Baia Mare | Judeţ: Maramureş | Punct: Casa Vulturul Negru (M1) | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 4
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Szőcs | Péter Levente | participant | Muzeul Judeţean Satu Mare |
| Marcu-Istrate | Daniela Veronica | responsabil | SC Damasus SRL Braşov |
| Istrate | Angel | participant | SC Damasus SRL Braşov |
Raport:
În perioada 14 octombrie – 12 noiembrie 2002 au fost efectuate cercetări arheologice în centrul istoric al municipiului Baia Mare, în cadrul unui program de restaurare şi valorificare a patrimoniului arhitectural intitulat Centrul de afaceri "Millennium III", Baia Mare. Prima etapă a acestui proiect prevede între altele restaurarea a trei imobile – numite convenţional de proiectant M 1, M 2 şi M 3. Planul iniţial de săpătură a fost stabilit împreună cu proiectantul (SC Utilitas SRL Cluj Napoca) şi cu istoricii de artă (dr. András Kovács şi Attila Weisz), iar pe parcurs a fost adaptat şi modificat conform rezultatelor descoperite.
Casa Vulturul Negru (M1)
Obiectivul numit convenţional de proiectant M 1 este de fapt un ansamblu de trei clădiri, numite: clădirea A – Casa "Vulturul Negru" propriu zis, clădirea B şi clădirea C. Clădirea B în prezent este proprietate privată, sau aflată în folosinţă privată (în afară de două încăperi de la parter). Clădirea C este o construcţie modernă (probabil anii 1960), realizată pentru a servi ca arhivă, birouri şi săli de şedinţă de judecată. Cercetarea arheologică s-a concentrat asupra corpului A care, potrivit planimetriei şi datelor obţinute prin cercetarea de parament derulată înaintea deschiderii şantierului, este rezultatul unificării a trei corpuri de clădiri, numite convenţional de la vest la est A 1, A 2 şi A 3.
1. Corpul A 1. A fost stabilită următoarea evoluţie:
1.1. Pivniţa 1
Cea mai veche construcţie identificată în săpătură este o casă cu ziduri groase din piatră ale cărei ruine au fost surprinse în secţiunile S 4, S 6, S 7şi S 12, iar pardoseala care aparţinea pivniţelor acestei clădiri în secţiunile S 3, S 4, S 6, S 7, S 8, S 11. Cele mai vechi vestigii din zona cercetată sunt zidurile Zv 1, Zv 3, Zv 4 şi tronsoanele acestora descoperite în S 12 respectiv S 6. Zidurile menţionate au caracteristici tehnice similare şi sunt aşezate în solul viu.
În interiorul pivniţei a fost identificată o pardoseală din bolovani de râu de dimensiuni medii , peste care s-au păstrat urmele mai multor nivele de călcare succesive, constând în pelicule tasate care ne permit să observăm evoluţia pe verticală a nivelului de călcare. În secţiunile S 7 şi S 8 amenajările ulterioare nu au afectat prea mult vechile nivele de călcare, în timp ce în S 4 şi S 3 doar stratul 5 aparţine acestei categorii. Cel mai recent strat este un moloz cu mortar şi fragmente mici de pietre, bulgări de lut, având un aspect galben-roşcat (feruginos sau ars), din care au fost recuperate câteva fragmente ceramice smălţuite databile la sfârşitul secolului al XVII-lea şi din secolul al XVIII-lea.
Dacă se consideră lungimea rezultată a pivniţei 1 de la frontul de vest al corpului A 1 până la zidul vechi din S 12 rezultă o distanţă în jur de 20 m. Această lungime şi lăţimea de cca. 9 m indică o construcţie imensă pentru mediul urban al evului mediu târziu. Este sigur că dacă aceste ziduri aparţineau aceleiaşi construcţii – pivniţă şi o clădire aferentă în elevaţie – aceasta nu era o casă obişnuită de oraş, dar funcţionalitatea ei nu poate fi stabilită în stadiul actual al cercetării, nici măcar la nivel ipotetic. Cronologia absolută a pivniţei vechi poate fi încadrată între secolul XV-lea şi secolul al XVIII-lea. Toate structurile ulterioare acestei pivniţe nu pot să fie mai vechi astfel decât a doua parte a secolului al XVIII-lea.
1.2. Pivniţele 2 şi 3
Construcţiile din etapa următoare pivniţei vechi fac parte din structurile existente ale corpului A 1. După demolarea pivniţei vechi 1, orientarea construcţiilor a fost schimbată de la axa E - V la axa N - S. În acelaşi timp frontul nordic al spaţiului construit a fost extins spre N cu 1,50 m faţă de linia Zv 1. Pe aria pivniţei actuale a corpului A 1 au fost construite două clădiri aşezate în linii mari în paralel una cu cealaltă şi orientate N - S. Clădirea din vest – denumită pivniţa veche 2 – dă frontul de vest al actualului corp A 1, iar partea de est – denumită convenţional pivniţa veche 3 – dă limita de est a acestui corp.
Pivniţa veche 2 s-a păstrat parţial în încăperile A 1-I şi A 1-VII. Zidul ei estic este Z 2 – cercetat în S 7 şi partea exterioară în S 6; zidul de vest este cămăşuit în momentul actual, singura porţiune rămasă liberă fiind în partea de sud, lângă o intrare cu chepeng, şi a fost cercetată în S 5. Aceste ziduri susţin o boltă de piatră fără urme de refaceri semnificative, cu excepţia capetelor de sud şi nord. În partea de sud bolta a fost refăcută datorită intervenţiilor cu ocazia deschiderii ulterioare a chepengului şi probabil a uşii spre est. Partea sudică a bolţii a fost refăcută într-un arc cu traseu diferit, susţinut de un pilon adosat la laturi. Închiderea sudică a încăperii este incertă, totuşi latura estică pare ţesută cu latura sudică, astfel că poate fi emisă ipoteza că această pivniţă se închidea aici.
Situaţia în pivniţa veche 3 este mai complicată, deoarece zidurile care i se pot atribui prezintă în mai multe cazuri relaţii discutabile. Prima fază a pivniţei vechi 3 a fost realizată din piatră şi avea o compartimentare diferită de cea actuală: încăperile A 1-II şi A 1-III formau o încăpere mare, iar A 1-IV şi A 1-V o încăpere mai mică. Clădirea a fost construită cu 1,20 m mai la est faţă de pivniţa veche 2, astfel rezultă un spaţiu longitudinal N - S, rezervat între cele două, păstrat în partea de sud şi astăzi (încăperea A 1-VI). Cea mai veche parte a pivniţei vechi 3 este Zv 2 – realizat din piatră. Structura la care a aparţinut a fost demolată probabil cu ocazia realizării ultimei faze a pivniţei actuale, fundaţia laturii nordice fiind refolosită. Limitele acestei structuri demolate nu pot fi estimate în acest stadiu de cercetare. Datorită faptului că în profilul de vest al S 4 nu s-a identificat un colţ de zid presupunem că acest zid continua spre vest. Ipotetic şi unele porţiuni de piatră din pivniţa actuală pot fi legate de această structură, dar în această etapă nu a fost posibilă verificarea acestor relaţii.
1.3. Pivniţa actuală
Pivniţa actuală a corpului A 1 s-a format în principal prin schimbarea bolţilor (probabil ruinate) şi înlocuirea lor cu bolţi de cărămidă, precum şi prin redistribuirea spaţiilor în urma căreia au rezultat încăperile actuale. Fazele de refacere şi reparaţie sunt mai numeroase, indicate de zidirea uşilor de acces şi deschiderea ulterioară a lor.
Latura vestică a pivniţei actuale este aşezată pe fundaţiile anterioare care au fost refolosite, fiind în fapt un zid întrerupt de un şir de deschideri: în porţiunea de la nord de arcul de susţinere (încăperea A 1-II), iar în partea de sud de pilonii care susţin arcade mici deschise spre vest.
2. Corpul A2.
Pivniţele corpului A 2 au fost cercetate parţial, rezultatele din această zonă aparţinând unor complexe din A 1. A fost identificată de asemenea o canalizare din beton situată de-a lungul culoarului principal, care are o ramificaţie în zona secţiunii S 12 şi care este conectată la canalizarea oraşului.
3. Corpul A 3 nu are pivniţe în funcţiune astfel încât săpătura arheologică s-a desfăşurat de la nivelul parterului. Această zonă a fost verificată de secţiunile S 1, S 9 şi S 10, unde au putut fi identificate nivele de depunere cu multe resturi de lemn precum şi diverse obiecte de factură medievală databile în secolul XV care au condus la ipoteza unei case din lemn cu pivniţă semi-îngropată.
Structurile actuale ale corpului A 3 dovedesc faptul că acesta a fost inclus mai târziu în clădire, fiind vizibilă în zidărie o intrare de acces separată dinspre strada principală, precum şi modificările pe care le primeşte după includerea în complexul A. Iniţial la fel de îngust ca şi corpul A 2, a primit o arcadă deschisă spre curte care prelungea arcada dinspre curte a corpului A 2. Intervenţia, desfăşurată foarte probabil în epoca de funcţionare a hanului, a fost mai târziu completată cu două încăperi spre curtea interioară, fază în care a fost închisă în totalitate şi arcada ce se deschidea spre curte.
4. Sisteme de canalizare.
Canalizările identificate în pivniţa veche 2 cât şi în pivniţa veche 3 pot fi grupate în două sisteme: C 1 (canalizare 1) realizată foarte probabil în prima fază a pivniţei vechi 2, a fost făcută din cărămidă zidită fără mortar şi acoperită cu lespezi de piatră de dimensiuni foarte mari. Relaţia ei cu celelalte canalizări nu a putut fi stabilită, putându-se adăuga observaţia că în S 11 canalizarea se întoarce spre S în unghi obtuz.
C 2 (canalizare 2) este un sistem mai evoluat creat probabil o dată cu realizarea pivniţei actuale, care a fost surprins pe mai multe tronsoane, fiind realizat din cărămizi cu inscripţia "NB".
5.Concluzii:
Potrivit observaţiilor de mai sus poate fi stabilită următoarea cronologie relativă: după demolarea casei vechi a fost construită pivniţa veche 2 şi probabil în partea de est construcţia din care a făcut parte Zv 2. În faza următoare construcţia cu Zv 2 a fost demolată, şi a fost construită pivniţa veche 3, unificată apoi cu pivniţa veche 2 pentru a forma pivniţa actuală. Pivniţa veche 3 şi partea de sud a pivniţei vechi 2 au suferit mai multe refaceri şi reparaţii în diferite etape – relaţia lor fiind imposibil de stabilit numai prin săpătură arheologică.
6. Descrierea materialelor:
În general materialele rezultate din cercetarea arheologică au ieşit din straturi de umplutură sau dărâmătură, având astfel un caracter destul de eterogen. Lipsa complexelor închise din punct de vedere stratigrafic şi cronologic îngreunează datarea şi interpretarea. Materialele cele mai timpurii, databile în secolul XV, au rezultat din umplutura pivniţei vechi nr. 1: fragmente de cahle-plăci (unul cu motive vegetale, de culoare cenuşie, altul roşcat cu figură de cavaler), fragmente de oase animale, zgură de metal şi fragmente de lemn (scândură şi şindrilă, dintre care un fragment cu capăt decorat), un fragment de tablă din aur (o bucată probabil dintr-un pahar, decorat cu caneluri şi cu buză lobată), două fragmente mici de sticlă. Categoria cea mai reprezentativă a ceramicii este ceramica fină de calitate bună; fragmentele provin din vase cu pereţi subţiri, de dimensiuni mici spre medii, cu buze aproape verticale (un fragment are cioc de turnare) sau răsfrânte uşor spre afară, reprezentând pahare, căniţe, sau eventual oale mici. Cantitativ predomină însă ceramica de calitate medie şi grosieră, uneori cu smalţ verzui aplicat direct peste pastă. Într-un procent de cca. 20% din totalul materialului ceramic, este prezentă şi categoria ceramicii arse reducător.
Din umpluturile superioare pardoselii de bolovani din interiorul pivniţei nr. 1, precum şi parţial în exteriorul acesteia au fost recoltate materiale de factură premodernă. În afară de câteva fragmente de sticlă (mâner şi gât de cană poliedric) materialul rezultat este reprezentat în mare majoritate de ceramica roşcată. Au fost descoperite mai multe fragmente de cahle smălţuite cu verde, decorate cu motive vegetale în compoziţii simetrice inspirate din arta textilelor, aşa numitele cahle tapet. Din fragmente care provin de la vase cca. 70% sunt smălţuite cu smalţ verzui cu nuanţe maro, aplicat în majoritatea cazurilor pe un pat de angobă. Fragmentele provin de la oale de dimensiuni variabile, pahare, ulcioare şi căni cu mâner.