Aldeni | Comuna: Cernăteşti | Judeţ: Buzău | Punct: Muchia Vulturului | Anul: 2019
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2019
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 46037.03 |
Județ:
Buzău
Unitate administrativă:
Cernăteşti
Localitate:
Aldeni
Punct:
Muchia Vulturului
Localizare:
| 46037.03 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Munteanu | Roxana | responsabil | Muzeul Judeţean Buzău |
| Garvăn | Daniel | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Grigoraş | Laurenţiu | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Dinu | Cătălin | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
Raport:
În extravilanul satului Aldeni, pe un teren în pantă aflat între această localitate şi Băeşti, se găseşte un sit a cărui suprafaţă, considerabilă, a fost estimată, pe baza cercetărilor de suprafaţă.
Locul este identificat în literatura arheologică cu toponimul Muchia Vulturului, deşi acesta nu se regăseşte în sursele cartografice din prima jumătate a secolului trecut (la vremea primelor cercetări). Localnicii folosesc numele Cireş pentru a se referi la întreaga zonă între Aldeni şi valea Băeştilor.
În 2016, cu prilejul cercetărilor de suprafaţă realizate pentru întocmirea studiului arheologic de fundamentare a planului urbanistic general al comunei Cernăteşti, revizuind informaţiile mai vechi referitoare la siturile înscrise în Repertoriul Arheologic Naţional, am ajuns să verificăm situaţia în teren a vestigiilor de la Muchia Vulturului.
Situl era cunoscut ca urmare a sondajelor realizate de către Gheorghe Ştefan în 1926 (nota 1), care semnalase existenţa în acest loc a unor locuiri Cucuteni B şi Monteoru (nota 2). În colecţiile Muzeului Judeţean Buzău se păstrează câteva fragmente de vase Monteoru (etapă târzie) marcate „Aldeni 1942 – Muchia Vulturului”, recuperate, cel mai probabil, prin cercetări de suprafaţă realizate în vremea săpăturilor de pe Gurguiul Balaurului (nota 3).
Aflat pe o spinare de cuestă de pe stânga râului Slănic, situl este acoperit de parcele agricole delimitate de perdele de salcâmi, fiind traversat de drumul comunal 133 (Aldeni-Băeşti). Este bine delimitat spre V-NV de fruntea înaltă a cuestei şi valea râului Slănic şi spre E-SE de valea Băeştilor; celelalte limite au fost stabilite ţinând cont de prezenţa materialelor arheologice la suprafaţă, rezultând un perimetru considerabil (30,6 hectare). Locuirea este, cel mai probabil, de tip răsfirat, cu mai multe nuclee răspândite pe panta dealului. Materialele aflate la suprafaţă, destul de abundente în unele puncte, nu acopereau cronologia largă indicată de sondajele lui Gheorghe Ştefan (eneolitic târziu şi mai multe etape de pe parcursul bronzului mijlociu), singurele fragmente ceramice decorate descoperite de noi fiind ornamentate în manieră specifică stilurilor Monteoru Ic3 şi Ic2.
Considerând că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a verificarea atât limitele stabilite prin evaluarea de teren din 2016 cât şi cronologia secvenţelor de locuire, în 2019 am planificat un diagnostic intruziv în perimetrul unuia dintre nucleele de locuire indicate de concentrările de materiale de la suprafaţa terenului. Ne-am propus, totodată, realizarea unor investigaţii non-intruzive în acelaşi perimetru, pentru a verifica planimetria depunerilor antropice.
Diagnosticul intruziv a constat în realizarea a două secţiuni în marginea uneia dintre parcelele agricole menţionate, în puncte în care concentrările de materiale la suprafaţa solului păreau mai consistente.
S. 1, având dimensiunile de 4,5 x 1,5 m şi orientare NV-SE, a fost trasat la 100 de metri NV faţă de drumul comunal (coordonate GPS pentru colţul de N al secţiunii: 45°19'21.80"N; 26°46'8.92"E).
S. 2, de 4 x 1,4 m, orientat NE-SV, a fost amplasat în apropierea aceluiaşi drum (coordonate GPS pentru colţul de N al secţiunii: 45°19'18.37"N; 26°46'11.19"E).
Distanţa între cele două secţiuni este de cca. 90 m, diferenţa de nivel este de 17 m.
În S. 1 a fost delimitat un singur nivel antropic. Lucrările agricole actuale erodează stratul arheologic, a cărui grosime variază între 0,10 şi 0,40 m. De culoare brun-negricioasă, structură fină, consistenţă dură, cu o uşoară pigmentaţie datorată fragmentelor mărunte de chirpici, acesta conţine un material ceramic redus cantitativ, fragmentar, unitar din punct de vedere cronologic (stil Monteoru Ic3), puţine piese de piatră şi fragmente osteologice.
Au fost identificate două gropi:
Gr. 1 – mai curând o alveolare observată la -0,40 m, adâncită până la -0,50 m, situată spre mijlociul secţiunii, intrând parţial în profilul de NE;
Gr. 2 – în colţul de S, a avut formă quasi-circulară, diametrul de 1,40/1,50 m; s-a delimitat la -0,55 m şi a coborât până la -1,05 m faţă de nivelul actual. În umplutură s-au observat mai multe bucăţi de chirpici arşi (în special la partea superioară a depunerii), fragmente de vase, oase de animale şi un vas spart in situ, aflat pe fundul gropii. Întregul inventar mobil poate fi atribuit bronzului mijlociu (cultura Monteoru).
Amplitudinea depunerilor antropice în S. 2 este, de asemenea, redusă, cumulând cca. 0,50 m. În capătul de nord al secţiunii se înregistrează o succesiune de trei niveluri slab diferenţiate prin culoare şi consistenţă, toate asociate cu fragmente de vase monteorene. Stratul superior este mai afânat, prăfos, de culoare brun-cenuşie, afectat de lucrări agricole. Este urmat de un strat compact, dur, mai nisipos, de culoare brun-cenuşie. Spre bază se delimitează un strat brun închis, compact, cu pigmentaţie de lipitură arsă, cu ceva mai multe materiale arheologice în raport cu celelalte. Ceramica din S. 2 este slab reprezentată cantitativ, fragmentată, rulată şi nu permite diferenţieri cronologice.
În limitele S. 2 a fost cercetată o structură adâncită (Cx. 1), care coboară în partea de sud până la 1,40 m. Complexul pare să fie un segment de şanţ sau o groapă de mari dimensiuni, care se desfăşoară pe un ax nord-sud, fiind parţial intersectat în săpătură.
În continuarea diagnosticului intruziv, în aceeaşi zonă a sitului am realizat investigaţii magnetometrice care au acoperit cca. 2 hectare. Imaginile obţinute au permit delimitarea mai multor anomalii de configuraţie şi dimensiuni diferite. S-au delimitat trei nuclee cu posibile structuri arheologice, între care se remarcă mai multe gropi şi urme ale unor construcţii de mici dimensiuni. Între anomaliile observate atrage atenţia în mod deosebit o structură incendiată cu dimensiuni de cca. 6,5 x 10 m.
Totodată, cercetarea magnetometrică sugerează că situl este puternic afectat de numeroase alunecări de teren.
Note:
1.
1. Gh. Ştefan, Fouilles de Băieşti-Aldeni (dép. de Buzău), în Dacia, V-VI, (1935-1936), 1938, p. 139-149.
2. Nu am identificat încă locul de păstrare al materialelor recuperate din cele opt sondaje din 1926.
3. Gh. Ştefan, E: Comşa, Săpăturile arheologice de la Aldeni (reg. Ploieşti, r. Beceni), MCA, III, 1957, p. 93.