Armăşeni | Comuna: Buneşti-Avereşti | Judeţ: Vaslui | Punct: Muncel | Anul: 2011


Descriere:

Anul cercetarii:
2011
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 162942.01 |
Județ:
Vaslui
Unitate administrativă:
Buneşti-Avereşti
Localitate:
Armăşeni
Punct:
Muncel
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Merlan Vicu responsabil Muzeul Municipal Huşi
Salomeia Paul participant Muzeul Municipal Huşi
Raport:
Obiectivul campaniei din 2011 a fost decopertarea integrală a secţiunii S6/2011. Secţiunea S6/ 2011 a fost trasată în prelungirea S1/2006, pe direcţia NNV - SSE, având următoarele dimensiuni: L = 15 m, l = 2 m. Pe întreaga suprafaţă cercetată nu au fost intersectate locuinţe, ci doar un colţ al gropii G1/2006, în partea de sud a secţiunii S6 (m 15, - 0, 60 - 1, 20 m). În schimb au fost descoperite numeroase unelte din silex şi piatră, statuette din lut ars, topoare etc. Plastică: - fragment statuetă antropomorfă feminină, descoperită la 14 m / - 0,50 m. Păstrează piciorul drept, de la coapse la genunchi, Una din fese mai păstrează incizii paralele ce se prelungesc pe partea din faţă. (L = 3,5 cm, l = 1,5 cm). - fragment statuetă feminină (m 6/ - 0,50 m) din lut ars, de culoare cărămizie. Se păstrează piciorul drept de la ombilic până la genunchi. Are incizii paralele şi în zig-zag pe toată suprafaţa statuetei. L = 4 cm, l = 1,5 cm; - fragment statuetă masculină (m13/-0,50 m) ce se păstrează din zona ombilicului până la genunchi. Sexul este schiţat printr-o aplică, iar picioarele se depărtează mult din zona coapselor. (L = 2 cm, l = 2 cm); - fragment statuetă feminină (m 14/-0,50 m) ce se păstrează din zona sânilor până la bazin. Atât pe dors cât şi pe faţă statueta este incizată cu romburi şi linii paralele. (L = 3,5 cm, l = 2,5 cm); - fragment de statuetă masculină din lut ars, ce se păstrează din zona bazinului până la genunchi -doar piciorul stâng. Sexul este schiţat printr-o aplică. (L = 2,8 cm, l = 1,6 cm); - statuetă zoomorfă din lut ars, de calitate bună. Are decapitat capul, iar picioarele de la genunchi în jos lipsesc. Coada este uşor schiţată. Pe burtă, în apropiere de picioarele din spate, prezintă 2 proeminenţe ce schiţează ţâţele, fiind simbolizată probabil o capră. (L = 5 cm, l = 2,2 cm, h = 2,5 cm); - fragment de corn de taur din lut ars, descoperit la m4/-0,90 m, de culoare cărămizie cu diametrul de 1 cm la bază şi lungimea de 3 cm; - idol zoomorf fragmentar (m 12/ - 0,40 m) din lut ars, de culoare galben-cenuşiu, cu ardere bună. Păstrează partea mijlocie din faţă (trunchiul, piciorul drept, jumătate din cap, cornul drept) (L = 5,5 cm, l = 2,5 cm, h = 4,5 cm); - fragment statuetă zoomorfă din lut ars, ce se păstrează de la ceafă până la coadă şi doar piciorul stâng din spate. Piciorul drept este rupt din şold, iar picioarele din faţă lipsesc.(L = 6 cm, l = 1,5 cm, gr. = 2,5 cm); - falus schematic tip „pioneză" (m 11/-1 m), din lut ars, cu baza circulară, de formă conică. Diametrul 1,8 cm, cu înălţimea de 1,5 cm; - fragment de coadă de polonic (m 8/-0,50 m), din lut ars, păstrat în zona mediană. (L = 7,5 cm, l = 3,5 cm); - fragment de coadă de polonic (L = 6 cm, l = 2,5 cm); - fragment de coadă de lingură (m 2/-0,80 m), păstrată la partea superioară, din lut ars de culoare cărămizie. (L = 9 cm, l = 1,5 cm); - fragment coadă de lingură, păstrată în zona mediană, din lut ars de culoare cărămizie. (L = 4,5 cm, l = 2 cm); Unelte şi arme: - aşchie cu urme de uzură, neregulată, descoperită la m 3/ -0,40 m, cu o latură ce păstrează o crustă de calcit şi un mic accident petrogenetic ( L = 6,5 cm, l = 2,5 cm); idem, care păstrează pronunţat bulbul de percuţie şi un fragment din talon; - aşchie silex calcinat, cu urme de retuşe şi o mică crustă de cortex. Talonul de percuţie este destul de vizibil. (L = 2,5 cm, l = 2 cm); - aşchie din silex calcinată, cu retuşe şi urme de uzură (m 3/-0,90 m). (L = 2,8 cm, l = 2,6 cm); - aşchie din silex patinat, de formă cvasicirculară cu retuşe, ce pare a fi o încercare de realizare a unui gratoar. (L = 4,6 cm, l = 3,5 cm); - gratoar pe fragment de lamă carenată (m 11, -0,50 m) din silex de Prut de culoare neagră, cu partea activă convexă şi cu retuşe abrupte. Lateral prezintă urme de uzură.(L = 4 cm, l = 3 cm); - fragment de lamă carenată patinată, cu urme de uzură, ruptă din vechime, cu secţiunea triunghiulară (L = 2,5 cm, l = 1,2 cm); - lamă plată subţire, cu urme de uzură descoperită la m 13/-0,60 m) (L = 4,5 cm, l = 2,5 cm); - gratoar pe aşchie, cu partea activă convexă(m 3/-0,90 m). Partea activă este subţiată şi ascuţită. (L = 3 cm, l = 3,5 cm); - gratoar pe aşchie (m 10/-0,85 m), cu partea activă aproximativ dreaptă, dar cu retuşe abrupte. Păstrează bulbul de percuţie şi unda de şoc pe partea ventrală. (L = 3,4 cm, l = 3 cm); - gratoar pe aşchie (m 12/-1 m) lată, cu burin pe partea dreaptă a părţii active. Are partea activă aproximativ dreaptă, cu urme de uzură pe partea stângă. Partea dorsală prezintă o desprindere plată, iar partea ventrală păstrează pronunţat bulbul de percuţie şi undele de şoc. - topor cvasidreptunghiular din lemn fosilizat, cu tăişul uşor convex şi tocit, iar muchia distrusă din vechime. Este fasonat stângaci. (L = 10 cm, l 6 cm, gr. 3,5 cm); Campania din anul 2011 a continuat în aval de secţiunea S1/2006, cu o nouă secţiune, care nu a surprins decât resturi menajere, statuete aruncate la întâmplare, toate „decapitate", arme şi unelte din silex şi piatră, fapt ce ne indică că deja am ieşit din perimetrul locuibil al comunităţii eneolitice. În schimb numărul relativ mare de statuete, descoperit într-o secţiune mică de circa 30 mp, indică o spiritualitate înaintată a comunităţii din Dealul Muncelului.