Borduşani | Judeţ: Ialomiţa | Punct: Popină | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Vlad | Florin | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Nălbitoru | Alexandru | participant | Muzeul Municipal Câmpulung |
| Popovici | Dragomir Nicolae | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bălăşescu | Adrian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Radu | Valentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Mărgărit | Monica | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
Raport:
Aşezarea mai este menţionată şi sub toponimul de Popina Mare, fiind situată la cca. 2,5 km NE de sat în Balta Ialomiţei şi la cca. 800 m de malul braţului Borcea al Dunării. În fapt monumentul se prezintă sub forma a două tell-uri, adiacente, fiecare cu dimensiuni diferite.
Tell-ul mare, (tell-ul I), are o înălţime de 15,4 m. şi o formă ovală cu diametrele la bază de cca. 150x80 m.
Tell-ul mic, (tell-ul II), situat la S de primul, are tot o formă ovală, cu diametrele la bază de cca. 50x30 m şi o înălţime de cca. 8-9 m. Între cele două formaţiuni antropice actualmente există o înşeuare parţial afectată de drumul de acces spre primul dintre ele unde se construise cantonul silvic.
Cândva, în perioada interbelică, pe ambele tell-uri au fost construite gheţării ce au funcţionat se pare şi după ultimul război. Cea de pe tell-ul I a fost amplasată în zona de centru-vest a acestuia, afectând o suprafaţă cu dimensiuni de cel puţin 20x10 m. Dimensiunile sunt relative deoarece fiind abandonată în momentul începerii cercetărilor arheologice, era umplută cu pământ şi deci a fost dificil de precizat dimensiunile exacte.
După cel de al doilea război mondial, pe acest tell, în zona sudică a sa, a fost construit un canton silvic, căruia i s-au alăturat în zona centrală o serie de alte construcţii anexe destinate adăpostirii animalelor şi diverselor provizii. Acestora li se alătură alte anexe temporare care contribuie şi în prezent la afectarea sit-ului. Pe latura de V, la baza tell-ului, au mai fost realizate alte asemenea construcţii ce au avut aceleaşi consecinţe. Probabil în momentul realizării construcţiilor permanente existente pe tell, pe latura de N şi NV, la baza sa, a fost practicată o carieră de lut care a provocat la rândul ei distrugeri considerabile.
Tell-ul II, a fost distrus în proporţie de cca. 60% de gheţăria pe care am amintit-o, ce a fost amplasată în zona centrală a sa.
Distrugerea celor două tell-uri a fost completată de practicarea drumului de acces spre cantonul silvic şi care în cazul T I afectează laturile de S şi E.
Zona fiind inundată periodic, primăvara şi toamna, pantele tell-ului sunt afectate de vizuinile animalelor care, fie se refugiază, fie îşi sapă pe pantele tell-ului adăposturi pentru a fi protejate, contribuind astfel la serioasa distrugere a zonelor marginale.
De-a lungul timpului tell-ul a atras atenţia mai multor specialişti. Astfel sunt menţionate cercetările perieghetice efectuate de către Gr. Florescu, Vl. Dumitrescu, (în perioada interbelică) şi I. Barnea, (1962), apoi în 1980 de către S. Marinescu-Bîlcu, Al. Bolomey, N. Conovici şi M. Neagu.
Urmărind o evoluţie evenimenţială, putem menţiona că săpături sistematice au fost iniţiate ulterior de către un colectiv condus de către S. Marinescu-Bîlcu, din componenţa căruia au făcut parte Gh. Trohani şi Gh. Matei, cărora din 1987 li s-au alăturat D. N. Popovici.. În perioada 1992-1997 au mai participat la săpături, R. Andreescu şi Fl. Vlad, (aceştia doi din 1990), C. Bem, V. Voinea, C. Miu, V. Parnic, (la început în calitate de studenţi). Ulterior, în calitate tot de studenţi, sau nu, au mai participat A. Ilie, A. Păun, I. Torcică, A. Frînculeasa, ca să menţionăm numai câţiva.
Din punctul de vedere al concepţiei de săpătură, se pot diferenţia două etape. Prima, a durat până în 1993, fiind marcată de săpătura în suprafaţă, controlată printr-o grilă da caroiaj de 2x2 m şi efectuată în principal prin pase altimetrice.
Suprafaţa ce putea fi cercetată în condiţiile concrete din teren a fost cea din partea de N a T I. Aici, iniţial, pentru a se putea obţine un control stratigrafic, s-a trasat o secţiune de control, (orientată E-V, cu dimensiunile de 46x2 m), ce secţiona practic la limita de S zona posibil a fi cercetată, respectiv spaţiul liber de construcţii sau amenajări. În condiţiile lipsei de lucrători, cercetarea a fost întreruptă câţiva ani fiind reluată în 1986.
Suprafaţa disponibilă fiind prea mare în comparaţie cu posibilităţile atunci existente, a fost delimitată zona de E codificată S?.
Începând din anul 1996 s-a început cercetarea şi a zonei de V codificată la rândul ei Sß, între cele două fiind cruţată S? ce avea o lăţime de 4 m, cu intenţia de a se conserva un profil suplimentar, perpendicular pe profilul magistral al suprafeţei cercetate. În timp s-a remarcat că în condiţiile climatice şi ale caracteristicilor sedimentului arheologic, martorul se distrugea treptat astfel că s-a decis integrarea sa în suprafaţa cercetată. Pentru a se putea realiza o mai bună corelare stratigrafică şi pentru a se putea încerca şi mai buna studiere a posibilelor relaţii spaţiale, săpătura s-a concentrat asupra ultimilor două suprafeţe astfel încât să se ajungă cu săpătura pe acelaşi nivel, în conexiune stratigrafică cu S?.
Din 1996 şi până în prezent, cercetarea a fost dirijată asupra acestor suprafeţe cu scopul de a se putea corela stratigrafic întreaga suprafaţă.
Începând din 1993 şi pe acest şantier a fost aplicată aceeaşi concepţie de săpătură ce începuse să fie materializată şi pe şantierul de la Hârşova-tell. De altfel acesta este momentul în care au început să participe la cercetări şi tinerii cercetători, unii încă studenţi atunci, ce au constituit din 1996 nucleul Centrului Naţional de Cercetări Pluridisciplinare din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, respectiv M. Tomescu. C. Haită, D. Moise, A. Bălăşescu, V. Radu şi I. Tomescu, conferindu-se astfel un caracter real pluridisciplinar, complex, acestor cercetări.
În ordinea inversă a depunerilor se pot menţiona vestigii ce au fost atribuite unei locuiri getice cu mai multe secvenţe ocupaţionale, epocii hallstattiene şi culturilor Cernavoda, Gumelniţa şi Boian.
Locuirea La Tene este reprezentată de nouă orizonturi reprezentate fiecare, de structuri, (locuinţe, gropi), ce au fost încadrate din punct de vedere cronologic în intervalul cuprins între a doua jumătate a sec II a. Chr., când se consideră că începe locuirea aici şi prima jumătate a sec. I p. Chr când aceasta se încheie.
Organizarea spaţiului în cazul acestei comunităţi se dovedeşte foarte elaborată, (unică până în prezent în cazul aşezărilor getice din Muntenia), locuinţele fiind dispuse probabil în şiruri, paralele, orientate E-V. În suprafaţa cercetată au fost surprinse vestigiile unui astfel de şir de construcţii. Această situaţie a fost interpretată ca fiind rezultatul unui model de organizare a spaţiului ce se manifestă foarte probabil sub influenţă elenistică.
Locuinţele descoperite sunt de suprafaţă, dreptunghiulare şi monocelulare. Toate erau la rândul lor orientate N-S. Fiecare dintre ele era prevăzută cu una până la trei structuri de combustie de tip vatră. Amplasarea acestora în spaţiul interior sugerează practicarea intrărilor, deci a accesului în locuinţe, pe una din laturile lungi, de V sau de E.
Unele din piesele descoperite demonstrează şi existenţa, cu mult mai intensă decât s-ar fi crezut, a unor relaţii, (şi nu numai), de schimb cu lumea elenistică târzie, nord-pontică şi romană.
În prezent cercetarea depozitului arheologic ce corespunde locuirii getice este încheiată, fiind în pregătire publicarea monografică.
Rezultate importante au fost descoperite şi în nivelurile gumelniţene. Interesantă este situaţia ce demonstrează că ulterior ultimelor secvenţe de locuire gumelniţene, popina a fost practic abandonată, vestigiile cernavodene şi cele hallstattiene demonstrând secvenţe ocupaţionale de foarte scurtă durată, nesemnificative, cel puţin în ceea ce priveşte suprafaţa cercetată. De-a lungul acestei perioade, vestigiile locuirii gumelniţene, aflate la partea superioară a depozitului arheologic corepunzând acestei locuiri, expuse intemperiilor, au fost afectate astfel încât acest nivel se prezintă unitar din punct de vedere sedimentologic, sugerând manifestarea unei situaţii ce a caracterizat întregul tell. Una din consecinţele majore a constat în faptul că resturile locuinţelor neincendiate, abandonate, au fost afectate prin dezagregarea maselor de chirpic ceea ce a îngreunat în mod sensibil posibilitatea lecturării situaţiilor stratigrafice. La aceasta se pot adăuga şi distrugerile, adeseori foarte importante, ale complexelor eneolitice de numeroasele şi amplele gropi getice.
Şi în cazul acestui sit s-a putut demonstra existenţa unui model de organizare a spaţiului definit de amplasarea locuinţelor în şiruri. Atât între acestea dar şi între locuinţe erau rezervate zone de trecere cu lăţimi cuprinse între 2 m, (între şirurile de locuinţe) şi cca. 0,8-0,9 m (între locuinţe). Analizele sedimentologice au demonstrat utilizarea polivalentă a acestui tip de spaţiu, în sensul că aici erau depozitate cel puţin o parte a resturilor menajere şi episodic se desfăşurau diverse alte activităţi. Facilitarea circulaţiei se realiza prin depunerea periodică a unor straturi de lut galben ce acopereau aceste resturi.
S-a putut demonstra, ca şi în cazul locuirilor gumelniţene de la Hârşova, că aşa-numitele nivelări nu erau în fapt decât resturile locuinţelor abandonate, neincendiate, ceea ce explică inexistenţa vetrelor în aer liber ci numai a unor structuri de combustie aparţinând acestui tip de complexe.
Soluţiile constructive sunt asemănătoare cu cele observate la Hârşova, respectiv locuinţe de suprafaţă, cu podea de lut bătătorit, mai rar cu platforme de lemn şi lut şi numai ca excepţie cu vid sanitar, pereţi pentru a căror realizate se prefera soluţia şanţurilor de fundaţie în care erau fixaţi parii de lemn ai structurii de rezistenţă.
De regulă aceste locuinţe erau compartimentate, existând structuri cu două module. Din punctul de vedere al soluţiilor constructive uneori acestea erau diferenţiate şi în mod cert şi din acela al utilizării.
Analizele în curs a diferitelor tipuri de mobilier sugerează de asemeni, existenţa unor diferenţe între locuinţe şi utilizarea diferenţiată a spaţiului interior.
Cercetările pluridisciplinare efectuate aici, deşi afectate de lipsa sursei de apă şi de cea a energiei electrice, au permis observarea unor comportamente specifice acestei comunităţi în ceea ce priveşte gestiunea resurselor, minerale, animale şi vegetale.
În cadrul cercetării arheologice cu caracter interdisciplinar efectuată aici, în campania anului 2004, colectivul şantierului şi-a propus în principal următoarele:
- continuarea cercetărilor în suprafaţa ß cu scopul conexării stratigrafice cu sectoarele 31 şi 37;
- cercetarea structurilor de locuire neincendiate, abandonate;
- studierea zonelor de pasaj existente între structurile de locuire şi precizarea relaţiilor stratigrafice dintre acestea şi locuinţe;
- completarea Diagramelor Stratigrafice Cumulative de Sector cu datele obţinute în cursul acestei campanii;
- continuarea cercetărilor pluridisciplinare în vederea completării informaţiilor referitoare la aceste tipuri de structuri şi definirea strategiei de eşantionare în funcţie de cea generală a cercetării.
A fost continuată introducerea noilor date obţinute în această campanie în baza de date a şantierului în care au fost astfel introduse toate înregistrările (US-uri) din suprafeţele ß şi ? şi tot utilajul pe piatră şi silex din campania 2004. Au fost completate şi Diagramele Stratigrafice Cumulative de Sector ale aceloraşi suprafeţe.
Structuri de locuire:
În cursul campaniei din acest an, au fost descoperite sau s-a continuat cercetarea mai multor structuri de locuire, (42, 43, 47, 48, 50, 51, 52). Date mai concludente au fost obţinute pentru locuinţele nr. 43 şi 47 pe care le prezentăm succint în cele ce urmează.
SL43
Resturile acestei locuinţe, puternic afectate de bioperturbări şi intervenţii antropice ulterioare, respectiv şanţuri de fundaţie, au fost descoperite în sectoarele 32, 33, 38, 39 şi 40. Ele se prezentau sub forma unei mase de chirpic nears, mai bine conservată în zona estică a sa. Suprafaţa acoperită de către acestea era de cca. 64 m2, iar orientarea era NNE-SSV.
Abandonarea a avut loc în mai multe etape reprezentate de resturi ale pereţilor ce s-au prăbuşit în momente succesive. Între acestea au fost observate lentile de depuneri menajere compuse din cenuşă, şi fragmente ceramice puternic fragmentate, oase, aglomerări de valve de scoici, râşniţe fragmentare, unelte de os şi cărbune. S-a remarcat existenţa unor opt de astfel de aglomerări, rezultatul foarte probabil al unor activităţi punctuale.
Podeaua a fost realizată dint-un strat de lut gălbui bine bătătorit ce prezenta patru refaceri, grosimea acestora fiind de 0,08 m.
SL47
Resturile pereţilor prăbuşiţi ai acestei construcţii au fost observate în sectoarele 34, 35, 40 şi 41, acoperind o suprafaţă de cca. 54 m2, având aceeaşi orientare ce a fost observată în cazul SL43, respectiv NNE-SSV.
Şi în cazul acestei locuinţe s-a remarcat că distrugerea, respectiv abandonul ei, a fost un proces lent fiind observate două faze ale acesteia, între care s-a remarcat existenţa unui nivel de depuneri menajere compus din cenuşă, bucăţi mici de cărbune, oase fragmentate de mamifere sau de peşti, valve de scoici şi fragmente ceramice puternic mărunţite. Acest nivel de depuneri menajere nu avea o grosime unitară, aceasta variind între 0,2 şi 0,02 m.
Podeaua, în cazul acestei locuinţe, prezenta o substructură compusă din chirpic ars, puternic mărunţit şi chirpic nears. Rolul acestui strat va fi fost nu numai de impermeabilizare dar şi de a orizontaliza suprafaţa pe care urma să fie construită locuinţa, dovadă şi faptul că grosimea maximă era de 0,07 m, fără a fi egală pe toată suprafaţă locuinţei.
Aceasta pare să fi cunoscut o mai lungă utilizare decât altele cercetate până în prezent. Un prim argument în acest sens ne este oferit de refacerile podelei care, realizată din lut galben-verzui, prezenta un număr maxim de 21 de refaceri. O bună parte dintre acestea au fost fără îndoială parţiale deoarece în unele sectoare cercetate nu au fost observate mai mult de 7. În zonele unde au fost observate cele 21 de refaceri, podeaua atingea grosimea de 0,28 m.
Al doilea argument ne-a fost oferit de observarea resturilor structurii de combustie. Aceasta a fost aproape în întregime distrusă de perturbările antropice sau de bioperturbări, păstrându-se numai o mică suprafaţă de cca. 0,5 m2. Cu toate acestea a fost posibilă observarea existenţei a două faze constructive, (probabil şi cu o modificare de amplasament) şi 14 refaceri ale părţii active. Toate aceste date vor putea fi completate în momentul în care cercetarea sa va fi încheiată.
Ceramica:
Şi în această campanie a continuat studiul ceramicii, atenţia fiindu-ne atrasă în acest stadiu al analizelor noastre în primul rând de complexele cercetate integral.
În prima etapă, (campania 2003), au fost analizate trei structuri, dintre care două erau locuinţe neincendiate, cel de al treilea fiind un şanţ de fundaţie, cu scopul asumat de a verifica, atât cât a fost posibil, caracteristicile acestora din punctul de vedere al complexelor ceramice şi de a încerca definirea unui model de analiză complexă a ceramicii gumelniţene. Reamintim cu această ocazie că studiul ceramicii s-a făcut şi pe şantier, ceea ce a însemnat prelungirea perioadei de lucru pe teren cu timpul necesar pentru studierea acesteia şi de completare a bazei de date a şantierului, continuând şi după aceea, în cursul anului universitar în cadrul laboratorului de ceramologie ce funcţionează în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a UV Târgovişte. Astfel au fost analizate loturi de ceramică provenind din alte cinci locuinţe, ceea ce semnifică, (subliniem), studierea integrală a ceramicii provenind din aceste complexe. Acest studiu ce va fi continuat şi în viitor are drept scop principal în această etapă de cercetare, încercarea de evidenţiere a caracteristicilor fiecărui complex astfel încât, în măsura în care se vor putea obţine suficiente date, să se poată tenta nu numai obţinerea unei liste tipologice cât mai complete dar şi analiza comparativă a complexelor din acest sit, iar într-o etapă ulterioară cu cele din alte situri.
Dorim să menţionăm de la bun început că valoarea numerică a lotului analizat a depins desigur de starea de conservare a locuinţelor descoperite, (în primul rând suprafaţă păstrată), ceea ce a antrenat evident, ponderi diferite şi imposibilitatea deocamdată de a avansa concluzii definitive.
Lotul analizat este compus din 4398 fragmente ceramice din care au fost determinate din punctul de vedere al formelor, 967 fragmente respectiv 21,98% din total. Aceasta demonstrează un indice de fragmentaritate ridicat al ceramicii studiate.
În cazul lotului de fragmente ceramice structura sa, din punctul de vedere al pastei, este următoarea: ceramica fină are o pondere de 8,37%, cea semifină de 52,32%, iar cea grosieră de 39,29%.
Din punctul celor două mari categorii de forme ceramice, respectiv tronconice şi bitronconice, ponderea acestora este de 40,74% în cazul primeia şi de 45,91% în cazul celei de a doua. Desigur, analiza acestui lot va continua cu scopul de a se putea obţine date cât mai complete de natură să permită ulterior o studiere comparativă.
Utilajul litic:
În campania anului 2004 desfăşurată pe Popina Borduşani, judeţul Ialomiţa au fost descoperite 114 piese din silex şi alte roci.
Din analiza acestor date se poate observa o predominanţă a lamelor retuşate, urmate de gratoarele pe lamă şi aşchiile simple cu urme de folosire. Deşeurile de debitaj reprezintă 18,42 % din numărul total de piese descoperite. Se observă absenţa unor categorii tipologice cum ar fi burine, perçoire, armături, în timp ce altele sunt slab reprezentate: lamele cu troncatură, lamelele, lamele appointée.
Se poate observa că majoritatea pieselor provin din U.S. aparţinând nivelurilor ocupaţionale exterioare. Singura categorie reprezentată uniform în toate cele trei tipuri de US. o constituie lamele simple, neretuşate. Există categorii tipologice prezente numai în US. interpretate ca ocupaţional exterior: lamelele simple, gratoarele pe aşchie, nucleele şi herminetele.
Din punctual de vedere al materiei prime constatăm că predomină silexul dobrogean, dar sunt prezente şi alte roci cum sunt calcarul, gresia, şi cuarţitul.
Silexul folosit este în general de bună calitate, de culoare maronie şi galben maronie cu structură omogenă 61,46 %. A fost folosit şi silexul de calitate mai slabă, cu structură neomogenă, provenind probabil din zona Hârşova-Ghindăreşti.
În cursul acestei campanii au fost efectuate cercetări de teren repetate în zona înconjurătoare tell-ului cu scopul de a se putea obţine o repertoriere cât mai completă posibil, a eventualelor surse de materie primă.
În acest scop a fost realizată şi o bază de date în acest sens şi o colecţie de referinţă ce conţine material descoperit în cursul acestor cercetări.
Industria pe materii dure animale
În acest raport preliminar, încercăm ilustrarea compoziţiei industriei pe materii dure animale, aşa cum apare ea reflectată în acest sit prin intermediul descoperirilor din această campanie.
Printre resturile osteologice au fost inventariate 59 de artefacte. În general, clasificarea utilajelor din materii dure animale prezintă mari dificultăţi. Elementele de determinare sunt numeroase, heteroclite şi inconstante, iar în cazul lotului supus analizei, cele mai multe din exemplare sunt fragmentare, deci private de o parte a elementelor de identificare. Totuşi, pe baza structurii tipologice au fost identificate trei categorii principale: unelte, arme şi elemente receptoare. Pentru categoria uneltelor, sunt prezente cinci grupe tipologice: împungătoarele, dăltiţele, spatulele, burin-ele şi uneltele din corn. Categoria armelor de vânătoare este reprezentată de harpoane, iar cea a elementelor receptoare, de mânere.
Studiul morfo-tehnologic al industriei pe materii dure animale din această campanie ilustrează existenţa a două categorii principale de unelte: pe de o parte, cele care implică, prin complexitatea etapelor chaîne opératoire, existenţa unui meşteşug specializat, iar pe de altă parte, uneltele care pot fi finisate prin câteva gesturi sumare.
Din prima categorie fac parte, în principal, harpoanele, şi împungătoarele realizate pe os, (în special metapod), integral fasonat, care ilustrează o standardizare deosebită a tehnicii de execuţie.
În a doua categorie sunt incluse unelte de tipul împungătoarelor şi dăltiţelor pe os nefasonat sau al uneltelor din corn, cu partea activă ascuţită.
Ceea ce am putea remarca, în urma acestui studiu preliminar, ar fi faptul că, dacă uneltele din prima categorie sunt specifice unui anumit tip de activitate, (de exemplu harponul), celelalte se adaptează unei multitudini de activităţi domestice, (dăltiţele pot fi folosite, în acelaşi timp, pentru prelucrarea pieilor, pentru decojit sau în percuţia indirectă), ceea ce justifică şi atenţia redusă acordată tehnicilor de fasonaj sau chiar esteticii în realizarea lor.
Studiul a permis, de asemenea, identificarea tehnicilor utilizate în prelucrarea uneltelor din os şi corn. Astfel, sunt atestate tehnici de percuţie directă şi indirectă, de sciage sau rainurage, pentru obţinerea matriţelor viitoarelor unelte, tehnici de fasonaj, incluzând abraziunea şi polisajul, pentru regularizarea formei utilajului şi a frontului activ, şi tehnici de perforaţie.
Studiu sedimentologic
Constantin Haită (MNIR - CNCP)
În campania de cercetări arheologice 2004, obiectivele noastre au constat în continuarea cercetării sedimentologice şi micromorfologice a locuinţelor gumelniţene, în special a celor neincendiate, ca şi detalierea stratigrafiei de ansamblu a aşezării.
În acest scop, în suprafaţa S?, au fost studiate succesiunile stratigrafice atribuite unor locuinţe neincendiate, alcătuite din podele, lutuieli şi niveluri ocupaţionale fine.
Studiile micromorfologice realizate până în prezent au permis individualizarea diferitelor zone de activitate din locuinţele gumelniţene, ca şi elaborarea unei baze de referinţă pentru diferenţierea, din acest punct de vedere, a locuinţelor gumelniţene din acest sit.
În această campanie de cercetări arheologice, nu au fost prelevate eşantioane micromorfologice, deoarece situaţia din teren nu a impus acest lucru, locuinţele fiind încă la începutul cercetării.
Studiul arheozoologic al faunei de mamifere
Adrian Bălăşescu, Valentin Radu (MNIR - CNCP)
Fauna de la Borduşani analizată în urma săpăturilor din 2004 numără peste 2000 de resturi de mamifere, din care au fost determinate specific cca. (85%). Pe lângă resturile de mamifere ce sunt cele mai numeroase s-au mai identificat resturi ale peştilor şi ale moluştelor. Materialul este bine conservat ceea ce permite luarea de măsurători şi evidenţierea principalelor caracteristici specifice şi individuale.
Speciile de mamifere aparţin atât animalelor domestice: Bos taurus (vită domestică), Ovis aries (oaie), Capra hircus (capră), Sus domesticus (porc), Canis familiaris (câine), cât şi celor sălbatice: Canis lupus (lup), Vulpes vulpes (vulpe), Martes sp. (jder), Meles meles (bursuc), Mustela putorius (dihor), Lutra lutra (vidra), Equus cf. caballus (cal sălbatic), Sus scrofa (mistreţ), Cervus elaphus (cerb), Capreolus capreolus (căprior), Bos primigenius (bour), Castor fiber (castor) şi Lepus europaeus (iepure de câmp). În acest stadiu al cercetării se observă o dominare netă a animalelor domestice.
În cadrul economiei tot mamiferele reprezintă ponderea cea mai importantă alături de peşti şi bivalve. Materialul este încă în lucru şi deci aceste concluzii au caracter parţial.