Borduşani | Judeţ: Ialomiţa | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2015
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Tell;
Cod RAN:
| 92998.01 |
Județ:
Ialomiţa
Unitate administrativă:
Borduşani
Localitate:
Borduşani
Sector:
37, 38, 31
Toponim:
Popina Mare
Localizare:
| 92998.01 |
Lista Ilustrațiilor - 4
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Cernău | Ioan | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Cernea | Cătălina | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
| Bălăşescu | Adrian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Popovici | Dragomir Nicolae | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Radu | Valentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Oprean | Coriolan Horaţiu | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
Raport:
Cercetarea arheologică din campania 2015 a fost sever afectată de fondurile insuficiente avute la dispoziţie. Acestea, atâtea câte au fost, au fost asigurate de către Muzeul Judeţean Ialomiţa şi Muzeul Naţional de Istorie a României. Această situaţie a afectat major planul de cercetare prevăzut a fi pus în operă. În atare situaţie şi rezultatele sunt dimensionate pe măsură.
În principal s-a dorit continuarea cercetărilor în zona de nord a tell-ului cu scopul integrării în conexiune stratigrafică o cât mai mare parte a acestei zone. Reamintim că în campaniile precedente s-a urmărit acest scop care în final (nu mai mult de 2-3 ani dar şi în funcţie de finanţare), va trebui să permită realizarea unei diagrame stratigrafice generale a săpăturii.
Atât cât a fost posibil în condiţiile finanţării s-a continuat flotarea sedimentului acumulat din săparea, în principal a C. 394. Astfel s-a reuşit flotarea unui volum de 628 l. Din aceştia 392,7 l a fost sediment provenit din C. 394 restul provenind din zona de pasaj C. 379. În urma acestei activităţi au fost prelevate materiale antracologice, carpologice, arheozoologice, ceramice şi diverse piese de utilaj care, toate, au fost recuperate, clasate şi introduse în documentaţia ştiinţifică a şantierului.
Locuinţa nr. 56 (SL 56)
Deoarece rezultatele obţinute în campaniile precedente au fost deja publicate (D. N. Popovici şi colab., 2014, 55-118), în cele ce urmează vom prezenta succint cele mai importante date obţinute în campania 2015.
În primul rând ne referim la cercetarea şanţului de fundaţie (C 523), al peretelui de vest ce a fost observat pe o lungime de 3,80 m. Avea o lăţime de 0,30 m şi o adâncime ce varia între 0,30 şi 0,15 m. Acesta rămâne până în prezent singurul complex de acest tip în cazul SL 56. În principal datorită distrugerilor provocate de intervenţiile antropice posterioare este dificil de formulat o concluzie fermă în sensul utilizării acestei soluţii constructive numai în această situaţie sau nu. Dacă însă avem în vedere cazuistica existentă în cazul locuinţelor de la Borduşani putem să credem că, mai curând, şanţurile de fundaţie au fost săpate pentru toţi pereţii acesteia.
Date foarte interesante au fost obţinute în cazul C. 512, respectiv structura de combustie amplasată în camera sudică. Evoluţia acesteia a parcurs trei faze constructive, respectiv reparaţii ce au însemnat aport de material şi în consecinţă extensii implicite de amplasament. Interesant este şi faptul că în soclul acesteia au fost utilizate, alături de sediment, bucăţi mari de chirpici ars la roşu, acestea fiind recuperate foarte probabil, din zona altei structuri, anterioare, incendiate.
Lista amenajărilor interioare este completată şi de “laviţa“ (C. 530) construită în imediata apropiere a C. 512, la sud de aceasta. Din nefericire şi aceasta a fost în mare măsură afectată de intervenţiile posterioare. Ipoteza realizării lor fie concomitent, fie imediat una după alta, este întărită pe de o parte de relaţiile stratigrafice, atât cât s-au păstrat, dar şi de faptul că şi “umplutura“ acesteia era identică cu cea a soclului structurii de combustie. Din punct de vedere constructiv s-a putut constata şi faptul că ulterior, miezul laviţei a fost acoperit cu un strat de lut. Vestigiile sale ocupau o suprafaţă foarte mică de cca. 50-60 cm². Atât cât s-a păstrat, înălţimea sa era de cca. 30 cm.
C. 394
Şi în cazul acestui complex a cărui cercetare începuse în campaniile anterioare (v. în acest sens şi D. N. Popovici et al., 2014, 55-118), a fost încheiată cercetarea sa. În 2015 săpăturile s-au concentrat cu precădere în sectoarele 37, 38 şi 31. Astfel s-a reuşit încheierea studierii ultimelor US-uri aparţinând primei faze de evoluţie a sa.
Utilajul litic
Au fost descoperite 49 de piese dintre care 47 din silex.
Din punct de vedere tipologic au fost descoperite lame (11 exemplare, întregi sau fragmentare), gratoare (5 exemplare întregi sau fragmentare), topoare (două exemplare fragmentare), restul fiind aşchii.
Utilajul de piatră este reprezentat de un galet –lustruitor şi un fragment de râşniţă.
Din punctul de vedere al contextului constatăm că un număr de 36 piese au fost descoperite în diferite complexe, cele mai multe fiind, în această campanie, şanţuri de fundaţie, zone de pasaj şi US-uri ocupaţionale exterioare. Această situaţie nu este nouă la Borduşani ea fiind semnalată şi în cazul rezultatelor altor campanii, precedente. Se poate crede că ea reflectă o anumită utilizare a spaţiului pentru practicarea diferitelor tipuri de activităţi, oferind în acelaşi timp şi argumente convingătoare privind sezonalitatea acestora Alte 11 piese au fost descoperite în locuinţe.
Utilajul IMDA
Lotul pieselor lucrate în os şi/sau corn din această campanie nu este prea mare fiind reprezentat de 16 piese.
Structura tipologică a acestui lot este următoarea: dăltiţe (4 ex.), împungătoare (3 ex.), mânere (3 exemplare), vârfuri (3 ex.), pandantive (2 ex.) şi un lustruitor.
În ceea ce priveşte contextul descoperirii lor se poate preciza că toate au fost descoperite în şanţuri de fundaţie, zone de pasaj sau US-uri ocupaţionale exterioare.
RAPORT ARHEOZOOLOGIC ASUPRA FAUNEI DE MAMIFERE
În cadrul campaniei de cercetări arheologice din 2015 s-au analizat 39 de unităţi stratigrafice care au furnizat un număr de 585 resturi faunistice de mamifere (tabel 1). Dintre acestea au fost determinate specific 59,8%. Toate aceste fragmente prezintă caracteristicile unor deşeuri menajere: o fragmentaritate foarte accentuată, urme de tăiere şi spargere, urme de dinţi (de carnivore, probabil câini, dar nu trebuie neglijată nici acţiunea distructivă a suinelor), urme de ardere, etc.
Lista taxonilor identificaţi este relativ lungă. Astfel s-au descoperit atât mamifere domestice: vita (Bos taurus), oaia (Ovis aries), capra (Capra hircus), porcul (Sus domesticus) şi câinele (Canis familiaris), cât şi sălbatice: cerbul (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), vulpea (Vulpes vulpes), bursucul (Meles meles), mustelide de talie mica (Mustelidae), iepurele de câmp (Lepus europaeus) şi castorul (Castor fiber). La acestea se mai adaugă şi 29 (8,3%) resturi de suine (Sus domesticus/Sus scrofa) cărora nu li s-a putut furniza o diagnoză specifică precisă (domestic sau sălbatic) din cauza fragmentarităţii accentuate şi a vârstei fragede pe care au avut-o aceste animale (infans sau juvenil) în momentul sacrificării/vânării.
Resturile de animale domestice sunt predominante cu 84,3%, dintre acestea cele mai numeroase fiind bovinele cu 34,9%, ele fiind urmate de către ovicaprine cu 26,3% şi porcine cu 13,4% şi în final de către canide cu 9,7% (tabel 1). Remarcăm încă odată procentajul foarte mare de resturi osoase de câini care erau consumaţi alimentar de către comunitatea de la Borduşani Popină. Fenomenul nu este singular în spaţiul gumelniţean dacă avem în vedere că aceste animale au mai fost consumate şi în siturile de la Hârşova-tell, Vităneşti, Sultana şi Taraschina.
Vârstele de sacrificare ale bovinelor sugerează o exploatare mixtă a acestor animale, atât pentru lapte, cât şi pentru carne, în timp ce ovicaprinele, prezente cu ambele specii (oaia şi capra), sunt crescute numai pentru carne. Porcinele sunt sacrificate la o vârstă de 8-10 luni, dar şi 16-18 luni ceea ce ar putea fi legat de un abataj sezonier al acestor animale.
Vânatul este slab reprezentat ca număr de resturi şi taxoni în comparaţie cu alte campanii de cercetare de la Borduşani (tabel 1). Acesta reprezintă doar 7,4% din faună. Speciile identificate (8) sugerează un mozaic de medii în preajma sitului, în care apele curgătoare sunt populate de către castori, pădurea adăposteşte cerbi şi mistreţi, acestea alternând cu spaţiile deschise în care există iepuri, dar şi căpriori, aceştia din urmă preferând şi liziera pădurii. Majoritatea animalelor vânate sunt de vârstă subadultă şi adultă, fapt care ne arată că vânătorii gumelniţeni erau interesaţi numai de animalele care atinseseră deja o greutate ponderală relativ mare.
Noile date confirmă concluziile reiterate şi cu alte ocazii în legătură cu paleoeconomia animalieră de la Borduşani Popină în care activitatea de creştere a animalelor este o ocupaţie de prim ordin pentru această comunitate eneolitică. (vezi Tabel 1)
RAPORT ARHEOZOOLOGIC. MOLUŞTE, PEŞTI, ŢESTOASE
S-au analizat materialele faunistice provenind din mai multe complexe arheologice: şanţurile de fundaţie C 204, 284, 417, 491, 492, 528, 529, 530 şi nivelurile ocupaţionale exterioare US 3243,
3244, 6144, 7078, 7268, 7288, 7289, 7541, zona de deşeuri C 241 (US 3202), zona de pasaj C 379 (US 4651) şi locuinţele SL 42 (US 3076, 3135), 50 (US 4885, 6094) şi 56 (US 4895, 4901, 6069, 7250,
7265, 7267, 7270).
Un total de 930 resturi faunistice au fost studiate (tabel 2). S-au identificat 7 specii de moluşte, 7 specii de peşti, 1 specie de reptile. Păsările sunt prezente cu doar 2 resturi neidentificate. Toate aceste fragmente prezintă toate caracteristicile unor deşeuri menajere: deformări rezultate în urma digestiei, urme de dinţi (de carnivore, probabil câini), urme de ardere, de tranşare (figura 4) etc.
Moluşte. S-au identificat 694 cochilii de moluşte. Dintre acestea cele mai numeroase (606) aparţin celor trei specii ale scoicii de râu din genul Unio (U. pictorum, U tumidus U. crassus) şi scoicilor de lac Anodonta sp. (70) şi Pseudanodonta sp. (1). Alte specii ce apar mai rar în eşantion aparţin gasteropodul Viviparus sp. (10) şi bivalvelor Dreissena sp. (7).
Remarcăm prezenţa crescută în complexele cercetate faţă de cele anterioare a speciei Unio crassus (figura 5). Aceasta preferă apele bine oxigenate, cu fund mai dur şi turbiditate redusă.
Dimensiunile indivizilor de Unio se încadrează în categoria celor medii spre mari dar sunt prezenţi şi indivizi de mici dimensiuni (figura 1). Valorile înălţimii cochiliei celor 61 indivizi de Unio pictorum se eşalonează între 25 şi 40,5 mm (media 33,2), a celor 164 indivizi de Unio tumidus între 22,8 şi 45,9 mm (media 33,84) iar a celor 32 indivizi de Unio crassus între 17,6 şi 33,5 mm (media 27,3).
Peşti. Au fost identificate 230 resturi ce au aparţinut peştilor (tabel 2). Acestea sunt în general oase robuste care se păstrează mai bine în timp şi care pot fi colectate cu uşurinţă prin metoda directă (keratohyal, hyomandibular, dentar, opercular, basioccipital, parasfenoid, pătrat sau vertebre).
Speciile identificate sunt comune în Dunăre şi apele dulci: sturioni, ştiucă, plătică, lin, crap, somn şi şalău. Somnul domină ca număr de resturi (26.52%) fiind urmat foarte aproape de crap (20.43%). Ştiuca (5.22%) şi sturionii (4.78%) sunt prezenţi în acest eşantion. Celelalte ciprinide (plătica şi linul) sunt mai slab reprezentate cu resturi sub un procent din totalul celor determinate ca de altfel şi şalăul cu doar cu 2,17%. La nivelul scheletului de crap cele mai bine reprezentate sunt oasele ce provin din regiune craniului (68.1%) urmate de cele din regiunea coloanei vertebrale (17%) şi în final de cele de la înotătoare (14.9%). In ceea ce priveşte somnul ierarhia aceasta este asemănătoare: 57.1%, 25.4% si 17.5%.
Reconstituirea dimensiunilor
Ştiuca (Esox lucius) e prezentă cu 5 indivizi cu talii mici şi medii cuprinse între 0.36-0.58 m Lt (masa între 0.27-1.33 kg). Masa totală estimată pentru acest eşantion este de 4.5 kg cu o medie de 0.81 kg (0.48 m LT).
Plătica (Abramis brama) a fost identificată cu doar un individ de talie medie 0.39 m Lt (0.76 kg).
Crapul (Cyprinus carpio) a fost identificat cu un număr de 16 indivizi (figura 2) cu talii cuprinse între 0.57-1.28 m (2.74-29.32 kg). Toţi indivizii fac parte din categoria reproducătorilor, media acestora situându-se în jurul valorii de 0.79 mm Lt (8.7 kg). Masa totală estimată pentru crap este de 139.52 kg.
Linul (Tinca tinca) este prezent cu un individ de talie medie 0.31 m Lt (0.33 kg).
Somnul (Silurus glanis) a fost identificat cu 42 de indivizi (figura 3) cu talii cuprinse între 0.46 şi 2. 4 m Lt (0.68-107 kg). Media acestui eşantion este de 1.24 m Lt (18.8 kg) şi se încadrează în categoria medie spre mare. 22 de indivizi au talii peste 1 m şi 10 kg şi reprezintă circa 86.8% din masa acestui eşantion). Masa totală a indivizilor estimaţi se ridică la peste 790 kg. Pentru şalău (Sander lucioperca) au fost reconstituite dimensiunile pentru 5 indivizi. Taliile acestora sunt cuprinse între 0,606 şi 0,72 m LT (2-3.45 kg) ceea ce pentru această specie sunt talii medii pe care le ating doar indivizii reproducători. Media este de 0,66 m Lt (2.58 kg) iar masa totală depăşeşte 13 kg.
În general se remarcă slaba prezenţa a speciilor de talie mică şi a ciprinidelor fapt datorat modului de prelevare, în eşantion dominând speciile de talie mare precum crapul, somnul sau sturionii. Masa totală de carne furnizată pentru acest eşantion se ridică la circa 948 kg (tabel 3).
Reptile. Sunt prezente doar 4 resturi ale ţestoasei de apă Emys orbicularis.
Păsări. Doar 2 resturi de păsări au fost identificate în acest eşantion.
Concluzii
Observăm că resursele acvatice sunt bine reprezentate la acest nivel de locuire a tell-ului. Dacă în privinţa peştilor şi a reptilelor nu sunt mari schimbări în ceea ce priveşte componenţa specifică sau frecvenţa numărului de resturi la nivelul bivalvelor observăm o creştere a frecvenţei resturilor de Unio crassus. Deoarece această specie are anumite cerinţe ecologice, diferite de celelalte specii de Unio (U. tumidus, U. pictorum) este posibil ca aceste date să fie strâns legate de anumite modificări la nivelul ecosistemului acvatic al văii Dunării. Apele bine oxigenate datorate unei viteze de curgere mai mari, existenţa unor suprafeţe extinse dure ale fundului râului şi în consecinţă o turbiditate redusă şi puţine zone cu sedimente fine la nivelul canalelor principale de scurgere ale fluviului prin balta Ialomiţei par să caracterizeze în acele momente zona imediat înconjurătoare a aşezării de la Borduşani-Popină. Pentru această perioadă de locuire putem observa chiar dacă prin date indirecte modificări la nivelul relaţiilor existente în cadrul ecosistemului Bălţii Ialomiţei (creşte gradul de depunere a sedimentelor, colmatare, modificări ale frecvenţelor specifice pentru anumite specii) care cu siguranţă a afectat mai târziu şi comunitatea eneolitică de aici.
(vezi Tabel 2 şi 3)
Bibliografie: