Baziaş | Comuna: Socol | Judeţ: Caraş-Severin | Punct: Mănăstirea Baziaş | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2004
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 54127.01 |
Județ:
Caraş-Severin
Unitate administrativă:
Socol
Localitate:
Baziaş
Punct:
Mănăstirea Baziaş
Localizare:
| 54127.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Țeicu | Dumitru | responsabil | Muzeul Banatului Montan, Reşiţa |
Raport:
Cercetările de arheologie medievală de la Mănăstirea Baziaş s-au derulat în perioada 12 iulie-5 august 2004, finanţate, în parte, de MCC, cât şi de MBM Reşiţa. Investigaţiile din acest an continuă cercetarea arheologică începută la acest obiectiv în anul 2002. Ele se înscriu într-un program amplu, care vizează identificarea şi cercetarea celor peste 20 de mănăstiri ortodoxe medievale bănăţene.
Tradiţia locală, preluată încă de la finele veacului al XVIII-lea de istoriografia sârbă, atribuia fondarea Mănăstirii Baziaş de către Sava Nemanici în anul 1225. Istoriografia pozitivistă maghiară şi sârbă, prin Szentkláray Jenö şi respectiv Ilarion Zeremski au preluat şi au conferit o certitudine istorică absolută acestei tradiţii.
Defterele otomane din anii 1569-1579 au consemnat aşezământul de la Baziaş cu hramul Sfântu Ilie. Ele aduc astfel pentru întâia oară în conul de lumină al istoriei această mănăstire bănăţeană. Săpăturile arheologice au vizat cercetarea exhaustivă a zonei de N a mănăstirii, parţial a laturii de sud iar accesul în interiorul bisericii şi cercetarea ei ne-au fost interzise abuziv de către călugărul sârb Dositei (Dane Radoicici).
Suprafaţa 3, notată în plan S3, a avut următoarele caracteristici: 7,5x5 m, suprafaţa 4, notată în plan S4, măsura 5x5 m, ambele fiind amplasate pe spaţiul nordic al bisericii. Suprafaţa 3 şi 4, împreună cu cele două secţiuni din anul 2002, notate în plan S1 şi S2 asigură o cercetare exhaustivă a zonei nordice din preajma monumentului. Suprafaţa 5, notată în plan S5 măsura 6x3 m. Suprafaţa cercetată, însemnată pe spaţiul nordic, măsoară 77,5 m în timp ce la S de biserică s-au săpat 18 m2.
Necropola medievală din jurul bisericii mănăstirii
Obiectivul principal al cercetărilor de la Baziaş l-a constituit necropola amenajată în jurul bisericii mănăstirii, identificată în anul 2002 şi din care au fost cercetate 14 morminte. Au fost identificate în cursul săpăturilor din anul 2004 încă 17 morminte, în stadiul actual din necropolă se cunosc un număr de 30 de morminte.
Mormintele identificate în jurul bisericii au avut un inventar funerar extrem de modest, care se reduce la cele trei monede depuse ca obol funerar la morminte.
Se remarcă de asemenea, prezenţa unor morminte de femei şi copii inhumaţi în jurul bisericii. O situaţie asemănătoare s-a constatat la biserica Mănăstirii Cusici, de pe Valea Nerei. Înmormântarea laicilor în preajma bisericii mănăstirii conferă, din această perspectivă, aspectul unei biserici parohiale. Cercetările de la biserica mănăstirii Sirinia şi Zlatiţa n-au identificat înmormântări în jurul bisericilor.
Locuirea romană târzie
Au fost surprinse în S3 urme de locuire şi un cuptor amenajat în pământ. Cuptorul a avut un diametru de 0,9 m, de la care s-a surprins vatra şi o parte din conturul pereţilor.
Cercetările de arheologie medievală de la Mănăstirea Baziaş au evidenţiat existenţa unui triconc, ridicat după anul 1400, care a suferit o redimensionate prin adăugarea unui turn clopotniţă la începutul veacului al XVIII-lea. Zona nordică a bisericii a fost cercetată exhaustiv în timp ce spaţiul de la sudul bisericii a fost cercetat parţial. Cele 30 de morminte au un inventar funerar modest şi aduc puţine jaloane cronologice pentru datarea monumentului.