.

Cronica Cercetărilor Arheologice
Raport preliminar de cercetare arheologică

Acasă Despre Lista Completă

Baia | Judeţ: Suceava | Punct: În Muchie | Anul: 2013

Descriere:
Anul cercetarii:
2013
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; La Tène târziu; Epoca migraţiilor;
Categorie:
Neatribuit; Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare deschisă; Aşezare civilă;
Cod RAN:
| 146913.04 |
Județ:
Suceava
Unitate administrativă:
Baia
Localitate:
Baia
Punct:
În Muchie
Localizare:
| 146913.04 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Niculică Bogdan Petru responsabil Muzeul Bucovinei, Suceava
Ursu Emil participant Muzeul Bucovinei, Suceava
Aparaschivei Constantin participant Muzeul Bucovinei, Suceava
Cova Ioana participant Muzeul Bucovinei, Suceava
Ţerna Stanislav participant Instiuție Nedefinită
Văleanu Mădălin-Cornel participant Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi
Liu Xinyi participant University of Cambridge, UK
Jones Martin participant University of Cambridge, UK
Walker Lucy participant University of Cambridge, UK
Raport:
Identificat perieghetic în 1998 şi 1999 de către Mugur Andronic şi Bogdan-Petru Niculică , situl arheologic de la Baia - În Muchie a început să fie evaluat arheologic începând cu toamna anului 2012. Colectivului i s-au alăturat restauratorii Constantin Aparaschivei şi Ioana Cova (2012-2013), precum şi Stanislav Ţerna (Chişinău; 2013), în calitate de invitat. O echipă a Universităţii din Cambridge – McDonald Institute for Archaeological Research, alcătuită din prof. Martin Jones (specialist în arheologie biomoleculară a cerealelor), Lucy Walker, şi Xinyi Liu, research fellow, sprijiniţi de Mădălin Văleanu (Complexul Muzeal "Moldova" Iaşi) au efectuat în 2013 studii de palinologie. Aşezarea de la Baia-În Muchie se află situată la o altitudine de 375 m, pe prima terasă inundabilă a râului Moldova, între Şomuzul Mocirlos şi Şomuzul Mare, ambele drenate prin canale (fig. 1, 2/1-2). În cursul săpăturilor arheologice de evaluare, demarate în 2012 şi desfăşurate pe parcursul a două campanii, a fost dezvelită o suprafaţă totală 374,37 m2, organizată în mai multe secţiuni şi casete paralele cu martori intermediari (fig. 2/3), respectiv: - S I/2012 – lungimea de 27 m şi lăţimea de 1,5 m; - SII/2012 – lungimea de 33 m şi lăţimea de 1,5 m; - Caseta 1/2012 – lungimea de 10,5m şi lăţimea de 1,5m (s-a trasat iniţial cu lăţimea de 3 m însă s-a săpat efectiv doar 1,5 m pană la solul viu şi pe suprafaţa de 3 m doar stratul vegetal); - Caseta 2/2012 – lungimea de 13,5 m şi lăţimea de 2,5 m; - Martor dintre Caseta 1/2012 şi SI/2012 – lungimea de 10,5 m şi lăţimea de 0,5 m; - Martor între SI-SII/2012, cu lăţimea de 0,5 m – a fost demontat pe lungimea de 4,5m; - Martor dintre SII/2012 şi Caseta 2/2012, cu lăţimea de 0,5 m – a fost demontat pe lungimea 3 m; - S III/2013 – lungimea de 19 m şi lăţimea de 1,5 m, în continuarea SII/2012, spre sud-vest; - S IV/2013 – lungimea de 19 m şi lăţimea de 1,5 m, în continuarea SII/2012, spre nord-est; - S V/2013 – lungimea de 16 m şi lăţimea de 1,5 m; - S VI/2013 – lungimea de 16,5 m şi lăţimea de 1,5 m; - Caseta 3/2013 – lungimea de 13,5 m şi lăţimea de 2,5 m; - Caseta 4/2013 – lungimea de 10,5 m şi lăţimea de 1,5 m; - Caseta 5/2013 – lungimea de 3 m şi lăţimea de 2 m; - Caseta 6/2013 – lungimea de 16,5 m şi lăţimea de 3 m; - Martor A/2013, între S III/2013 şi S VI/2013 – lungimea de 13,5 m şi lăţimea de 0,5 m; - Martor C/2013, între S V/2013 şi Caseta 3/2013 – lungimea de 14,25 m şi lăţime de 0,5 m; - Martor D/2013, între Caseta 2/2012 şi S V/2013, Martor C/2013 şi Caseta 3/2013 – lungime de 2,5 m şi lăţime de 0,5 m; - Martorul B, de 0,5 m, dispus între SIII-SV/2013 a fost cruţat. Stratigrafia arheologică a aşezării include vestigii din următoarele perioade cultural-istorice: eneolitic (Precucuteni, complexe), bronz (cultura Costişa-Komariv, câteva cioburi şi unelte), primele secole după Hristos (Sântana de Mureş - Cerneahov, complexe). Astfel, în cele două campanii, au fost descoperite următoarele complexe precucuteniene: - L1/2012, dispusă est-vest, cu dimensiunile aproximative de 6 X 4,2 m, situată la o adâncime cuprinsă între -0,44-0,65 m; deranjată pe circa o treime din suprafaţă; - L2/2012, dispusă est-nord-est – vest-sud-vest, păstrată pe dimensiunile aproximative de 6 X 2,4 m, situată la o adâncime cuprinsă între -0,42-0,56 m; deranjată pe circa o jumătate din suprafaţă. - L3/2013 , dispusă nord-nord-est – sud-sud-vest, identificată în 2012, cercetată parţial pe o suprafaţă de cca. 140 mp, cu dimensiunile descoperite de 11,09 X 12,96 m (latura lungă decopertată), situată la o adâncime cuprinsă între -0,26 -1,18 m; deranjată în mai multe puncte; - L4/2013, cercetată parţial (efectiv, a fost suprins doar colţul), situată la o adâncime cuprinsă între -0,73-0,83 m (SIV/2013); - trei complexe cuprinzând depuneri de ceramică şi râşniţe sparte. Primele trei locuinţe au fost deranjate de locuirea Sântana de Mureş Cerneahov, în cele două campanii fiind cercetate două locuinţe de suprafaţă, prevăzute cu vatră, respectiv cuptor, o groapă menajeră, precum şi şase vetre şi un cuptor din piatră, toate externe. În ceea ce priveşte nivelul aparţinând epocii bronzului, au fost descoperite materiale ceramice sporadice aparţinând culturii Costişa-Komariv, precum şi un cuţit din silex. Din nivelul Sântana de Mureş-Cerneahov au fost cercetate: - LSM 1/2012, cu laturile drepte şi dimensiunile de 3,2 X 3,10 m, prevăzută cu vatră din pietre sparte; - LSM 2/2013, cu contur neregulat şi dimensiunile aproximative de 3,02 X 2,68 m, cu cuptor din pietre de râu, de dimensiuni variate; - Complex săpat în adâncime (circa -1,85 m din nivelul Sântana de Mureş-Cerneahov), acoperit cu o structură uşoară, ulterior arsă, care probabil se sprijinea pe un par cu diametrul de 30 cm; avea o deschidere de 5,10 m la gură şi 3,4 m la fundul gropii; - două gropi menajere; - opt vetre şi un cuptor, toate externe. Ceramica este lucrată cu mâna, de factură locală [oale, ceşti tronconice (formă specifică dacică)] şi la roată, din speciile zgrunţuroasă şi fină. În LSM 2/2013, între resturile cuptorului au fost descoperite două pietre de moară perforate central, ceramică slab arsă, de factură locală, şi un tipar din lut pentru turnat piese cruciforme. Inventarul precucutenian şi datarea aşezării Inventarul complexelor precucuteniene include litice, piese din os, ceramică şi unele descoperiri speciale cu caracter cultic. Utilajul litic precucutenian este preponderent microlit, lucrat din rocă locală, diverse varietăţi de silex şi obsidian. Până în prezent au fost descoperite peste 500 de piese. Alături de acestea se remarcă numărul mare de râşniţe. Utilajul osteologic se compune doar din trei piese. Ceramica precucuteniană se încadrează în trei categorii: fină, în proporţie foarte mică, semifină, majoritară (cu cioburi pisate şi nisip în compoziţie) şi grosieră, mai slab reprezentată (cu nisip şi uneori cu pleavă în compoziţie). Tehnicile pentru decor sunt: excizie, incizie, barbotină organizată şi neorganizată, ciupituri, împunsături, crestături precum şi proeminenţele plastice. Motivele folosite pentru decorarea ceramicii sunt: "tabla de şah", "dinţii de lup", spiralele, apexurile, canelurile, motivele liniare şi punctiforme – unele inedite pentru arealul Precucuteni-Tripolie A. În toate cazurile se constată decorarea tectonică a vaselor. Lipseşte decorul de tip „tablă de şah imprimată”, prezent din faza Precucuteni II . Între formele ceramice amintim: capace de forma unor calote semisferice, cu bază înaltă sau joasă, pahare de diferite tipuri, străchini cu umăr carenat, străchini cu picior, vase borcan, castroane, vase piriforme cu gât înalt, vase cu corpul arcuit şi cu buza uşor evazată, strecurători, un vas etajat. În ceea ce priveşte plastica antropomorfă, până în prezent a fost găsit un singur fragment de statuetă antropomorfă feminină, situat deasupra L2/2012. În schimb, în primele trei locuinţe au fost descoperite peste 10 vase pe care le-am denumit cu reprezentări antropomorfe stilizate, întregibile şi fragmentare (fig. 9); facem precizarea că acestea sunt rare, până la această dată fiind publicate: unul la Traian-Dl. Viei (Precucuteni I), un fragment la Trudeşti-Ghigoieşti (Precucuteni II), unul fragmentar la Alexandrovka, un vas la Timkovo, un vas întreg şi unul fragmentar la Slobodka-Zapadnaia (toate Precucuteni III-Tripolie A). Fără a intra în detalii, menţionăm că analiza volumului vaselor întregi descoperite la Baia şi în staţiunile arheologice amintite au dus la concluzia că toate sunt multiplu de 0,5 litri . Analiza ceramicii de la Baia-În Muchie ne conduce la concluzia că depunerea de aici se încadrează cronologic după Traian-Dl. Viei, dar înainte de Larga Jijia. Ca atare, încadrăm nivelul precucutenian din această staţiune în faza Precucuteni I finală. Locuinţele 1 şi 2 din 2012 (fig. 3) Locuinţa nr. 1/2012 era dispusă est-vest, avea o vatră răvăşită, dispusă aproximativ central spre latura vestică, lângă care au fost descoperite o serie de elemente de ornament modelate plastic; lângă aceasta se găseau mai multe râşniţe fragmentare dispuse cu faţa în jos, fragmente ceramice, multe provenind de la diverse vase întregibile şi câteva piese din silex. Demn de menţionat este faptul că fragmentele ceramice erau grupate în general pe laturile de nord şi vest. Locuinţa nr. 2/2012 era dispusă nord-est – sud-vest, cu o latură care pleca din imediata apropiere a peretelui sudic al L1/2012. Fragmentele ceramice, unele provenind de la vase întregibile, se grupau în partea nordică a construcţiei. Nu excludem ca această construcţie să fi fost o anexă a L1/2012, însă dată fiind suprafaţa redusă păstrată, ne rezumăm doar la o ipoteză de lucru. Edificiul L3/2013 (fig. 4-8) Demontarea locuinţei şi culegerea datelor s-a făcut pe trei niveluri convenţionale. Precizăm că adâncimile cresc de la sud-sud-vest spre nord-nord-est datorită morfologiei terenului. Grosimea efectivă a stratului cultural este între 45-57 cm. Nivelul 1 – lutuială arsă şi materiale arheologice din lut şi piatră, situat între -0,26-0,60 m, dispus pe întreaga suprafaţă (fig. 4/2); Nivelul 2 – lutuială arsă păstrată în zonele posibililor pereţi şi amenajărilor interne, în zonele unde arderea locuinţei a fost mai puternică, chirpici de vatră, materiale ceramice şi piese din piatră, situat între -0,60-0,90 m (fig. 5/1); Nivelul 3 – care se adânceşte de la -0,90m şi cuprinde şanţuri ale fundaţiei cu pereţi nearşi (până la -1,20-1,37 m) şi gropi de pari (până la -1,40 m) (fig. 5/2). Metodologie pentru L3/2013 (fig. 8) Locuinţa a fost cercetată conform unei metodologii folosite parţial în România. Astfel, după dezvelirea stratului superior de chirpic pe toată suprafaţa locuinţei, el a fost documentat grafic, prin metoda fotometrică, fiind prelevate adâncimile şi puse pe plan piesele individuale şi vasele întregibile. O atenţie deosebită a fost dată fundurilor de vase, ele marcând poziţia şi numărul recipientelor. Demontarea masei de lutuială arsă a fost realizată pe carouri, conform desenului existent. La demontare, a fost aplicat un sistem de codare grafică pentru amprentele de pe lutuiala arsă, fiind puse pe plan toate amprentele identificate, cu utilizarea unui sistem de simboluri pentru diferite tipuri de amprente (bârne, scânduri, nuiele, stuf, crenguţe, plăcuţe arse, lutuieli arse şi/sau vitrificate) şi direcţia acestora. După demontarea nivelului 1 convenţional, a fost dezvelit nivelul 2 convenţional, care includea lutuială arsă, masivă, şi inventar arheologic, aflat sub nivelul 1. Demontarea nivelului 2 a fost realizată conform aceluiaşi procedeu, cu prelevarea şi înregistrarea tuturor amprentelor. După demontarea acestui ultim nivel de lut ars, săpătura a fost continuată în adâncime cu grunduirea repetată a solului peste fiecare 25-30 cm, ceea ce a permis identificarea nivelului 3 convenţional, ce includea complexe adâncite, făcând parte din structura de rezistenţă a locuinţei. Aceste complexe au fost documentate orizontal, pe plan, şi vertical, prin intermediul unor profile. Din păcate, cercetarea nivelului 3 până la solul steril nu a fost posibilă pe toată suprafaţa săpăturii, intervenind unii factori de natură obiectivă. Combinaţia datelor prelevate în cursul metodologiei descrise mai sus a permis să facem unele observaţii interesante asupra arhitecturii acestei locuinţe de dimensiuni mari. Arhitectura edificiului L3/2013 Şanţuri de fundare şi pereţi exteriori (fig. 6; 7/a-j; 8/2) La răzuirea ground-ului, de la -0,90 m, au fost surprinse contururile şanţurilor de fundaţie provenind de la patru pereţi, ce corespund axului lung al locuinţei, săpaţi în solul galben, observaţi parţial şi în profile: - peretele nr.1(P1) – peretele extrem nordic al construcţiei, compus din trei şanţuri despărţite de două întreruperi, una de 160 cm, şi cealaltă – dispusă spre vatra externă, de 183 cm. Lăţimea şanţului este cuprinsă între 58-66cm, profilul în formă de „U”. Înălţimea păstrată este între 38- 57cm. Şanţul din mijloc avea la unul dintre capete trei pari cu grosimile 20-30 cm. - peretele nr. 2(P2) –unul intermediar, compus din două şanţuri despărţite de o întrerupere de 1,23m. Lăţimea şanţurilor este între 28,7-57,7 cm şi are profilul în formă de „U”. Înălţimea păstrată este între 43-49 cm. Pe mijlocul primul şanţ a fost studiată o groapă de par cu dimensiunile de 15 cm, care se adâncea faţă de fundul şanţului cu 25 cm. - peretele nr. 3(P3) – intermediar, compus din două şanţuri despărţite de o întrerupere de 1,32 m. Lăţimea şanţurilor este între 41,3-73,7 cm. - peretele nr. 4(P4) – peretele extrem sudic al construcţiei, se compune din două şanţuri, despărţite de o întrerupere de 44 cm. Este mai masiv spre capătul sud-sud-estic, grosimea fiind cuprinsă între 32-110 cm. Umplutura şanţurilor era constituită din pământ bătut, la origine probabil amestec de lut galben şi negru. În linii generale, şanţurile au o orientare certă NV-SE, care corespunde orientării axului lung al locuinţei. Devierile orizontale ale conturului unor şanţuri se datorează acţiunii factorilor geologici şi climaterici post-eneolitice. P1 şi P4 corespund pereţilor exteriori ai locuinţei. Cel de-al treilea perete (P3a) (sud-estic) nu a fost înzestrat cu şanţ de fundare, fiind însă delimitat atât de conturul masei de chirpic, cât şi de amprentele unor structuri masive de rezistenţă (bârne, scânduri), dar şi de amplasarea unor gropi de par. Al patrulea perete exterior (nord-vestic) va fi cercetat în următoarea campanie de săpături. P2 şi P3 corespund unor pereţi interni ai locuinţei. Configuraţia amprentelor structurilor de rezistenţă indică şi prezenţa unui alt perete interior, fără şanţ de fundare (?), numit convenţional P3a. Este foarte probabil, ca acest perete să nu fi fost trasat pe întregul ax al locuinţei. Lipsa şanţului de fundare la peretele exterior sud-estic poate fie explicată şi prin specificul climei în zonă. Conturul resturilor de chirpic, coroborat cu configuraţia pereţilor nearşi arată clar, că prăbuşirea locuinţei a avut loc în direcţia sud – sud-vest. Pereţi interiori şi exteriori ridicaţi de la nivelul podelei Studierea urmelor de bârne, pari şi nuiele, coroborată cu urmele de gropi provenind de la pari şi densitatea lutuielii arse, ne-au dus la concluzia că locuinţa a avut şi o structură de pereţi interiori, mai subţiri, cu grosimi între 20-36 cm: unul, longitudinal (P3a, amintit mai sus), paralel cu cei care au şanţuri de fundaţie, şi alţii transversali, orientaţi est-vest. Amprentele surprinse conduc la ipoteza că pereţii erau construiţi pe o structură din pari, parte din ei ascuţiţi la capăt, uneori despicaţi, şi bârne (12-30 cm grosime) aşezate în poziţie verticală, şi nuiele împletite sau legate de aceştia (2-6 cm grosime), peste care se aplica un strat de lut cu nisip şi pleavă în compoziţie, şi apoi tencuiala, groasă de 1-2,5 cm, feţuită destul de îngrijit. Probabil la partea superioară pereţii erau prevăzuţi, ca şi în cazul celor exteriori, cu bârne pe care se sprijinea acoperişul. Facem precizarea că în mai multe cazuri au fost surprinse amprente de pari şi nuiele, cu dispunere verticală. Peretele exterior de pe latura estică a fost construit probabil pe o structură de bârne, gropile surprinse având diametre cuprinse între 44-65cm. Facem precizarea că în groapa de 65 cm, uşor dezaxată de linia celorlalţi trei, parul avea grosimea de 12 cm, era ascuţit la capăt şi întărit cu lutuială arsă aranjată minuţios, probabil în cadrul unei refaceri. Având în vedere amprentele de nuiele, stuf şi pari, nu excludem ca lângă acest perete să fi existat o plecătoare sau o altă construcţie uşoară. În acelaşi timp, poate fi vorba şi despre un procedeu de susţinere ulterioară a peretelui prin intermediul acestei „plecători”, pornite de la sol. Pe de altă parte, putem presupune şi prezenţa unei intrări în această zonă, protejată de un acoperiş uşor. Dezaxarea gropilor de pari poate fi explicată şi prin metoda de construcţie a peretelui; astfel, pentru a asigura o rezistenţă mai mare (în lipsa unui şanţ de fundaţie), parii puteau fi amplasaţi în zig-zag, în interiorul şi exteriorul liniei peretelui. Podeaua Cu excepţia unor suprafeţe amenajate cu crenguţe şi stuf peste care s-a lutuit, aparţinând unor structuri interne uşor elevate despre care se va vorbi mai jos, n-au fost surprinse alte urme ale podelii. Evident, podeaua a fost una naturală, din pământ bătătorit, peste care au fost aplicate elementele structurilor interne amenajate ale locuinţei. Prezenţa unei podeli supraînălţate este exclusă, nu doar prin prisma configuraţiei chirpicului, dar şi din cauza lipsei (inclusiv în profil) unor strate subţiri de depunere, care s-ar fi format în cazul existenţei unui astfel tip de podea. Podul Acoperişul era realizat cel mai probabil din paie şi stuf, materiale organice care au ars şi, în consecinţă, nu au lăsat urme. La demontarea lutuielii arse de pe suprafaţa locuinţei s-a constatat că multe fragmente feţuite erau dispuse neuniform, cu faţa în sus, în jos sau pe direcţii diferite. De cele mai multe ori, acestea se plasau deasupra chirpicului masiv cu urme de nuiele/bârne/scânduri, dar şi deasupra vaselor întregibile (sau a fundurilor de vase) şi râşniţelor. În consecinţă, putem presupune că o parte putea proveni de la un pod lutuit şi netezit la partea superioară. Dacă se va verifica în viitor, lutuirea podului ar putea indica faptul că şi acest spaţiu era utilizat de locuitorii de la Baia. Din păcate nu au fost depistate situaţii clare în care inventarul arheologic să fi fost amplasat peste fragmentele lutuite. Structuri interne amenajate În mai multe cazuri s-au constatat suprafeţe amenajate cu lutuieli arse, feţuite, groase de până la 13cm, unele având la partea inferioară amprente de crenguţe şi/sau stuf. Toate sunt dispuse lângă pereţi. Dimensiunile aproximative păstrate şi/sau cercetate ale acestora sunt: - Amenajarea nr. 1 (Am.1) – neregulată, surprinsă parţial, până în martorul păstrat, pe dimensiunile de 192 X 144,9 cm, situată lângă peretele P2, partea dinspre nord; o mare parte dintre lutuielile arse aveau la partea inferioară amprente de crenguţe; - Amenajarea nr. 2 (Am.2) – de formă aproape pătrată, cu dimensiunile de 100,7 X 88,4 cm, avea majoritatea fragmentelor de lutuială arsă cu amprente de crenguţe la partea inferioară; era dispusă probabil lângă P3, partea dinspre sud; - Amenajarea nr. 3 (Am.3) – cu dimensiunile aproximative surprinse de 279,3 X 119,4 cm – cercetată până în martorul păstrat, sub care se găseau o alveolare cu dimensiunile de 56,3 X 72,2 cm (probabil piesă din lemn); amenajarea era mărginită de o groapă de par cu diametrul de 45,9 cm; o mare parte dintre lutuielile arse aveau la partea inferioară amprente de crenguţe; era dispusă în capătul estic al construcţiei, pe direcţia dintre P2 şi P3 şi avea probabil marginile puternic rotunjite; - Amenajarea nr. 4 (Am.4) – cu dimensiunile de 246,5 X 105,1 cm, cu marginile probabil rotunjite; a fost identificată sub nivelul 1 convenţional şi era alcătuită din fragmente compacte de lutuieli arse şi feţuite. Amenajarea era dispusă lângă peretele 3, pe partea sudică a acestuia. - Amenajarea nr. 5 (Am.5) – cu dimensiunile aproximative de 230 X 95,4 cm, cu marginile probabil rotunjite; se compunea din fragmente de lutuială arsă, cu grosimi între 8-13 cm, cu amprente de crenguţe la partea inferioară; unele fragmente de lutuială aveau şi amprente de stuf, dispuse cu faţa în sus; deasupra acestei structuri erau câteva fragmente ceramice. Sub această structură se găseau două gropi de par, cu forme ovale, cu diametrele maxime de 59,8 cm, respectiv 98,4 cm. O altă potenţială amenajare (Am.6) a fost observată lângă perete sudic al locuinţei. Aici, pe o suprafaţă de 285,1 X 150,6 cm, se găsea o grupare de "plăcuţe" din lut ars, cu grosimi între 3-7 cm, alături de fragmente de lutuială arsă cu amprente de crenguţe la partea inferioară. Sub acest nivel, la răzuire, a fost găsită o groapă dublă de par. Lângă această amenajare erau grupate circa şase vase întregibile, râşniţe şi câteva piese din piatră cioplită. Considerăm că ar putea fi vorba despre o banchetă. O a doua banchetă (Am.7) a fost studiată într-o altă posibilă încăpere, situată, de asemenea, de-a lungul peretelui sudic, lângă profilul vestic al Casetei nr.6/2012. Dimensiunile părţii cercetate erau de 165,8 cm lungime pe ax şi 139,2 cm lăţime. Aceasta consta din plăci de lut ars, groase de 2-3 cm, feţuite, provenite de la o suprafaţă netedă la partea superioară, spartă ulterior. Partea inferioară a unora dintre "plăcuţe" aveau amprente de scânduri şi nuiele. Sub această structură a fost surprinsă groapa unui par cu grosimea de 39,3 cm, dispus spre marginea opusă peretelui. Pe banchetă şi lângă aceasta, se aflau fragmentele a patru vase, precum şi trei râşniţe, dintre care una alveolată. În imediata apropiere au fost descoperite fragmente de lutuială puternic arsă provenind de la o vatră răvăşită. Vetre Vatra externă nr. 1/2013 (fig. 7/k) construită pe latura nordică a edificiului, avea dimensiunile de 132 X 140cm şi două niveluri de lipitură. Nivelul inferior, cu o grosime cuprinsă între 2-5cm, se păstra doar în zona nord-estică a vetrei, pe o suprafaţă de aproximativ 38 X 41cm. La refacere, peste un strat din peste 20 fragmente ceramice, între care unul decorat cu „dinţi de lup”, trei fragmente de râşniţe, oase calcinate şi pietricele mici de râu (acest inventar având rol dublu, de susţinere tectonică a nivelului de refacere, dar şi de asigurare a unui regim termic mai înalt), se găsea un al doilea nivel de lipitură, cu grosimea între 2-6 cm. Gardina era fragilă şi s-a păstrat pe latura nord-estică; pornea din nivelul inferior de lipitură, avea înălţimea de 10cm, grosimea de 10 cm la bază şi 4cm la partea superioară, şi era întărită cu nuiele dispuse vertical cu grosimi de 9-10mm şi fragmente ceramice de mici dimensiuni. Se pare, că gardina a fost deschisă spre nord, acolo concentrându-se şi mai multe piese de inventar, precum unelte de piatră cioplită şi şlefuită, dar şi câteva oase. Dispunerea lutuielilor arse de deasupra şi din imediata apropiere sugerează că aceasta ar fi putut avea un acoperiş (poate un pridvor?). Vetrele interne erau în totalitate răvăşite. Practic au fost găsite, în patru zone, aglomerări de lutuieli mozaicate puternic arse, cu grosimi între 1-5 cm (notate V2-5). Acestea sunt dispuse astfel: V2 – lângă peretele intermediar P2 (posibil ca resturi să mai fie descoperite în campania următoare); V3 – în deschiderea peretelui intermediar P2, răvăşită pe circa 1,8 m lungime; V4 – în faţa banchetei de lângă P4 (posibil ca resturi să mai fie descoperite în campania următoare); V5 – pe direcţia P3a, în apropierea amenajării cu plăcuţe din lut ars. Planimetrie Judecând după amplasarea şanţurilor interne de fundaţie, a fragmentelor de lutuieli arse cu amprente de scânduri şi bârne, distribuţia inventarului arheologic, a amenajărilor şi vetrelor interne, putem presupune existenţa a cel puţin şase încăperi rectangulare în limitele suprafeţei studiate, cu arii de circa 10-30 m2. O interpretare finală a planimetriei interne a locuinţei va fi posibilă doar după dezvelirea ei completă. Analogii pentru Edificiul L3/2013 În ceea ce priveşte dimensiunile locuinţei nr. 3 de la Baia, doar partea excavată (cu suprafaţa de peste 140 m2) o situează printre cele mai mari locuinţe, cunoscute deocamdată în Precucuteni-Tripolie A. Pe teritoriul României, nu cunoaştem deocamdată locuinţe de astfel de dimensiuni. La est de Prut, o locuinţă de dimensiuni remarcabile (suprafaţa aproape 400 m2) a fost cercetată la Alexandrovka (locuinţa nr. 2) . În general, locuinţe cu suprafaţa mai mare de 100 m2 se întâlnesc destul de rar în neo-eneoliticul Europei de Sud-Est . Ca şi procedeu tehnic, utilizarea şanţurilor de fundaţie, în care erau înseraţi parii de rezistenţă ai pereţilor, are o lungă carieră în neo-eneoliticul Europei de Sud-Est. Astfel, şanţuri de acest tip au fost atestaţi încă în neoliticul timpuriu al Anatoliei (Ilipinar) , Bulgariei (Kovačevo) , Bazinului Carpatic (şanţuri lungi paralele cu axul locuinţei, ce puteau servi ca model pentru ulterioarele şanţuri de fundaţie din zonă, descoperite la Szentgyörgyvölgy-Pityerdomb) şi Europei Centrale (Brunn am Gebirge) . Pe teritoriul României, locuinţe cu şanţuri de fundaţie au fost semnalate în culturile Vinča [Parţa – nivel Cultura Banatului IIA (Vinča A2) – L4, 8, 9, 24, 41-43 ; Zorlenţu Mare – nivelul 6a (Vinča B1) – L5 , Balta Sărată II (nivel Vinča B1) – Construcţia 26, prima etapă de funcţionare, peretele de vest ], Turdaş [Turdaş-Luncă – nivelul Turdaş – Locuinţa L4/1995 ; Orăştie – Dealul Pemilor (punct X2) – fază finală a culturii Turdaş – Locuinţa L3/1992-1993 ] şi Gumelniţa [Borduşani-Popină – Gumelniţa A2 – Complexele nr. 33, 98, 62, 63 (şanţuri aparţinând locuinţelor 16, 19, 20) ; Hârşova-Tell – Gumelniţa A2 – Locuinţa nr. 41 ]; în cadrul complexului KGK VI, şanţurile de fundaţie sunt cunoscute şi la sud de Dunăre, în Bulgaria de Nord-Est . În mediul Precucuteni-Tripolie A, cea mai apropiată analogie se înregistrează în aşezările de la Isaiia-Balta Popii (datată Precucuteni II final, unde şanţuri de fundaţie au fost identificate la 8 locuinţe) şi Alexandrovka – Precucuteni III-Tripolie A III – Complexul de locuire nr. XIV . Nu excludem ca acest tip de construcţie să ajungă în mediul precucutenian urmare a influenţelor vinčiene, ceea ce poate aduce argumente în plus la ipoteza formării acestei culturi în Transilvania. Perspective ulterioare Pentru perioada următoare ne propunem cercetarea suprafeţelor rămase din edificiul L3/2013 şi Locuinţa nr. 4/2013, efectuarea a şase analize C14 pentru nivelul precucutenian şi două pentru cel aparţinând culturii Sântana de Mureş-Cerneahov, o serie de analize pedologice, precum şi stabilirea perimetrului aşezării precucuteniene.
Note:

1.
I. M. Andronic, B.-P. Niculică, O nouă aşezare precucuteniană în nordul Moldovei, în Suceava, XXIV-XXV, 2000, Suceava, p. 7-9.
ii. Parţial descoperită în 2012 (Complexul nr. 6/2012).
iii. А.Д. Александреску, О второй фазе докукутенской культуры, în Dacia, N.S., V, 1961, p. 30; Silvia Marinescu-Bîlcu, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, Bucureşti, Ed. Academiei, 1974, p. 65.
iv. К.-Э. Урсу, К. Апараскивей, Сосуды со стилизованными антропоморфными изображениями из ареала Прекукутень – Триполье А. Некоторые соображения, în Stratum Plus, 2, 2014, Chişinău, p. 309-330.
v. Ibidem.
vi. Metodologie propusă de Stanislav Ţerna (Chişinău).
Vii. М.Ю. Відейко, Споруди трипільської культури în Енциклопедія трипільської цивілізації, vol. II, Київ, Ed. Укрполіграфмедіа, 2004, p. 324.
viii. C. Lichter, Untersuchungen zu den Bauten des südosteuropäischen Neolithikums und Chalkolithikums, Mainz am Rheim, Ed. Marie L. Leidorf, 1993, tab. 1.
ix. J. Roodenberg, Ilipinar, An Early Farming Village in the Iznik Lake Basin, în Neolithic in Turkey. The Cradle of Civilization. New Discoveries, Istanbul, Ed. Ofset Yapimevi, 1999, p. 186.
x. J.L. Brochier, Étude de la sédimentation anthropique. La stratégie des ethnofaciès sédimentaires en milieu de constructions en terre, în Bulletin de correspondance hellénique, vol. 118/2, Atena, 1994, p. 619-664; M. Lichardus-Itten, Die frühneolithische Siedlung von Kovačevo und ihre methodischen Herausforderungen, în Studia Praehistorica, 13, Sofia, 2010, p. 11.
xi. Э. Банффи, Начало оседлого образа жизни в западной части Карпатского бассейна и роль первых земледельцев Задунавья в европейском неолите, în Stratum Plus, 2, 2014, Chişinău, p.115-182.
xii. P. Stadler, N. Kotova, Early Neolithic contacts between Croatia and the Vienna Basin from 5700-5200 BC, în Zbornik radova posvećenih Korneliji Minichreiter uz 65. obljetnicu života, Panonski Prapovijesni Osviti, Zagreb, Institut za arheologiju, 2011, p. 152.
xiii. Cornelia-M. Lazarovici, Ghe. Lazarovici, Arhitectura neoliticului şi epocii cuprului din România. I. Neoliticul, vol. I, Iaşi, Ed. Trinitas, 2006, p.226-228, 240.
xiv. Ibidem, I, 2006, p.155.
xv. Ibidem, I, 2006, p. 163.
xvi. A.S. Luca, Aşezări neolitice pe valea Mureşului (II). Noi cercetări la Turdaş-Luncă I. Campaniile anilor 1992-1995, Alba Iulia, Ed. Economică, 2001,
http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/carti/cpvm/capitolul%203.htm (accesat 22.02. 2014).
Xvii. A.S. Luca, Aşezări neolitice pe valea Mureşului (I). Habitatul turdăşean de la Orăştie – Dealul Pemilor (punct X2), Alba Iulia, Muzeul Unirii, 1997, p. 29.
xviii. Silvia Marinescu-Bîlcu şi colab., Archaeological researches at Borduşani – Popină (Ialomiţa county). Preliminary report 1993-1994, în Cercetări arheologice, Bucureşti, 1997, X, p. 68.
xix. Dr. Popovici D., Y. Rialland, Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani / Vivre au bord du Danube il y a 6500 ans, Paris: Édition Caisse nationale des monuments historiques et de sites, 1996, p. 24-25; Popovici et alii, Hârşova, Judeţ: Constanţa, Punct: Cetatea Carsium, Edificiu, Anul: 1997, http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=507&d=Harsova-Constanta-Cetatea-Carsium-Edificiu-1997 (accesat 19.02.2014).
xx. H. Todorova, Kupferzeitliche Siedlungen in Nordostbulgarien, München, Ed. C.H. Beck, 1982, p. 33.
xxi. N.Ursulescu, A.F. Tencariu, Noi date privind arhitectura locuinţelor din cultura Precucuteni, în Dimensiunea europeană a civilizaţiei eneolitice est-carpatice, Iaşi, Ed. Universităţii „A.I. Cuza”, 2007, p. 133, fig. 3-4.
xxii. К.В. Зиньковский, Жилища племен трипольской культуры, în Stratum Plus, 2, 2013, Chişinău, p. 68-69, fig. 13, 15.