Brăila | Punct: Faleza Dunării, str. Logofăt Tăutu nr. 3 | Anul: 1999
Descriere:
Titlu raportului:
Cercetările arheologice din vatra medievală a oraşului Brăila
Anul cercetarii:
1999
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Necropolă;
Cod RAN:
| 42691.03 |
Județ:
Brăila
Unitate administrativă:
Brăila
Localitate:
Brăila
Punct:
Faleza Dunării, str. Logofăt Tăutu nr. 3
Toponim:
cartier Brăiliţa
Localizare:
| 42691.03 |
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Cândea | Ionel | responsabil | Muzeul Brăilei |
Raport:
În cursul anului 1999 Muzeul Brăilei a continuat cercetarea sistematică a malului înalt al Dunării în zona "Faleză". Ne-am apropiat astfel la circa 350-400 m de locul pe care s-a aflat până la 1842 (după alţii 1846) biserica mitropoliei Prolaviei. Cu alte cuvinte, cercetarea s-a desfăşurat pe amplasamentul fostului cartier creştin al oraşului, cel puţin de la jumătatea secolului al XVI-lea înainte.
Au fost realizate două casete de 4x4 m şi respectiv 3,5x6 m care au suferit, în funcţie de situaţiile întâlnite, mici modificări.
Rezultatul cel mai însemnat al investigaţiilor arheologice din punctul str. Logofăt Tăutu nr.3 ni se pare a fi descoperirea unei necropole târzii (sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), conţinând un număr de 47 morminte (întregi şi reînhumări).
Prezenţa lui se leagă de elementele amintite mai sus dar, e posibil ca el să fi apărut datorită existenţei în zonă a unui spital amintit în primele planuri ale oraşului de după 1830. Nu este exclus ca acest spital să fi existat şi înainte de 1829.
La fel, menţionăm descoperirea a două gropi menajere cu un bogat şi variat inventar, la care se adaugă şi o locuinţă de suprafaţă, parţial surprinsă în caseta 2, cu temelie din piatră, mai veche decât mormintele care o suprapun.
Inventarul însumează pentru toate complexele descoperite 30 de monede (în majoritate otomane şi într-o stare de conservare precară), 13 cercei, 14 copci, 12 nasturi, 1 brăţară, 6 mărgele, 4 inele, 2 bolduri, 1 cârlig de undiţă, 1 tripod pentru ars vase ceramice în şarjă, 3 lulele de lut.