Balş | Judeţ: Iaşi | Punct: Balş - Bejeneasa I/ La Brigadă | Anul: 2017
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 4
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Vornicu | Andreea | participant | Muzeul Judeţean Botoşani |
| Asăndulesei | Adrian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Tencariu | Adrian Felix | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Boghian | Dumitru | participant | Universitatea "Ştefan cel Mare", Suceava |
| Vornicu | Diana Măriuca | responsabil | Academia Română, Filiala Iaşi |
Raport:
Situl de la Balş – Bejeneasa I/ La Brigadă (sat Balş, comuna Balş, judeţul Iaşi: fig. 1a) se află pe un revers de cuestă din bazinul pârâului Valea Oilor, la baza unei pante line cu expunere sud-estică (fig. 1b). A fost descoperit de D. Boghian, la începutul anilor’ 80 ai secolului trecut, fiind menţionat în Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. 2, p. 416, pct. LXXIX.2.E.: “Bejeneasa I – La Brigadă. La sud de sat, la 200 m est de şoseaua Tîrgu Frumos-Hîrlău, la sud de Brigada S.M.A. şi în spatele grădinilor locuitorilor Romaniuc M. şi Romaniuc V., Vercican, Boancă, Toma Const., aşezare Criş, suprapusă de altele de tip Precucuteni II-III şi Hallstatt târziu”. Şi la ora actuală proprietatea asupra terenului este împărţită între mai mulţi săteni.
În evaluarea de teren întreprinsă în anul 2017 la Balş - Bejeneasa I/La Brigadă s-au folosit diverse metode de investigare, atât non-invazive cât şi invazive: periegheza, prospecţiunile geofizice şi secţiunea stratigrafică manuală. Prin aceste cercetări au fost îndeplinite următoarele obiective: delimitarea sitului (deocamdată doar în partea de est), evaluarea stării de conservare a acestuia, definirea stratigrafiei şi prelevarea de material organic pentru datarea C14 a aşezării Precucuteni din acest loc.
Multitudinea de artefacte preistorice strânse în timpul perieghezei (ceramică, lutuială provenită de la pereţii unor locuinţe incendiate, artefacte de piatră cioplită şi şlefuită: fig. 2) denota existenţa în acest loc a unei aşezări Precucuteni de la sfârşitul fazei a II-a - începutul celei de-a III-a, care părea destul de afectată de lucrările agricole. De asemenea au mai fost găsite, în timpul cercetării de suprafaţă, şi fragmente ceramice din perioada Latène .
Măsurătorile non-invazive (magnetometrice) au acoperit aproximativ 5500 m2 (fig. 3: proprietăţile V. Romaniuc şi M. Romaniuc) restul staţiunii nefiind accesibilă la momentul prospecţiunilor. Au fost efectuate cu un magnetometru Sensys, cu cinci sonde, la care s-a conectat un sistem GPS pentru raportarea spaţială a măsurătorilor.
Din analiza hărţii magnetometrice se poate vedea limpede că ne aflăm la marginea estică a sitului, principalele anomalii identificate fiind dispuse către limita de vest a prospecţiunilor. Se evidenţiază structuri ce beneficiază de un contrast puternic de susceptibilitate magnetică, unele oarecum rectangulare, fapt ce ne oferă posibilitatea încadrării acestora în categoria anomaliilor arse intens, caracteristice staţiunilor eneolitice din zona de la est de Munţii Carpaţi (fig. 3).
Pentru a avea o imagine concretă asupra stării de conservare a aşezării Precucuteni şi din nevoia de a obţine date de cronologie absolută cu scopul de a stabili mai clar diacronia eneoliticului timpuriu din bazinul Bahluiului, a fost întreprins şi un diagnostic intruziv al sitului. Secţiunea manuală – SI a fost plasată pe una dintre anomaliile magnetice (fig. 3b) ce sugerau existenţa în acel loc a unei locuinţe incendiate. SI a fost orientată NS, încorporând şi o porţiune de teren de la nord de locuinţă pentru a surprinde şi o posibilă zonă menajeră în care se găsesc, de obicei, vase şi oase de la animalele consumate. Secţiunea pe care am deschis-o a avut 10 m lungime şi 1,5 lăţime (fig. 3b).
Imaginea asupra sitului s-a schimbat total după efectuarea secţiunii. Se pare că locul a fost intens vizitat/populat în toate perioadele istorice: în timpul cercetării am găsit urme ale unei locuiri Precucuteni– resturile unei locuinţe incendiate bine conservată cu zona sa menajeră (fig. 4c), dar şi din alte epoci: epoca bronzului (cultura Noua –fragmente ceramice, un vârf de săgeată din os tipic acestei culturi: fig. 4e/6), perioada Latène-ului timpuriu (un complex arheologic: fig. 4/a şi fragmente ceramice: fig. 4b/3-14) şi cea medievală – cultura Dridu (fragmente ceramice).
Stratul de cultură a fost epuizat până la galben doar în primii trei metri ai secţiunii (numerotarea de la 0 a început din N). Stratigrafia sitului se prezintă astfel (fig. 4d):
a) de la suprafaţa actuală de călcare până la -0,20 m: sol arabil, cernoziom;
b) de la -0,20 m până la -0,40/-0,45 m: sol de culoare gri închis, de consistenţă măzăros, cu materiale specifice epocii metalelor (materiale din epoca bronzului şi complexe din epoca fierului);
c) -0,40/-0,45 m până la -0,90 / 1,00 m: strat gros de sol de culoare brun închis, destul de compact, cu diverse bioturbaţii, care adăposteşte complexe din perioada eneolitică;
d) de la – 0,90 / 1,00 m în jos: pământ galben, lutos, specific Pleistocenului.
În cuprinsul SI au fost surprinse cinci complexe arheologice. Primul dintre acestea (Cx1) s-a conturat între m 5-7, la adâncimea de -0,35/-0,40 m şi aparţine perioadei de început a celei de-a doua epoci a fierului, fiind vorba de o aglomerare de pietre, oase de animale (mandibule de vită şi coaste) şi ceramică (fig. 4a-b). Aglomerarea a fost totuşi deranjată la un moment dat (antropic sau prin bioturbaţii) deoarece câteva dintre fragmentele ceramice şi o statuetă din acest complex sunt tipice culturii Precucuteni (fig. 4b/1-2 şi 4e/5).
Al doilea complex (Cx2) este reprezentat de o aglomerare de materiale aflată în partea de sud a secţiunii SI, în stratul de cultură aparţinând epocii metalelor.
Cel de-al treilea complex (Cx3) intersectat se prezenta sub forma rămăşiţelor unei locuinţe din lut incendiate, tipică culturii Precucuteni (fig. 4c). Resturile se prezintă sub forma unei aglomerări de lutuială arsă, provenind de la pereţii construcţiei, răspândită pe o suprafaţă de 6x1,5 m, între m -3,80 -10 ai SI, la adâncimea de -0,45 m. După curăţarea resturilor locuinţei, fotografierea şi desenarea acestora, vestigiile au fost conservate. De asemenea, din zona de N a locuinţei a fost prelevat şi un os pentru datarea C14 a aşezări.
Complexele 4 şi 5 (fig. 4d) reprezintă, în fapt, mici gropi pornite din stratul de cultură eneolitic, cu materiale specifice.
Astfel, cercetările întreprinse în 2017 au ajutat la delimitarea părţii de est a sitului dar şi la definirea succesiunii culturale din staţiunea de la Balş Bejeneasa I/ La Brigadă, reuşindu-se şi prelevarea de material organic pentru datarea staţiunii eneolitice de aici. Ceramica Precucuteni (fig. 4e/1-4) descoperită în stratul de cultură, strat foarte bine conservat în zona afectată de secţiunea manuală, este specifică fazei a II-a a culturii.
Rezumat:
Evaluarea de teren întreprinsă în anul 2017 în situl de la Balş - Bejeneasa I/ La Brigadă a avut ca scop delimitarea sitului, evaluarea stării de conservare a acestuia, definirea stratigrafiei şi prelevarea de material organic pentru datarea C14 a aşezării Precucuteni din acest loc. Metodele de investigare alese pentru a îndeplini aceste obiective au fost atât non-invazive (periegheza şi scanarea magnetometrică) cât şi invazive (secţiunea stratigrafică manuală). În urma cercetărilor au fost descoperite mai multe complexe arheologice aparţinând eneoliticului timpuriu (cultura Precucuteni) şi perioadei de început a celei de-a doua epoci a fierului. Alte materiale găsite ne indică faptul că acest loc a fost frecventat de comunităţi umane şi în perioada epocii bronzului (cultura Noua) şi medievală (cultura Dridu).
Note:
1.
1-Pe această cale dorim să mulţumim dr. Şt. Honcu şi dr. I. Ioniţă (Institutul de Arheologie, Academia Română, filiala Iaşi) pentru ajutorul acordat în încadrarea cronologică a unor materiale ceramice rezultate în urma evaluării de teren de la Balş.