Borduşani | Judeţ: Ialomiţa | Punct: Popină | Anul: 2011
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Parnic | Valentin Aurel | participant | Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi |
| Cernău | Ioan | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Cernea | Cătălina | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Vlad | Florin | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Bălăşescu | Adrian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Popovici | Dragomir Nicolae | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Radu | Valentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Având în vedere caracteristicile campaniei 2011 respectiv timpul, fondurile şi lucrătorii avuţi la dispoziţie, obiectivele cercetării au avut în vedere, practic, menţinerea celor din campania precedentă.
În ceea ce priveşte eşantionarea, aceasta a fost orientată în funcţie de scopurile propuse şi a situaţiei concrete din teren. Prelevarea integrală a sedimentului s-a folosit preponderent în cazul C. 394 de unde totalitatea sedimentului arheologic, structurat pe unităţile stratigrafice componente, a fost recoltat şi supus unei cerneri sub jet de apă în coloană de site.
Cea de a doua metodă de eşantionare a avut în vedere flotarea unor US-uri considerate ca având un potenţial semnificativ în primul rând pentru studiul carpologic şi pentru macroresturile vegetale. Analiza diagramelor stratigrafice a determinat apoi alegerea US-urilor considerate a prezenta un potenţial semnificativ din punctul de vedere al parametrilor referitori la conţinutul în componenţi organici şi activitatea antropică prezumată a le produce. S-a realizat aceasta cu scopul comparării ulterioare a datelor urmând a fi obţinute. Atunci când a fost posibil şi când s-a considerat necesar, a fost flotat întregul sediment al respectivelor US-uri.
În acest scop au fost alese diferite US-uri din cadrul celor trei complexe menţionate, C. 332, C. 379. În decursul cercetării resturilor din cuptorul (C. 362), de pe latura de est a camerei 1 a SL. 47, au fost prelevate integral şi flotate câteva unităţi stratigrafice considerate semnificative şi posibil a prezenta un bogat potenţial de informaţii referitoare la utilizarea acestuia.
Complexe arhelogice cercetate:
Locuinţa nr. 19 (SL 19)
Aceasta este o locuinţă neincendiată, descoperită în campania de săpături arheologice a anului 1994, în sectoarele 6, 7, 11 şi 12 din zona α. Ulterior a putut fi reconstituit în mare parte planul SL 19, locuinţă cu două camere, localizată în sectoarele 6, 7, 11, 12, 42, cu o suprafaţă păstrată de numai cca. 45 mp şi una totală estimată de cca. 62 mp. Era orientată pe direcţia E-V şi prezenta o înclinare de la S la N dar şi de la V spre E. Această situaţie asupra căreia vom reveni în cele ce urmează a fost foarte vizibilă cu precădere în zona estică a locuinţei unde şi situaţiile arheologice au fost mai complexe.
Cercetarea SL 19 a continuat şi în campaniile 2010 şi 2011, campanii în care s-a demontat mare parte a podelelor şi a nivelurilor ocupaţionale interioare, dar şi structura de combustie din camera mica (C. 274), urmând ca în campania 2012 cercetarea SL 19 să fie finalizată. Astfel s-au putut realiza şi unele corecturi datorate noilor situaţii stratigrafice observate.
În cele ce urmează, vom încerca să descriem evoluţia celor două camere ale acestei locuinţe, pornind de la nivelul pe care s-a oprit săpătura în 2011. Se poate preciza faptul că acum evoluţia acestei locuinţe ne este cunoscută cu excepţia primei perioade de construcţie şi utilizare iniţială.
Camera de est, prezintă o suprafaţă păstrată de cca. 38 mp ea ocupând în cadrul spaţiului interior al locuinţei cel mai mult loc. Resturile ei au fost descoperite în sectoarele 6, 7, 42, 11 si 12, fiind delimitată la S de peretele C. 7(=C. 437), la E de un şanţ de fundaţie posterior SL 19- C. 63, la N de un perete cu trei faze constructive: I-C 444, II- C 446, III- C. 442= C. 80 iar la V de peretele C. 404.
În apropierea colţului de SV al camerei a fost descoperită o structură de combustie, C. 1, a cărei construire a fost posterioară primelor utilizări ale camerei mari.
În evoluţia acesteia au fost observate trei faze constructive, marcate în primul rând de schimbările de amplasament ale peretelui de N (aflat spre marginea tell-ului, în consecinţă pe un teren destul de instabil ce a comportat tasări vizibile şi care au impus refacerea sa pe amplasamente diferite), dar şi de refacerile mai ample ale podelelor impuse la rândul lor de aceleaşi cauze. De altfel, criteriul determinant pentru diferenţierea acestor faze constructive l-a constituit amplitudinea acestor reparaţii şi cantităţile de material folosite pentru realizarea lor, diferenţiindu-se astfel de refacerile uzuale ale podelelor deteriorate în cursul utilizării locuinţei.
Prima faza (C. 444 -US 7721, US 1341, 1344, 8003, C. 7 -US 2073, 1022, C. 404 -US 3276, US 7740, 7710= 7903= 8002, 7802, US 7709=US 7902, 1342, 7708, 7901, 8001, 7707, 7801, 2083, 7722), corespunde momentului iniţial de funcţionare a locuinţei, respectiv amenajarea, probabil prin nivelare, a resturilor de distrugere a locuinţei incendiate SL 22, imediat suprapusă de SL 19, ceea ce a şi condus la o mărunţire şi tasare a acestora, rezultând un ,,pat de amenajare" de chirpici ars, cu o grosime medie de cca. 10 cm (US 1341, 1344 şi 8003). Suprafaţa locuinţei este delimitată la acest nivel cronologic de peretele de S -C. 7 (US 2073, 1022), peretele intermediar C. 404 (US 3276), prima fază a peretelui de N -C. 444 (US 7721) şi de şanţul posterior, C. 63 care, săpat pe traseul peretelui de E al SL 19, l-a distrus în întregime.
Peste patul de amenajare a fost construită podeaua, refăcută ulterior de mai multe ori. US-urile constructive erau însoţite de nivelurile ocupaţionale aferente (US 7740, 7710= 7903= 8002, 7802, 7709= 7902, US 1342, 7708, 7901, 8001, 7707, 2083).
Tasările în timp ale substratului au impus necesitatea orizontalizării podelelor. Inserate între acestea au fost observate o serie de refaceri parţiale cu aport de material (chirpici ars bine mărunţit, dar şi lut nears) în scopul uniformizării suprafeţei de călcare: US 7801 şi US 7722. Grosimea variază şi în cazul acestora de la E, unde sunt mai groase, spre V unde se subţiază (US 7722-6-7,5 cm şi US 7801-1-4,5 cm) pentru a reduce înclinarea de la V la E vizibilă în zona de E a locuinţei, în sectorul 12.
A doua fază (C446 -US 7733, C 443 -US 7719, 7720, 7706, 7705, 1241, 2082, 2081, 1546, 1318, 2080, 2078, 2077, 2076= 1161, 1160, 1159, 1158, 1157, 1156, 1155, 1154, 1153, 1152, 1151, 1150= 1025=1032, 1033, 1034), este marcată de refacerea peretelui de N, deteriorat probabil din cauza zonei instabile pe care a fost construit. Astfel, peretele de N (C. 446-US 7733), cu o grosime de aprox 15 cm, a fost construit la aprox 14 cm de peretele iniţial, în interiorul locuinţei. Pentru ridicarea acestuia a fost săpat un mic şanţ de fundaţie (C. 443-US 7719, 7720) cu o lăţime de 15-18 cm şi o adâncime de 17 cm, observat în profilul de vest al şanţului C. 63.
Şi la nivelul acestei faze evolutive a locuinţei se remarcă refacerea fie parţială, fie totală a podelei (US 7706, 7705, 1241, 2082, 2081, 1546, 1318, 2080; 2078, 2077, 2076= 1161, 1160, 1159, 1158, 1157, 1156, 1155, 1154, 1153, 1152, 1151, 1150= 1025=1032; 1033, 1034).
La nivelul podelelor, a doua fază începe cu o nouă nivelare cu aport de material (fragmente de lut nears şi chirpic ars la roşu, bine mărunţit, cu rare fragmente de cărbune), având o grosime de 7,5 cm în zona de E şi subcentimetrică spre V (US 7706) şi 2-3,5-4-1 cm de la E la V (US 7705), în St. 12.
După această nivelare urmează o nouă succesiune de podele şi niveluri ocupaţionale realizate din sediment nisipos-gălbui (US 1025, 1032, 1157), lut nisipos cenuşiu cu nuanţe deschise şi închise (US 1150, 1151, 1153, 1154, 1155, 1155, 1156, 1158), lut maroniu (US 2080, 2082) şi lut verzui cu mici lentile de lut nisipos cenuşiu (US 1160). Şi în St. 6 (sudul locuinţei) a fost înregistrat între podele, un alt nivel de lut ars puternic la roşu, în amestec cu fragmente de cărbune şi lut verzui nisipos ( B6) depus tot pentru nivelarea suprafeţei din interiorul camerei mari. De asemenea au mai fost înregistrate şi alte succesiuni de podele şi niveluri ocupaţionale echivalate cu US-urile mai sus menţionate. Acestea sunt: US 1546, US 2076 şi US 1318, o succesiune de peste 30 de refaceri de podele şi niveluri ocupaţionale, din lut verzui, pe alocuri cu nuanţe gălbui şi portocalii.
Pe nivelul podelei US 2076= 1025= 1032 şi US 1034, în SE-ul camerei mari a fost construită structura de combustie C. 1, a cărei utilizare a durat până la sfârşitul evoluţiei SL. 19.
La nivelul succesiunii de podele şi niveluri ocupaţionale US 1546= 1318 şi US 2078 au fost observate o serie de gropi de ţăruşi (C. 445 cu 11 gropiţe)- aflate în apropierea C. 1 şi care pot fi puse, probabil, în legătură cu alte două gropi, C. 49 şi C. 50. O posibilă interpretare a utilităţii C. 445 ar putea fi ca structură din lemn, pentru depozitarea diverselor obiecte, aflat în imediata apropiere a structurii de combustie.
A treia fază (C 442 -US 7712, 7716= C. 80 -US 1338, 1337, 1335, US 1334= 1369, 1336, 7718, 7717, 7715, 7714, 7713, 7711, 1545, 7704, US 7703, US 1265= 1317, 1315, 1316, 1314= 1308, 1307, 1306, US 1573= 1305, 2119, 1223= 1283= 1280= 1001= 1304= 3156) şi ultimă fază a SL 19 este marcată de o nouă refacere a peretelui de N- C. 442 (US 7712 cu o lipitură - US 7716)=C. 80 (US 1338, . 1337,.1335). La demontare, peretele C. 442 nu a putut fi identificat în plan (campania 2011), ci doar în martorul de V al St. 12. Compararea planurilor a permis constatarea că C. 442 cu C. 80 urmau practic acelaşi traseu, această observaţie conducând la echivalarea lor.
Acestui nivel cronologic al evoluţiei locuinţei îi corespunde o altă serie de podele şi niveluri ocupaţionale (US 1334= 1369, 1336, 7718, 7717, 7715, 7714, 7713, 7711, 1545, 7704, 7703, 1265= 1317, 1315, 1316, 1314= 1308, US 1307, 1306, 1573= 1305).
Astfel, în zona nord-estică a camerei mari, în apropierea peretelui de N (C. 442=C. 80) se înregistrează o succesiune de podele din lut nisipos de diferite nuanţe de brun, galben şi gri: US 1334 (5 niveluri), US 1336 (6 niveluri) şi US 1369 (=1334) şi o altă succesiune de podele realizate din sedimente siltice şi argiloase, a căror culoare variază de la cenuşiu deschis US 7718, US 7714, US 7713, la cenuşiu închis : US 7717, US 7715) şi galben-verzui, cenuşiu la partea superioară (US 7711- D7, D8). Grosimea acestora este constantă - 1 cm fiecare, cu excepţia US 7711, care depăşeşte cu mult media având 8-9 cm grosime.
În St. 11 (jumătatea vestică a camerei mari), succesiunea de podele US 1317 (grosime 2,5 cm), US 1316 (grosime de 0,7 -0,5 cm) este formată dintr-un lut verzui cu nuanţe gălbui (US 1317) şi galben cenuşiu, nisipos (US 1316). Acestea sunt suprapuse de două niveluri ocupaţionale brun-negricioase, omogene, cu urme organice şi carbonaţi (US 1315 şi US 1314), având fiecare o grosime de 1-1,5 cm, uneori sub 0,5 cm.
Şi în colţul de SE al camerei (St. 7), a fost înregistrată o succesiune de podele şi niveluri ocupaţionale (US 1308= 1306) din lut verzui amestecat cu bucăţi foarte mici de chirpici ars şi cărbune, dar şi un nivel de depuneri menajere, de-a lungul peretelui de E (US 1307) şi o nivelare a suprafeţei realizată dintr-un lut cenuşos maroniu (US 1305).
Ultimele refaceri ale podelei sunt reprezentate de US 7703- două podele şi două niveluri ocupaţionale, a cărui grosime totală variază între 2 - 3,5 cm şi de US 1265, o altă succesiune de podele şi niveluri ocupaţionale ce conţin diverse resturi menajere: cenuşă, cărbune, oase, resturi organice.
Posterioară acestei ultime secvenţe de podele este o depunere menajeră (US 1573-sediment brun-cenuşos, pigmentat cu cenuşă, cărbune, oase şi resturi organice), suprapusă de nivelul de distrugere al locuinţei. Această situaţie nu este o excepţie la Borduşani, practic ea confirmând faptul că locuinţa nu a fost abandonată rapid ci că, foarte probabil într-o perioadă în care pereţii, cel puţin parţial, mai existau în elevaţie, a fost utilizată pentru depunerea unor resturi menajere.
Utilizarea structurii de combustie C. 1 continuă şi în această etapă a evoluţiei locuinţei, resturile de cenuşă, cu numeroase fragmente ceramice, cărbune şi oase de peşte, rezultate probabil în urma folosirii acestuia fiind şi acum depozitate de-a lungul peretelui de E (US 1545).
Interpretarea datelor stratigrafice permite afirmaţia conform căreia distrugerea pereţilor SL 19 pare să se fi făcut în două etape: I- US 2119, II- US 1223= 1283= 1280= 1001= 1304= 3156 (St. 42). US 2119, degradarea peretelui C. 7, este constituită dintr-un sediment siltic galben verzui, cu urme vegetale.
În cursul cercetărilor din campania 1994, în zona martorului vestic al St. 12, în nivelul de distrugere a fost observată o alveolare umplută cu deşeuri menajere. În general, resturile pereţilor dărâmaţi în unele porţiuni ating grosimi de 25 cm. Conţin numeroase resturi vegetale, trestie şi/sau papură (prelevări 1994). De menţionat faptul că în unele microzone, imediat sub nivelul de distrugere, apare o lentilă de resturi menajere (în St. 12- US 1573, în St. 7- US 1307), rezultatul probabil, al depozitării gunoaielor pe această suprafaţă atunci când locuinţa fusese dezafectată definitiv.
Nivelul de distrugere final al SL 19 este reprezentat de US 1223= 1283= 1280= 1001= 1304, lut nisipos, cu nuanţe ce variază de la galben la galben-verzui şi portocaliu, cu resturi vegetale în compoziţie, conţinând sporadice fragmente de ceramică, oase, cărbune şi lentile de cenuşă (US 1001).
Camera de vest
Din punctul de vedere al dimensiunilor aceasta este mai mică, fiind localizată în colţul de SE al st. 42, în caroul B7, A7. Aflându-se la limita de N a suprafeţei cercetate, într-o zonă puternic deranjată de bioperturbări, aceasta s-a păstrat pe o suprafaţă mică, de cca. 7 m². Ea este delimitată în partea de E de peretele interior C. 404 (US 3276), la V de peretele C. 437, iar la S de peretele C. 437=C. 7 (C. 437 a fost înregistrat pe latura de S şi V a locuinţei). În suprafaţa cercetată, latura de N a camerei nu a mai putut fi precizată ea fiind situată iniţial într-o zonă actualmente distrusă a tell-ului.
Referitor la limitele vestice şi sudice ale acestei camere precizăm că informaţiile rezultate în urma săpăturii din campania 2011 au condus la rectificarea acestora.
Astfel, pe limita de S a fost pus în evidenţă un rest de perete (C. 437- US 7510), aflat în prelungirea C. 7 din St. 6 şi 7, cu care a şi fost echivalat, renunţându-se la ipoteza formulată în campania 2009, conform căreia C. 276 ar fi reprezentat o parte a şanţului de fundaţie al peretelui de S. În acest caz, menţionăm că C. 276 nu aparţine SL 19, el fiind un şanţ posterior acestei locuinţe, aflat însă foarte aproape de traseul C. 437.
Tot în campania 2011 a fost identificat şi peretele de V care a primit acelaşi număr de complex ca şi cel de S- C. 437, având o grosime de 9-10 cm, fiind construit dintr-un lut cenuşiu-verzui, cu o structură compactă (US 7510).
Încă o precizare pe care trebuie să o facem se referă la secvenţele constructive ale podelelor camerei. Dacă nivelul pe care s-a oprit demontarea acestora în anul 2009 sugera existenţa a două secvenţe constructive (I: US 3268, 3284, 3283, 3282, 3281 şi II: US 3280, 3278, 3277, 3275, 3274), la finele campaniei 2011 s-a revenit asupra acestei scheme evolutive în încercarea de a o completa cu noile date obţinute în urma săpării altor serii de podele şi ocupaţionale interioare.
Subliniem totodată faptul că cercetarea integrală a camerei mici a SL 19 se va definitiva, probabil, în campania 2012, deoarece nu am ajuns pe ,,patul de amenajare" surprins în camera mare în plan şi în profilul creat de marginea săpăturii în camera mică.
Stabilirea secvenţelor constructive ale podelelor a ridicat problema alegerii unui criteriu de departajare a acestora. În această situaţie s-a hotărât ca secvenţele să includă succesiuni de refaceri punctuale urmate de refaceri totale ale podelei din camera mică.
Astfel, începând de la nivelul pe care s-a oprit demontarea anul acesta (US 7513) şi până la distrugerea finală a locuinţei, au fost definite 12 secvenţe stratigrafice ce sunt parte a celor trei faze de refacere prezentate mai sus.
C. 274
C. 274 reprezintă o structură de combustie descoperită în campania arheologică a anului 2004, în st. 42, caroul A7, la adâncimea de -2,50 m.
Cuptorul aparţine SL 19, fiind localizat în colţul de SV al camerei mici şi are o formă aproximativ pătrată, ocupând o suprafaţă de cca. 1,40/1,55m.
Demontarea acestuia a început în campania 2009, continuând şi în 2010, iar în anul 2011 a fost realizată diagrama stratigrafică cu ajutorul căreia au fost delimitate fazele constructive ale sale.
Menţionăm că C. 274 nu a fost săpat integral, rămânând nedemontat ,,patul de amenajare" pe care acesta a fost construit (US 7484), precum şi primul perete al cuptorului (US 7480). Evoluţia sa prezintă şase faze constructive.
Locuinţa nr. 50 (SL 50)
Vestigiile acestei locuinţe de suprafaţă, neincendiată, au fost descoperite în Zona β, respectiv în sectoarele 32-33-38 şi 39 fiind identificate prima dată în campania 2004. A fost afectată de şanţurile de fundaţie aparţinând construcţiilor posterioare (C. 292, C. 283, C. 289, C. 321, C. 265, C. 301, C. 280, C. 286, C. 303, C. 304, C. 311), ceea ce a impietat asupra stării de conservare, aceasta explicând şi faptul că resturile pereţilor (C. 293, C. 305, C. 306, C. 315), nu au putut fi observaţi integral pe tot traseul lor. În consecinţă şi suprafaţa calculată a locuinţei este aproximativă, cifra obţinută fiind totuşi foarte apropiată de valoarea sa reală.
Sistemul de construcţie este cel bine cunoscut în tell-ul de la Borduşani, respectiv din schelet de rezistenţă de lemn peste care a fost pus lut amestecat cu vegetale mărunţite.
Locuinţa avea o orientare NNE - SSV, suprafaţa totală ocupată fiind de cca. 68 mp (10,6 x 6,4 m)
Prezenta două compartimente (camere), situate una în continuarea celeilalte, inegale din punctul de vedere al suprafeţei, dispuse în ax şi separate de un perete interior (C. 306).
Prima dintre acestea (camera mică), avea dimensiunile de 6,4 x 3,4 m ocupând o suprafaţă de 21,7 mp. Cea de a doua, (camera mare), era afectată de distrugerea zonei nordice a tell-ului (unde apar numeroase şi ample bioperturbări), având dimensiunile de 6,4 x 7,2 m, ocupând o suprafaţă de cca. 46 mp.
Accesul se făcea prin intrarea de pe latura scurtă, sudică (zona respectivă fiind afectată de C. 289 care este posibil să fi fost rezultatul unei recuperări a lemnului ce făcea parte din structura de rezistenţă a intrării). Accesul din camera mică (situată în suprafeţele St. 32, 33) în camera mare (St. 38, 39 şi parţial 32, 33) se făcea printr-o intrare aflată în ax cu intrarea în locuinţă. Perturbările stratigrafice posterioare ne-au împiedicat până în prezent să observăm detali imai precise. Dar, cercetarea nefiind încheiată sperăm să putem obţine date mai precise privind această trecere/uşă.
Corelarea datelor stratigrafice obţinute până în prezent ne permite să afirmăm că în perioada de timp corespunzătoare utilizării SL 50 aceasta se învecina la sud cu C. 379 (zonă de pasaj între două şiruri de locuinţe), la vest cu C. 332 (zonă de pasaj pe care o împărţea cu SL 47 si SL 54), la NV cu C. 390 (posibilă anexă a SL 53), în zona de N (marginea actuala a tell-ului). Precizarea limitei de est ca şi a relaţiilor de contemporaneitate cu alte complexe este greu de precizat deoarece zona este afectată de două şanţuri paralele de mari dimensiuni (C. 283, C. 292) ce deconectează din punct de vedere stratigrafic SL 50 de zona estică.
SL 50 a fost suprapusă de către SL 43 (locuinţă neincendiată) şi a fost construită peste resturile SL 56 (la fel, locuinţă neincendiată). Remarcăm în acest caz că situaţia nu a fost identică pe întreaga suprafaţă. Astfel dacă în zona camerei mici ea suprapune imediat resturile locuinţei precedente, în cazul suprafeţei pe care a fost construită camera mare (cea de a doua), s-a observat că între resturile SL 56 şi US-urile constructive ale SL 50 se interpunea o consistentă depunere menajeră, posterioară primeia. Această situaţie are semnificaţia existenţei unei perioade de timp, dificil de evaluat acum, între momentul distrugerii definitive a SL 56 şi construirea SL 50. Deocamdată nu putem preciza dacă această situaţie corespunde cu microtoprafia suprafeţei în momentul construirii SL 50 sau dacă nu a fost rezultatul unei îndepărtări parţiale, dintr-un motiv sau altul, a deşeurilor menajere.
Camera mică
După săparea şanţurilor de fundaţie C. 325 şi C. 403 şi ridicarea pereţilor C. 293, C. 306 şi C. 305 în camera mică a fost construită podeaua (US 7238= 4175) utilizând ca pat de amenajare nivelarea distrugerii SL 56. Foarte curând după aceea (datorită tasării nivelului de distrugere a SL 56) a fost depus un pat de amenajare (US 7234 = 4169) cu o grosime ce variază de la 4 cm. la 8 cm. Peste acest pat de amenajare a fost construită podeaua (US 7216 = 4172) şi refacerea (US 7237 = 4167) de remarcat că până în acest moment camera mică a SL 50 a funcţionat fără o structură de combustie (posibil ca această perioadă de utilizare a SL 50 să corespundă sezonului cald).
Ulterior acestui moment a fost construită vatra (C. 313), în colţul de SV al camerei. Urmează o serie de podele şi refaceri ale acestora (US 7231, 7224= 4824, 7222, 7221, 7220, 4547) şi ocupaţionalele aferente (US 7232, 7229 = 4267, 7223 = 4825, 7217 = 4826, etc.).
Spre sfârşitul perioadei de utilizare a SL 50, camera mică va suferi modificări în sensul că vatra (C. 313), este abandonată fiind suprapusă de o serie de US-uri ocupaţionale interioare (US 4545 = 3594, 3595). O gropă (C. 434) va secţiona zona de N a C 313, aceasta fiind utilizată (judecând după aspectul US-urilor componente dar şi conform umpluturii sale), ca structură de combustie provizorie. Odată cu momentul abandonării vetrei podelele nu mai sunt refăcute în această cameră.
Stratigrafic US-urile ce reprezintă această situaţie sunt acoperite de distrugerea locuinţei. Procesul acesta este mai curând unul de degradare treptată, cu cel puţin două perioade consecutive, ultima fiind mai amplă şi definitivă (US 3852, 3483).
Camera mare
Observaţiile stratigrafice minuţioase au permis reconstituirea succesiunii operaţiunilor efectuate cu scopul construirii locuinţei. După ridicarea pereţilor (C. 293, C. 306, C. 315) primul moment constructiv (nu ne referim aici la şanţurile de fundaţie deoarece ele nu au fost încă cercetate), în camera mare este marcat de construcţia miezului vetrei C. 296, acesta fiind urmat de construcţia primei podele (US 4856 = 7247 = 4858 = 4881 = 6055 = 6057). Atât miezul vetrei cât şi prima podea au fost ridicate peste cea ce pare a fi nivelarea unor depuneri menajere (US 4889 = 4896).
În continuare evoluţia camerei mari este relativ constantă. Prima podea fiind suprapusă de trei refaceri, consistente (US 4855 = 4857 = 4878; 4854 = 4556 = 4922 = 4872 = 4860 = 4643 = 4523; 4521 = 4642 = 3591), cu refaceri parţiale şi nivelurile lor ocupaţionale.
Cele mai importante modificări survin după realizarea penultimei podele (US 4922 = etc.). Peste această podea fiind construită o laviţă (C. 314), de-a lungul peretelui de E al SL 50 precum şi faza a III-a a C. 296.
După acest moment nu mai intervin modificări importante în camera mare până în momentul distrugerii locuinţei.
Distrugerea SL 50 a acoperit integral suprafaţa acesteia precum şi partea estică a C. 322.
C. 313- structură de combustie în camera mică a SL 50.
C. 313 era poziţionat în colţul de SE al camerei mici a SL 50. Cea mai mare parte a vetrei se afla în sectorul 32 şi în martorul de vest al acestuia, în St.33 se afla doar o mica parte a acestuia (lipiturile de pe latura de V).
Pe axul de N-S = 1,40 m, iar pe axul E-V datorită C. 292 s-au păstrat aproximativ 0,60 m, însă putem presupune o lăţime de aproximativ 1,20 m. Iniţial s-a considerat că C. 313 reprezintă resturile unui cuptor însa în urma observaţiilor din timpul demontării a rezultat că C. 313 reprezintă o vatră cu gardină pe cel puţin două din laturi (S şi V). Pe latura de N nu există nici un element constructiv care să ne indice o gardină sau eventual perete sau cupola, iar latura de E este secţionată de C. 292. Astfel păstrându-se aproximativ 50% din suprafaţă iniţială a C. 313.
Vatra C. 313 a fost construită după ce în prealabil în camera mică a SL 50 podeaua fusese refăcută o dată (US 7238 = 4175 şi 7237 = 4172). În prima fază peste podeaua (US 7237 = 4172) a fost construit miezul vetrei (US 7235 = 4085), apoi a fost ridicată gardina (US 7244 = 4277) pentru latura de S şi pentru cea de V.
C. 313 are un număr de 7 refaceri ale părţii active (US 4804, 4807, 4815=4813=4809, 4816, 4817, 4818, 4819) şi trei utilizări (cenuşă) US 4806, 4808, 4820.
De asemenea pe latura vestică au fost surprinse trei lipituri ale gardinei (US 7230, 7226, 7225).
Spre finalul utilizării SL 50, C. 313 a fost abandonată fiind suprapusă de către o serie de niveluri ocupaţionale interioare (US 3594, 3595). La scurt timp după abandonul C. 313 a survenit şi distrugerea SL 50.
Posibil ca în perioada de abandon a C. 313, C. 434 să fi fost utilizată ca structură de combustie provizorie.
Vatra din camera mare a SL 50 - C. 296
C 296- structura de combustie din camera mare a Sl 50, era poziţionată în colţul de NE al camerei. Pe axa N-S la baza avea lungimea de 1,40 m, la partea superioară 1,20 m. Iniţial C. 296 s-a considerat a fi un cuptor pe baza observaţiilor făcute în profilul creat de C. 283. In campania 2011 s-a constatat (la demontare) că de fapt este o vatra cu gardină pe latura de nord. Datorită condiţiilor de conservare sistemul constructiv pe latura de est nu a putut fi determinat deoarece acea latura este secţionata de C. 283. În evoluţia sa au fost determinate trei faze constructive.
În campania 2011 a fost demontat C. 296 până la nivelul miezului vetrei (US 4887).
Complexul 394
Iniţial s-a considerat că este tot o zonă de deşeuri menajere, tip de complex cunoscut. Ulterior, datorită observaţiilor din cursul săpăturii a fost folosită denumirea de spaţiu comun, urmând ca la încheierea cercetărilor să se poată modifica sau nu.
Complexul a fost definit în campania arheologică din anul 2009 în Sβ şi Sγ, sectoarele 31-32-37-38. Adâncimea la care s-a descoperit este cuprinsă între -2,84-3,26 m (St.38, □ D3). Suprafaţa maximă estimată în această campanie este de 11,5 x 6,5m (74,75m2) formându-se între SL-urile nr. 42, 19 şi 50 şi a fost acoperit de resturile SL 33.
În St. 37 la nivelul fazei I se remarcă faptul că US-urile săpate nu conţineau şi coprolite de animale comparativ cu cele din faza a II-a. În general, sedimentele s-au acumulat pe suprafeţe mici cuprinse între 0,80-1,00 mp. Grosimea sedimentelor variază între 1-2 cm şi 3-5 cm. Conţin predominant valve de scoici sparte, uneori întregi şi fragmente ceramice de dimensiuni mici şi medii. Materialele respective se găseau în cea mai mare parte în poziţie verticală. De asemenea, se remarcă numărul foarte mic de resturi osteologice. În cele mai multe dintre US-urile săpate acestea nu au fost descoperite.
S-a observat şi faptul că dintre US-urile săpate care aparţin acestei faze doar câteva conţineau şi fragmente ceramice în număr destul de mic comparativ cu US-urile din faza a II-a cercetată în campania din anul 2009.
O problemă deosebită care nu a putut fi rezolvată satisfăcător în cursul acestei campanii are în vedere extensia spaţială a acestui complex care în sine reprezintă un moment important în înţelegerea structurării spaţiului în cadrul acestui moment al locuirii gumelniţene de pe tell-ul de la Borduşani-Popină. Cercetările din campania acestui an au permis numai evidenţierea limitei de est a sa. În această zonă s-a putut observa existenţa unei zone de pasaj care corespundea unei structurări a spaţiului ce conservă delimitările impuse de existenţa unor spaţii construite anterioare dar şi foarte probabil contemporane. Faptul că aceasta a fost suprapusă de SL 33 oferă un argument în plus în sensul definirii acestei dinamici a evoluţiei spaţiului în zona respectivă de-a lungul mai multor secvenţe ocupaţionale.
Foarte probabil structura spaţială a acestui spaţiu (în acest caz C. 394), înconjurat de zone de pasaj evidenţiază o anumită continuitate a structurării spaţiului într-un interval de timp ce deocamdată este încă dificil de precizat. În schimb, utilizarea diverselor module spaţiale cunoaşte variaţii semnificative. Astfel, judecând prin prisma caracteristicilor sedimentelor studiate, C. 394 pare să fi funcţionat ca un spaţiu comun, foarte posibil utilizat de familiile din jur, în mod cert nu de către toate familiile din aşezare. Interesant este faptul că, în stadiul actual al datelor existente, foarte probabil, acest spaţiu a fost delimitat şi rezervat unei utilizări specializate. Existenţa unor zone de pasaj, cel puţin pe laturile de est şi de nord, se poate constitui drept un argument în acest sens, sub rezerva confirmării acestei situaţii de cercetările viitoare.
Analiza comparativă a US-urilor cercetate şi mai ales a situaţiilor stratigrafice demonstrează o anumită variabilitate a funcţionalităţii acestui spaţiu. Frecvenţa scăzută a coproliţilor din US-urile ce au putut fi atribuite fazei I a complexului sugerează această situaţie.
Mai mult, adăugăm aici, diferenţierile compoziţionale şi de facies a celor cercetate spre limitele de est şi de sud şi care-şi păstrează caracteristicile zonelor de pasaj şi astfel se constituie în argumente în favoarea acestei ipoteze.
Zona de pasaj C. 379
Aceasta este o zonă de pasaj între două şiruri de locuinţe, prezentând o orientare ESE-NVN şi o înclinare generală preponderent nord-sud. Straturile ce-l compun sunt tipice pentru acest tip de complexe la Broduşani, având US-uri alternante cu un conţinut ce poate prezenta foarte multe componente organice ce demonstrează utilizarea lor şi pentru depunerea unor resturi menajere cu altele compuse preponderent din argilă, mai rar loess, cu foarte puţine astfel de componente (US. 7201, 7202, 7203, 7204, 7205, 7206, 7207, 7208, 7209, 7210, 7211). Această variabilitate a compoziţiei demonstrează o utilizare polivalentă a spaţiului. Aglomerările, prezente uneori, de diferite materiale, resturi de materiale de construcţie, sau oase, coproliţi, etc. se constituie în argumente suplimentare în acest sens. Grosimile, variabile şi ele ridică în schimb alte probleme privind intensitatea activităţilor antropice care le-au generat dar şi sau mai ales intervalul de timp în care acumulările respective s-au format. Studierea lor cu atenţie se dovedeşte a fi una dintre modalităţile cele mai eficiente de studiere a unor detalii privind economia, tipul de gestiune a resurselor dar şi intervalele de timp în care au fost folosite şi mai ales cum.
Utilajul litic
În cazul utilajului piatră-silex au fost descoperite şi inventariate un număr de 98 de piese din care 88 de silex (90%), restul de 10, de piatră (10%).
Din punct de vedere tipologic utilajul de silex este compus din lame (24 de exemplare, cele mai multe fragmentare reprezentând o pondere procentuală de 27% dacă avem în vedere totalitatea pieselor de silex), gratoare (4 exemplare cu o pondere de 4,54% ), percutoare (4 exemplare cu o pondere de 4,54%) şi un topor fragmentar. Acestora li se adaugă 55 de aşchii, cu o pondere statistică de 62,5% din totalul pieselor de silex.
O menţiune aparte se poate face în cadrul acestei prezentări primare referitor la lamele de silex. În cazul acestora se remarcă o pondere de cca. 67% a fragmentelor meziale (16 piese) în timp ce fragmentele proximale, 6 exemplare au o pondere de 25%. Foarte puţin reprezentate în acest lot sunt cele distale, numai două exemplare, care astfel au o pondere de numai 8,33%. Un singur fragment, proximal, a fost descoperit în C. 394.
În ceea ce priveşte aşchiile, din totalul de 55 de exemplare, 38 dintre acestea provin din C. 394, având deci o pondere de 69% din totalul aşchiilor descoperite în această campanie. Această situaţie credem că este concludentă în cadrul definirii caracterului acestui complex, respectiv un spaţiu în care au fost efectiv aruncate resturile rezultate din prelucrarea silexului, foarte probabil a reparării uneltelor. Desigur că această observaţie urmează a fi verificată de studiul tehnologic ce urmează a fi realizat.
IMDA
În această campanie a fost descoperit un număr de 30 piese, întregi (10 exemplare) şi fragmentare (20 exemplare). Din punctul de vedere al materiei prime utilizate se poate observa că ponderea osului este egală cu cea a cornului, respectiv câte 15 piese în cadrul fiecărei categorii.
Analiza primară din punct de vedere tipologic demonstrează în schimb o mai mare varietate, rămânând evidentă utilizarea specializată a fiecărui tip de materie primă pentru realizarea unor unelte specifice. Astfel din corn au fost realizate un topor-ciocan (fragmentar), o piesă intermediară, vârfuri (4 exemplare dintre care unul întreg), restul fiind o eboşă, o plachetă şi baghete demonstrând prelucrarea cornului în aşezare, situaţie de altfel confirmată şi de cercetările anterioare.
Din os au fost lucrate dălţi (6 exemplare din care 4 întregi), împungătoare (4 exemplare din care un singur exemplar întreg), un mâner fragmentar, un lustruitor, restul de 4 piese fiind fragmente de unelte.
Raport sedimentologic
În campania de cercetări arheologice din anul 2011 a fost analizată din punct de vedere sedimentologic locuinţa SL 50, pe profilele martorilor stratigrafici din sectoarele 32 şi 38.
În sectorul 32, în camera sudică, succesiunea studiată este alcătuită din trei niveluri de podea de chirpici fin, cu grosime centimetrică, realizate din sedimente cu textură siltică, omogene, compacte, de culoare cenuşiu deschis şi brun gălbui, cu amprente feruginoase verzui, interstratificate cu niveluri ocupaţionale cu grosime milimetrică, ce conţin granule fine de cărbune şi cenuşă şi o lentilă fină de cenuşă (US 4828-4827-4826-4825-4824). Baza acestei succesiuni este reprezentată printr-un nivel cu structură granulară, ce conţine abundente granule de chirpici ars şi de cărbune, cu dimensiuni sub-centimetrice, interpretat ca un pat de amenajare realizat în prima etapă de construcţie a locuinţei. În această zonă au fost prelevate trei eşantioane micromorfologice (S1-S3).
La N de şanţul de fundaţie al peretelui interior, în camera nordică, a fost studiată o succesiune alcătuită din trei niveluri de podea cu grosime centimetrică, omogene, de culoare cenuşiu deschis, ce se diferenţiază foarte puţin prin microstructură (US 4854-4855-4856), ce prezintă la partea superioară un nivel ocupaţional microstratificat (3590). În această zonă a fost prelevat un eşantion micromorfologic (S4).
În sectorul 38, a fost observată, de asemenea, o succesiune alcătuită din trei niveluri de podea de culoare brun cenuşiu şi cenuşiu deschis (US 4858-4857-4922), ce includ niveluri ocupaţionale cu structură granulară fină, cu grosime milimetrică, de culoare brun închis sau cenuşiu închis. La partea superioară a acestei succesiuni se observă acelaşi nivel microstratificat (US 3590). În această succesiune a fost prelevat un eşantion micromorfologic (S5).
În vecinătatea vetrei situate în această cameră a fost observată o succesiune foarte fin stratificată, ce include frecvente niveluri de lutuieli ale podelei şi niveluri ocupaţionale fine, ce conţin cărbune şi cenuşă. Într-o altă zonă din vecinătatea vetrei (carourile D4-D5), a fost observată o succesiune de podele şi niveluri ocupaţionale dure, cimentate, cu frecventă cenuşă şi cărbune fin. În fiecare din această zonă a fost prelevat câte un eşantion micromorfologic (S6, S7).
Analiza micromorfologică a succesiunilor de construcţie, amenajare şi utilizare din cele două camere ale locuinţei cercetate poate aduce informaţii importante asupra condiţiilor de formare, din punct de vedere al activităţilor umane şi a condiţiilor de mediu asociate.
De asemenea, a fost continuată înregistrarea stratigrafică a profilului magistral (sudic) în sectorul 32, fiind evidenţiate principalele tipuri de unităţi sedimentare întâlnite: niveluri de construcţie şi amenajare corespunzătoare diferitelor structuri antropice, niveluri de locuire situate în interiorul sau în exteriorul structurilor construite (inclusiv niveluri de deşeuri şi niveluri compactate din zone de pasaj), niveluri de distrugere şi nivelări. În acest context, au fost observate importante variaţii laterale de facies, ca şi de grosime a unor niveluri arheologice, în raport spaţial cu nivelul de distrugere al unei locuinţe.
În cazul locuinţei SL 50, cercetată în suprafaţă, au fost observate importante fisuri datorate, foarte probabil, compactării diferenţiate pe nivelul de distrugere al locuinţe incendiate din baza acesteia.
Raport arheozoologic
În această campanie s-a continuat cernerea sedimentului arheologic din următoarele complexe arheologice (C. 379 şi 394). S-au cernut sub jet de apă circa 1000 litri de sediment în urma cărora au fost descoperite resturi faunistice, de vegetale (seminţe şi cărbuni), coproliţi, ceramică, material litic, etc.
Materialul faunistic a fost triat pe teren în proporţie de 100%, fapt ce a dus la identificarea arheozoologică a numeroşi taxoni: moluşte, crustacee, peşti, reptile, păsări şi mamifere. Într-o statistică primară, resturile de peşti şi moluşte predomină, ele fiind urmate la mare distanţă de cele de mamifere. S-au identificat primar: 5 taxoni de moluşte, 11 specii de peşti, 2 specii de reptile şi peste 14 specii de mamifere. Toate aceste fragmente prezintă caracteristicile unor deşeuri menajere: urme de taiere - de dezarticulare şi de descărnare, urme de dinţi (de carnivore, probabil câini), urme de ardere, etc.
In paralel s-au studiat si resturile faunistice provenite din alte structuri. Astfel materialul provenit din locuinţele SL 18, 19, 42 şi 50 este destul de modest. Moluşetele sunt cele mai bine reprezentate urmate de mamifere şi peşti. Dintre mamifere predomină animalele domestice precum vita domestică şi porcul.
În 17 complexe arheologice au fost identificate un număr de 1459 resturi faunistice. Şi aici ca număr de resturi predomină moluştele urmate de mamifere şi apoi de peşti.
Dintre moluşte au fost identificate cele trei specii de Unio (U. pictorum, U tumidus, U. crassus), scoica de lac (Anodonta sp.), câteva cochilii de Dreissena şi alte câteva provenind de la gasteropodul Viviparus. O analiză detaliată a complexului C417 ne-a permis şi stabilirea speciei dominante în cadrul genului Unio. Acesta este U. tumidus cu un procent de 62% urmat de U. pictorum cu 30% şi apoi de U. crassus cu 8%. Dimensiunile indivizilor de Unio se încardeaza în categoria celor medii spre mari. O comparaţie cu un eşantion actual prelevat din Dunăre de la Hârşova ne arată că nu există mari diferenţe dimensionale între acestea.
Peştii prezenţi în acest eşantion sunt: sturioni, ştiucă (Esox lucius), plătică (Abramis brama), crap (Cyprinus carpio), babuşcă (Rutilus rutilus), lin (Tinca tinca), somn,(Silurus glanis) şi şalău (Sander lucioperca). Cele mai multe resturi aparţin somnului (84) şi crapului (39). Celelalte specii sunt reprezentate de un număr de resturi ce nu depăşeşte 10 resturi.
Ţestoasa de apă (Emys orbicularis) este prezentă cu 3 returi provenind de la carapace iar păsările cu doar 4 resturi.
Pentru mamifere au fost identificate un număr de 289 fragmente din care determinate 168 (58%). Ca şi în eşantionul precedent mamiferele domestice sunt dominante cu 97% din totalul resturilor determinate. Dintre domestice ierarhia se menţine, pe primul loc fiind vita domestică urmata de porc şi ovicaprine şi în final de câine. Mamiferele sălbatice cerbul, căpriorul, mistreţul şi bursucul sunt prezente doar cu câte un rest.
Au mai fost studiate materiale faunistice provenind de la alte 50 unităţi stratigrafice ce au însumat 3024 resturi (tabel 1). Doar două unităţi numără peste 200 resturi: US. 7234 şi US. 6011 (217 şi respectiv 405 resturi). Şi în acest lot moluştele sunt dominante ca număr de resturi (2060) urmate apoi de peşti (497) şi mamifere (449). Dacă spectrul specific este acelaşi la moluşte, la peşti se mai adăugă doar prezenţa avatului (Aspius aspius). Mamiferele domestice rămân şi în acest eşantion dominante iar la sălbatice mai menţionăm resturile provenind de la calul sălbatic, castor şi iepure.
Şi aceste eşantioane studiate demonstrează că locuitorii aşezării exploatau în mare măsură resursele din mediu înconjurător şi se bazau în alimentaţia carnată pe exploatarea animalelor domestice. Vânătoarea, pescuitul şi culesul moluştelor completau hrana locuitorilor de pe situl de la Popina Borduşani.