au recuperat rare fragmente ceramice. Peste acesta se află un pământ negru vineţiu (stratul 7) cu urme de rădăcini, şi o depunere mai consistentă de pământ negru verzui (stratul 2, cu o grosime de 0,35 m maxim). Straturile 1, 2 şi 7 par să fie depuse concomitent sau în orice caz la intervale scurte de timp: ele conţin un material ceramic unitar, în care se remarcă ceramica fină adusă în Transilvania de primii colonişti germani, databilă în sec. XII-XIII. În aceste straturi nu există pigment de mortar şi nici resturi din alte materiale de construcţie. Culoarea verzuie pregnantă, urmele de rădăcini, gradul ridicat de umiditate, sugerează faptul că această umplutură a fost realizată într-o zonă mlăştinoasă sau cu nivel ridicat al pânzei freatice, foarte probabil cu intenţia de a realiza un fel de izolaţie. Remarcăm faptul că stratul foarte tasat pe care l-am întâlnit în pivniţă lipseşte în încăperea 2, unde pământul este dealtfel cu mult mai uscat. Această diferenţă confirmă faptul că stratul în discuţie a fost depus numai pe suprafaţa pivniţei, cu scopul de a crea o izolaţie la o adâncime mai mare.
După încheierea construcţiei pe suprafaţă s-a depus o umplutură de pământ negru cu resturi de piatră, pigment de mortar, mici bulgări de var şi ceramică amestecată, databilă în general în sec. XIV-XV. Nivelul de călcare a crescut astfel la –0,34 m, şi o perioadă pare să fi funcţionat la această cotă. Într-o etapă pe care nu o putem preciza, nivelul de călcare a fost amenajat printr-o placă din lut amestecat cu pământ negru, extrem de tasat, cu o grosime de 0,13 m, care a funcţionat ca pardoseală o perioadă destul de lungă. Peste această placă a fost aşezată cărămida descrisă anterior.
Încăperea 3
A fost realizat un sondaj cu dimensiunile 1,6x1,4 m, în colţul de SE al încăperii, astfel încât să fie cuprinsă parţial şi uşa de acces dintre încăperile 2 şi 3.
În jumătatea estică a sondajului a fost identificată o umplutură din bolovani mari de piatră într-un strat de pământ negru umed, cu rare urme de mortar între ei. Această umplutură are o grosime ce oscilează între 0,1 şi 0,2 m, iar conturul ei nu s-a putut stabili datorită suprafeţei mici pe care s-a desfăşurat investigaţia. Dintre bolovani au fost scoase mai multe fragmente de ceramică fină, roşie şi cenuşie, atribuibilă coloniştilor germanici şi databilă în sec. XII-XIII. Amenajarea pe care o avem în vedere aparţine fără îndoială acestei epoci, dar caracterul ei nu poate fi precizat. Mai multe ipoteze se pot formula în această privinţă: o amenajare de stradă, fundaţia unei clădiri sau o umplutură de consolidare a terenului. Cert este faptul că toate fundaţiile construite ulterior s-au oprit pe acest nivel de bolovani.
Zidăria subterană a peretelui este realizată din bolovani de piatră de dimensiuni medii şi mari, cu un mortar de var nisip. Talpa fundaţiei se află la –0,84-0,94 m, pe stratul de bolovani descris anterior. Imediat sub nivelul actual de călcare zidăria a suferit unele reparaţii la care s-a folosit cărămidă cu grosimea de 0,07 m. Deschiderea dintre încăperile 2 şi 3 este rezultatul unei intervenţii ulterioare. Fundaţia în dreptul deschiderii este continuă, zidul a fost demolat iar partea superioară este egalizată la –0,14 m. Tocul uşii actuale este din lemn, iar pragul este realizat dintr-o grindă din lemn, cu partea superioară la + 0,04 m.
Peretele de E al acestei încăperi reprezintă de fapt peretele exterior al încăperii nr. 2. Colţul de SV al acesteia a fost consolidat, într-o etapă pe care nu o putem preciza, cu un fel de contrafort exterior dispus oblic, ale cărui urme sunt vizibile în încăperea 3. Contrafortul a fost construit din piatră şi cărămidă, şi are o fundaţie extrem de superficială, cu talpa la numai –0,17 m. El pare să fi fost aşezat direct pe nivelul de călcare din momentul construcţiei, fiind mai degrabă o intervenţie de modă.
Peretele sudic prezintă o zidărie din bolovani de piatră şi rare fragmente de cărămidă, cu un mortar de var şi nisip gălbui, friabil. Peretele nu se întâlneşte cu cel estic, între cele două rămânând un gol (umplutură de pământ) de cel puţin 0,5 m această situaţie ne determină să conchidem că în momentul construirii peretelui sudic, piciorul de zidărie vizibil astăzi în colţ era deja construit. Constructorii nu au verificat adâncimea acestui contrafort, groapa lor de fundare fiind săpată la o oarecare distanţă.
Încăperea 4
A fost executat un sondaj pe peretele de E, în dreptul golului spre încăperea de deasupra pivniţei, cu dimensiunile 1,5x0,75 m. Amplasarea şi dimensiunile sondajului au fost determinate de faptul că pe suprafaţa respectivă placa din beton era deja spartă. Inginerul de rezistenţă nu a permis spargerea plăcii şi în alte puncte, şi din acest motiv cercetarea încăperii a rămas superficială.
Principalele concluzii care se pot formula pe baza celor de mai sus sunt următoarele:
- cele mai vechi urme de locuire aparţin sec. XII-XIII, şi constau în fragmente ceramice databile în sec. XII-XIII. O structură cu bolovani de piatră descoperită în încăperea 3 aparţine aceleiaşi etape istorice, dar limitarea săpăturii ne-a împiedicat să îi stabilim conturul şi funcţiunea.
- vestigiile aparţinând coloniştilor germani sunt însoţite de o sistematizare generală a terenului, care a constat din depunerea unor straturi de lut galben, relativ curat şi tasat, suprapus de straturi de pământ negru. Aceste nivelări s-au realizat pe un teren mlăştinos sau cu un nivel ridicat al pânzei freatice, care dealtfel în decursul timpului trebuie să fi ajuns intermitent la cote mai mari decât acum. Prezenţa apei a imprimat straturilor o nuanţă verzuie şi o consistenţă mâloasă.
- clădirea veche a fost alcătuită din încăperile 1a şi 2, doar prima dintre acestea având şi o pivniţă semiîngropată (încăperea 1). Pentru realizarea pivniţei pe suprafaţă s-a depus o umplutură de lut galben amestecat cu rar pământ negru, extrem de tasată, ceea ce confirmă faptul că şi în evul mediu dezvoltat terenul era suspect de umiditate ridicată. Clădirea a fost construită din piatră, în asize regulate, cu o mare preocupare pentru felul în care va fi arătat paramentul; probabil o lungă perioadă a funcţionat netencuită. Accesul pare să se fi realizat dinspre vest prin încăperea 2, iar un acces spre pivniţă, pentru mărfuri în principal, a funcţionat dinspre gang. Materialele descoperite sunt extrem de puţine şi nu ne ajută prea mult pentru datarea acestei etape. Ceramica recuperată din săpătură are un caracter arhaic şi poate fi încadrată în sec. al XIV-lea, prima jumătate a sec. al XV-lea: deocamdată putem considera o certitudine faptul că în acest interval a fost construită şi casa noastră, în orice caz înainte de finele veacului XV.
- încăperea 1a a suferit la un moment dat o refacere radicală, zidul vechi fiind demolat şi refăcut din subteran. Cu această ocazie s-a realizat un acces dinspre S, din gang.
- încăperea 3 s-a adăugat ulterior, în aşa fel încât peretele ei de S nu se întâlneşte cu peretele încăperii 2.