Albeşti | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2005
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca greacă; Epoca elenistică;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată; Cetate;
Cod RAN:
| 60954.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Albeşti
Localitate:
Albeşti
Punct:
Cetate
Localizare:
| 60954.01 |
Lista Ilustrațiilor - 8
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Scurtu | Florin | responsabil | SC GEI PROSECO SRL, Bucureşti |
Raport:
Cercetări geofizice
Cercetarea geofizică s-a desfăşurat pe o suprafaţă de cca. 5000 m2, într-o reţea de foarte mare detaliu.
Lucrările au început prin efectuarea unei cercetări de recunoaştere de-a lungul unor profile din apropierea zonei în curs de cercetare arheologică. Pe baza rezultatelor acestor profile de recunoaştere am ales pentru o primă detaliere câteva zone în care datele geofizice indicau prezenţa unor anomalii posibil interesante. Alegerea unei anumite zone s-a făcut pentru a furniza arheologilor un prim set de zone potenţial interesante care să fie verificate chiar în timpul campaniei arheologice din anul 2005.
Consideraţii metrologice:
Pentru lucrările geofizice (magnetometrice) pe care le realizăm în această zonă am proiectat o reţea rectangulară, cu profile orientate aprox. N–S (azimut N10gE, nu chiar N-S pentru a evita ca aceste profile să fie paralele cu direcţia cunoscută a unor ziduri care apar în săpăturile arheologice realizate până în prezent în zona cetăţii). Direcţia acestor profile a fost considerată direcţia Y (cu sensul pozitiv spre S) a unui sistem de coordonate local, direcţia X fiind perpendiculară la direcţia profilelor, cu valori crescând de la E spre V. Având în vedere faptul că extinderea aşezării greco-indigene de la Albeşti nu este cunoscută, ci doar se bănuieşte că se întinde spre S, după frecvenţa mare de blocuri mai mari sau mai mici de calcar (roca de construcţie utilizată aici) împrăştiate la suprafaţa solului ca urmare a distrugerii vechilor construcţii de trecerea vremii şi de lucrările agricole CAP, originea sistemului nostru de coordonate local a fost stabilită în extremitatea nord-estică a zonei în curs de săpare în prezent.
Consideraţii geologice:
Cea mai răspândită formaţiune geologică în zona cercetată de noi este Kersonianul (Sarmaţian superior), constituit din calcare lumaşelice, calcare oolitice şi argile, conţinând ca fosile mai ales bivalve (Mactra orbiculata, Mactra bulgarica, Mactra caspia, Mactra vitaliana şi altele) şi gastropode (Helix varnensis, Helicodonta). Grosimea acestei formaţiuni este variabilă, dar cuprinsă în general între 2 şi 45 m.
Din punct de vedere tectonic, depozitele sarmaţiene din această zonă nu sunt afectate de deformări plicative sau rupturale, ele având caracterul unui orizont continuu, aproape orizontal, cu o pantă mică spre S (la scară regională).
Întreaga structură este acoperită de depozitele cuaternare constituite din loess şi depozite loessoide.
Premize petrofizice:
Baza proiectării ridicării magnetometrice a zonei o constituie existenţa unor contraste de susceptibilitate magnetică între diferitele tipuri de roci ce iau parte la construcţia, naturală şi antropică, a subsolului zonei cercetate.
Valori medii ale acestor tipuri de surse ale anomaliilor geomagnetice, măsurate pe eşantioane in situ, sunt prezentate mai jos:
Calcare: 5–10 μuCGS,
Sol: cca 100 μuCGS,
ţiglă antică: cca. 600 μuCGS,
mâner de amforă: cca. 2.000 μuCGS.
Pe parcursul măsurătorilor am constatat şi existenţa unor calcare cu zone compacte de oxizi de fier, a căror susceptibilitate magnetică este de cca. 50-100 μuCGS (pe eşantioanele întâlnite de noi la suprafaţa solului).
Baza petrofizică a interpretării datelor magnetometrice o constituie deci, în principiu, contrastul de susceptibilitate magnetică între calcarele (practic inactive magnetic, cu excepţiile menţionate mai sus) care probabil au servit la edificarea tuturor construcţiilor antice din zonă şi solul (cu susceptibilităţi moderate) care înglobează aceste construcţii. Desigur, concentraţii mari de ţigle şi olane, ceramică de diferite tipuri, zone incendiate, vor trebui să genereze anomalii magnetometrice pozitive, în conformitate cu contrastele de susceptibilitate magnetică prezentate mai sus. Având în vedere faptul că formaţiunile calcaroase kersoniene se află la adâncime foarte mică (mult sub un metru în zona săpată până în prezent), diferenţe în compoziţia mineralogică a acestora (prezenţa unor zone extinse de oxizi de fier în interiorul acestor calcare – noi am găsit chiar la suprafaţa solului bucăţi de astfel de calcare bogate în oxizi de fier, provenite din dezagregarea rocilor primare) sau variaţii în relieful suprafeţei lor (prezenţa de mici ridicări sau de mici depresiuni locale umplute cu argilă, generând astfel zone locale cu contrast de susceptibilitate magnetică între sol şi calcare) pot genera anomalii locale cu cauze strict geologice, de diferite forme şi extinderi - în funcţie de forma şi extinderea cauzelor lor.
În ceea ce priveşte construcţiile antice, aceste construcţii apar de fapt la suprafaţă ca o masă de calcare în care chiar arheologul are uneori dubii dacă un anumit bloc de calcar descoperit la un moment dat în săpătură aparţine unui zid sau este în poziţie secundară.
Din aceste motive, probabil că va fi foarte dificil să se individualizeze clar pe hărţile magnetometrice prezenţa unor ziduri şi direcţia acestora, totul fiind înecat în masa de pietre căzute din ziduri şi deplasate lateral sau rămase pe loc. Prezenţa unui microrelief al calcarelor complică şi mai mult lucrurile, introducând anomalii parazite suplimentare.
Rezultate geofizice şi verificări arheologice:
Hărţile magnetometrice prezintă o imagine destul de complexă a zonelor anomale, ca urmare atât a dezmembrării parţiale a construcţiilor elenistice, cât şi a unor efecte de relief, date de zone ridicate şi alungite, vizibile pe suprafaţa terenului, a căror semnificaţie fizico-arheologică nu o cunoaştem încă.
Pe harta magnetometrică se constată anumite aliniamente ce străbat harta în general pe direcţia E–V sau apropiată de aceasta, dar şi o serie de anomalii de formă izometrică împrăştiate pe întreaga suprafaţă a hărţii.
Pentru a stabili criteriile de interpretare arheologică a diferitelor tipuri de anomalii magnetometrice cartate în zonă, am realizat, cu ajutorul arheologilor Livia Buzoianu de la MINAC Constanţa (responsabilul ştiinţific al sitului) şi Nicolae Alexandru de la Muzeul din Mangalia, 4 secţiuni de sondaj, toate amplasate pe zone anomale de maxim, corespunzând în principiu unor zone cu îmbogăţire (geologică sau antropică) în oxizi de fier.
Secţiunea SG-1, cu dimensiunile de 3 x 1 m, a fost amplasată pe o zonă anomală pozitivă cu dimensiunile de cca. 15 x 5 m din partea de V a perimetrului cercetat geofizic, pentru a determina cauza acestui tip de anomalii, care apar pe numeroase zone din perimetrul cercetat geofizic. Săpătura nu a pus în evidenţă nici o cauză arheologică, sursa anomaliei fiind, probabil, o masă extinsă de oxizi de fier singenetici din interiorul calcarelor sarmaţiene, parţial vizibilă pe fundul secţiunii.
Secţiunea SG-2 este amplasată la cca. 150 m SV de fortificaţia cercetată în prezent de arheologi, este orientată aprox. N-S şi are dimensiunile de 14 x 2 m. Zona anomală are o morfologie complexă, cu o anomalie dipolară de formă aprox. circulară, foarte bine conturată, în extremitatea sudică a secţiunii şi cu câteva anomalii dipolare, de mică extindere, înspre partea nordică a secţiunii. Sursa anomaliei sudice (ţinând seama de poziţia relativă a zonelor pozitivă şi negativă) trebuia să fie de natură calcaroasă şi de formă izometrică. Cauza anomaliei s-a dovedit a fi fundaţia de beton a unui stâlp, aflată la adâncimea de cca. 0,10 m sub nivelul solului, invizibilă la suprafaţă şi necunoscută. La câţiva metri spre N a fost interceptat, la adâncimea de cca. 0,35 m, colţul de SE al unei platforme din blocuri de calcar, iar la adâncimea de 0,55 m a apărut relieful natural, plat, al calcarelor sarmaţiene.
O a treia secţiune,SG-3, cu dimensiunile de 3 x 2 m, a fost amplasată la cca. 20 m V de zona cercetată în prezent de arheologi. Zona anomală era constituită dintr-o anomalie pozitivă de extindere destul de mare, spre S, acompaniată de o anomalie negativă spre N. Secţiunea a intersectat, la adâncimea de 0,30 m faţă de nivelul actual de călcare, un zid de 0,60 m lăţime, orientat NNV-SSE, care traversează întreaga secţiune. Zidul este construit din blocuri mici de calcar legate cu pământ şi a fost dezvelit pe o adâncime de 0,35 m. La adâncimea de 0,80 m, pe fundul secţiunii, apare un pavaj din dale de calcar. Materialele recuperate au fost o ştampilă de amforă de Sinope (cca. 252-243 a.Chr.), panse de amfore de Sinope, picior de amfore de Heracleea Pontică şi Soloha I, frecător de piatră, fragmente de kantharos şi platou cenuşiu. Rezultatele săpăturii nu explică apariţia anomaliei magnetometrice, dar cu ocazia unei vizite ulterioare săpăturii am avut marea şansă să descoperim, pe una din dalele de pe fundul secţiunii, o grămăjoară de material scos de dedesubt de insecte care şi-au făcut acolo un adăpost: materialul scos este constituit din fragmente mici de arsură, care se află deci sub nivelul săpat şi va trebui cercetat arheologic cu următoarea ocazie. Arsura poate proveni de la un cuptor sau din altă sursă. O cauză suplimentară a anomaliei o poate constitui un relief negativ al fundamentului calcaros, prezenţa unei umpluturi de argilă sub dalele de calcar putând constitui o indicaţie în acest sens.
Ultima secţiune, SG-4, a fost amplasată pe o anomalie de maxim situată în zona sud-estică a perimetrului cercetat geofizic şi a avut dimensiunile de 14 x 2 m. Săpătura a arătat că sursa acestei anomalii este o zonă de calcare foarte puternic impregnată cu oxizi de fier, situată înt-o zonă mai coborîtă cu cca. 0,50 m faţă de nivelul general, aproape plat, al fundului secţiunii, deci sursa anomaliei este pur geologică.
Finanţarea lucrării s-a realizat din fondurile MEC, prin Programul CERES.