Băile Figa | Comuna: Beclean | Judeţ: Bistriţa-Năsăud | Punct: Băile Figa | Anul: 2016
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Puskas | Jozsef | participant | Instiuție Nedefinită |
| Zăgreanu | Radu | participant | Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud |
| Kavruk | Valerii | responsabil | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Buzea | Dan Lucian | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
Raport:
Poziţia geografică
Situl arheologic de la Băile Figa se află la extremitatea nordică a Câmpiei Someşene, la cca. 3,5 km sud de cursul Someşului Mare, pe teritoriul administrativ al oraşului Beclean, jud. Bistriţa-Năsăud, în imediata proximitate a a staţiunii balneare omonime. Prin cursurile de apă interconectate – Pârâul Sărat, pârâul Sărata şi râul Meleş – situl este legat cu Someşul Mare.
Istoricul cercetării
Situl a fost descoperit în anul 1977 şi consemnat pentru prima oară în 1988 (nota 1). În perioada 2006-2016, colectivul de cercetare româno-britanic a realizat în cuprinsul sitului şi împrejurimi cercetări arheologice sistematice şi preventive. În urma acestor cercetări au fost descoperite vestigii consistente de exploatare a sării. Acestea datează din epoca bronzului, epoca fierului, perioada medievală timpurie şi perioada pre-modernă (nota 2).
În ultimii anii 2013 – 2016 săpăturile au fost efectuate numai în partea central-sudică a sitului – în S.XV (cca. 8 x 8 m). În urma săpăturilor efectuate în anii 2008, 2013 – 2015, în jumătatea vestică a S.XV au fost îndepărtate depunerile de pământ şi nămol până la roca de sare care a apărut aici la adâncimile cuprinse între 1,5 şi 3,5 m de la suprafaţa terenului. În jumătatea estică a secţiunii săpăturile au ajuns până adâncimea de 5 – 6 m de la suprafaţa terenului şi încă nu au atins roca de sare. În partea estică şi centrală, în stratul de nămol au fost parţial dezvelite trei structuri de lemn aflate in situ: un gard de scânduri de-a lungul cursului pârâului, o fântână cu pereţii căptuşiţi cu nuiele împletite şi două rânduri de stâlpi masivi înfipţi adânc în nămol. Prin metoada dendrocronologică, a fost stabilit că scândurile din care a fost realizat gardul datează din anii între anii 996 şi 980 BC (nota 3).
În cuprinsul S.XV au fost descoperite o serie artefacte de lemn (o scară, 7 troace, 10 jgheaburi, câteva lopăţele, baroase, pene ş.a.), precum câteva fragmente ceramice izolate din a prima epocă a fierului.
Deoarece structurile parţial dezvelite păreau conectate între ele, am presupus că acestea aparţin aceluiaşi complex. Plecând de la datarea scândurilor am presupus că acest complex datează din sec. X BC.
Obiectivele cercetării
În anul 2016 cercetarea a urmărit următoarele obiective:
- Dezvelirea structurilor cercetate în anii 2013 – 2015;
- Consolidarea malului estic al secţiunii care a ajuns la înălţimea de 5 m şi a început să se prăbuşească.
Descrierea cercetărilor din campania 2016
În partea sud-estică, S.XV a fost extins cu 2 m spre sud. Malul estic a fost consolidat prin săparea a cinci trepte. În partea centrală a secţiunii a fost complet dezvelit gardul (Structura 2-XV-2013) şi parţial jumătatea vestică a fântânii (Structura 1-XV-2013).
Structura 1-XV-2013 (Fig.2/1).
Această structură cercetată parţial în anii 2013 – 2015, este formată dintr-o fântână cu contur circular, săpată în nămol până la roca de sare, cu pereţii căptuşiţi cu nuiele împletite, înconjurată de un gard cu perimetrul oval realizat din pari înfipţi în nămol şi nuiele împletite. În anul 2015 interiorul fântânii a fost golit până la roca de sare. Pe fundul fântânii se oberva un şanţ săpat în rocă lat de 0,2-0,4 m, orientat est – vest şi care depăşea perimetrul fântânii. Din cauza îngustimii, acest şant nu a putut fi golit până la fund.
În anul 2016 a fost îndepărtat nămolul de pe latura exterioară vestică a fântânii, până la roca de sare. Cu acest prilej nu s-a putut constata cu cât şanţul continuă în exteriorul perimetrului fântânii, întrucât zona respectivă este suprapusă de elemente masive de lemn care nu au putut fi îndepărtate. Totuşi, print-un spaţiu îngust s-a putut scoate din acest şanţ o sfoară de cânepă (?) împletită.
Cercetarea acestei structurii nu a fost finalizată. În scopul conservării, elementele de lemn au fost învelite cu pânză şi folie, iar toată structura a fost acoperită cu nămol.
Au fost prelevate câteva fragmente de nuiele în vederea datării acestora prin metoda 14C.
Structura 2-XV-2013 (Fig.2/2).
Îndepărtarea nămolului din latura vestică a gardului a scos în evidenţă faptul că acesta a fost alcătuit nu din scânduri, după cum am apreciat anterior, ci din 3 jgheaburi, 6 stâlpi, o lopată, 7 fragmente masive de troace şi un par masiv. Toate aceste elemente au fost fixate de un par lung de 3,4 m, dispus în poziţie orizontală.
În aceste condiţii, se constatată că la construirea gardului au fost utilizate obiecte de lemn abandonate anterior. Astfel, vârsta acestora din urmă (996 şi 980 BC) este anterioară datei realizării structurii pe care o alcătuiesc.
Artefacte izolate descoperite în 2016
În anul 2016, în stratul de nămol, fără contexte relevante, au fost descoperite mai multe bârne întregi sau fragmentare, pari, nuiele, legături din nuiele, jgheaburi şi un baros, precum şi două troace (nr. 8 şi nr. 9).
Troaca nr. 8 (c. C/2ʹ; cota absolută 292,46 m; Nr. teren nr. 5340). A fost descoperită în partea sud a S. XV, la 2 – 2,5 m sud-est de Structura 1-XV-2013. Este dezvelită parţial, restul piesei aflându-se dincolo de perimetrul cercetat. Corpul troacei a fost confecţionat dintr-un trunchi de copac, având L = 1,3 m, LA = 0,15 m. Fundul troacei, pe linia sa mediană, a fost perforat cu orificii de formă pătrată (s-au păstrat 7 orificii).
Troaca nr. 9 (c. A/1ʹ; cota absolută 290,72 m; Nr. de teren nr. 5323; Nr. Inv: 21344). A fost descoperită la 0,5 m V de Structura 2-XV-2013. Interiorul şi exteriorul troacei prezintă numeroase urme de cioplire cu ajutorul unei (unor?) unelte de tip daltă. Piesa are L păstrată = 890 mm; LA = 190 mm şi GR = 40 mm. Fundul troacei, pe linia sa mediană, a fost perforat cu 3 orificii circulare cu diametrul de 25-30 mm. Distanţa dintre acestea este de 200 mm. Un capăt al troacei este tăiat drept. Celălalt capăt este tăiat oblic (uşor ascuţit – piesa a fost utilizată probabil la construirea gardului din scânduri, pari şi din fragmente de troace care compun Structura 2-XV-2013).
Câteva concluzii
Cercetările efectute în anul 2016 au scos în evidenţă faptul că vestigiile descoperite în perimetrul S.XV datează din cel puţin două etape, din care una datează din sec. X BC, iar cealaltă – dintr-o perioadă ulterioară, când artefactele din sec. X BC, abandonate, au fost reutilizate pentru construirea unui gard (Structura 2-XV-2013). Este posibil că încadrarea celei de-a două etape să fie stabilită în urma datări absolute a nuielelor din care a fost realizată fântâna (Structura 1-XV-2013). Totodată, se prefigurează stabilirea faptului că în cele două etape au fost folosite tehnologii total diferite de exploatare a sării: prima – cu ajutorul troacelor (probabil, pentru havarea rocii), iar cea de-a doua – prin acumularea apei sărate.
Note:
1.
1) I. Chintăuan, I. Russu, Consideraţii cu privire la utilizarea sării şi apelor sărate din nord-estul Transilvaniei, în: File de Istorie, 5, Bistriţa,1988. p. 238-277.
2) Harding A. Kavruk V., Explorations in Salt Archaeology in the Carpathian Zone, Budapest, Archaeolingua, 2013.
3) K.-u. Heußner, Dendrochonologische Datierung des bronzezeitlichen Salzbergbaues im Gebiet von Băile Figa, Rumänien, în: Angvstia, 17-18, 2014, p. 181-190.